Cealaltă jumătate. Creativitate și relații intime

Cealaltă jumătate. Creativitate și relații intime, Whitney Chadwick și Isabelle de Courtivron (ed.),București, editura Vellant, 2013;

Anaïs:

Because I am reading your work, prejudiced in your favor, not against. If therefore a thing strikes me, your ardent reader, as false or weak, watch out. Don’t get angry with me too easily. I may be unjust. You may be able to convince me that I was wrong. I hope you can—I would like you to. But don’t evade the conflict by retreating into your shell—for that is why you wrote the diary—to evade the problem of writing, the problem of art, which is an expression of the personality, a symbol of the struggle, and a challenge for further struggle.

Henry

October 17, 1933, Clichy

În scrisoarea din care am decupat rândurile de mai sus, Henry Miller încerca să o convingă pe Anais Nin că toate criticile formulate pe marginea textelor sale au la bază cele mai bune intenții și că ea nu ar trebui să le respingă și să fie așa de neîncrezătoare. Dialogul dintre cei doi este doar un exemplu al modului în care relaționează un cuplu de artiști. Subiectul acesta, chiar dacă a intrigat în foarte multe cazuri publicul larg, a rămas obiectul de studiu al biografilor. Viața de cuplu a fost văzută de multe ori ca un element important al genezei creației artistice, însă puțini cercetători au mers mai departe în această analiză. Poveștile din intimitatea marilor artiști au alimentat nevoia fanilor de a pătrunde mai adânc în viața acestora, născându-se astfel numeroase mituri și cancanuri. Exceptând unele monografii și biografii pertinente, viețile private ale artiștilor au fost explorate sumar sau eronat. Este adevărat că romanele și filmele ce și-au găsit inspirația în povestea acestor cupluri nu au capacitatea de a satisface dorința de investigare a profunzimilor acestor relații creatoare, dar nu se poate trece cu vederea faptul că multe aspecte ale acestei probleme sunt și ignorate. Poate cel mai mare prejudiciu este cel adus celeilalte jumătăți, a persoanei mai puțin famioase din cuplu, aflate, nejustificat, în umbra celeilalte.

În ani ’70 criticii de artă și cei literari au început să scrie mai mult despre cum se influențează reciproc cele două jumătăți ale unui cuplu de artiști. Pe urmele acestui curent critic, încercând să încline balanța și să umple golul lăsat de cercetările anterioare, vine colecția de eseuri Cealaltă jumătate. Creativitate și relații intime. (2013, editura Vellant). Aflată la intersecția dintre biografie, studiu literar, artistic și studiu de gen, antologia își propune să regândească modul în care sunt percepute aceste cupluri de artiști.

Clara și Andre Malraux în Indochina, 1923

În principal, în cele treisprezece eseuri, autorii demonstrează cum aceste relații au influențat opera respectivilor artiști și urmăresc modul în care fiecare jumătate a transformat-o pe cealaltă. Numitorul comun al tuturor textelor din antologie este ideea că fiecare avea ceva de învățat de la celălalt. Cuplurile ni se prezintă de multe ori ca întrupări ale unor contraste. Frida Kahlo părea „mică și delicată”, în timp ce Diego Rivera avea „o înfățisare de elefant”. El căuta compania admiratorilor, era extrovertit și zgomotos, având o adevărată manie pentru publicitate. Ea „simțea nevoia să lucreze în singurătate”. Tocmai aceste diferențe au făcut ca aceștia să aibă nevoie unul de celălalt. Aceste iubiri, chiar dacă nu s-au consumat într-o relație oficială sau într-un mariaj, au fost tocmai ce le lipsea.  Louise deSalvo este de părere că cele mai bune scrieri ale Virginiei Woolf și ale Vitei Sackville-West au fost concepute în timpul relației lor. Aventura lor, care s-a întins pe mai mulți ani, pe lângă că le-a oferit satisfacții emoționale și sexuale, le-a completat și profilul artistic. Vita a ajutat-o pe Virginia să-și învingă anxietățile și a încurajat-o să aibă o viață socială, realizând că aceasta „își baza operele de ficțiune în primul rând pe observație și nu pe imaginație”. Nu numai scrisul Virginiei a avut de câștigat de pe urma acestei relații, Vita perfecționându-și tehnica, inspirată de sfaturile si scrierile lui Woolf. Exemple ca acestea se pot găsi în toate eseurile. Interesul antologiei este de a identifica dinamica cuplului în acest context creativ comun și nu în altă parte. Este poate răspunsul cel mai bun la mitul continuu al solititudinii artistice.

Whitney Chadwick și Isabelle de Courtivron, adică cele două editoare ale acestei cărți, sunt cercetătoare feministe, iar eseurile, așa cum afirmam și mai sus, analizează cuplurile folosindu-se de instrumentele studiului de gen. Este într-un fel previzibil faptul că cealaltă jumătate este o femeie (cu excepția cuplurilor homosexuale când cealaltă jumătate poate fi bărbat). Chiar dacă pare un clișeu, acest fapt nu scade interesul acestei cercetări, ci, din contră, face ca lectura ei să fie și mai importantă. Editoarele și-au dorit ca această incursiune în viața privată a marilor artiști cuprinși în această carte să fie mai mult decât o schiță biografică sau o cercetare literară/artistică. Ele și-au propus să pună în discuție și concepte bine înrădăcinate în mentalul colectiv. „Femininul” și „masculinul” își mai justifică caracterul clasic sau este nevoie de o nouă abordare în acest context? Care sunt restricțiile sociale de care se lovesc cuplurile? La aceste întrebări încearcă să răspundă cei treisprezece autori. Și pe lângă neconcordanțele și anacronismele din viața lor, cuplurile mai au de înfruntat și diverse stereotipuri. Având în vedere faptul că majoritatea dintre aceste relații erau extraconjugale, iar o parte dintre cupluri erau homosexuale, momentele de fericire în doi apar ca mari realizări. Un punct forte al colecției de eseuri este faptul că se recunoaște influența pozitivă asupra operei atât a clipelor fericite, cât și a eșecurilor.

Jackson Pollock și Lee Krasner în atelierul lor, 1950, fotografie de Rudolph Burckhardt

Antologia cuprinde cupluri de scriitori și pictori din America și Europa, dar editoarele recunosc că mai există zeci de astfel de povești, pe toate continentele, în toate perioadele istorice. În orice caz, această selecție de artiști este un început foarte bun în deconstrucția miturilor legate de viața lor personală ce îngreunează receptarea operei și recunoașterea importanței ambelor jumătăți. Cea mai mare contribuție pe care această carte o aduce problemei cuplurilor creatoare este echilibrul și tonul calm. Chiar dacă eseurile sunt dreptul la replică a celelalte jumătăți, nicio frază nu pare să fie vindicativă. Se poate observa același interes pentru ambii parteneri ai cuplului, ei fiind tratați de pe poziții de egalitate. Pe lângă toată importanța unui astfel de demers artistic, cartea rămâne o lectură plăcută. Dacă nu ne-ar interesa toate aspectele discutate anterior, eseurile, diferite unul față de celălalt, ar fi o delectare, o cale foarte agreabilă de a ne hrăni curiozitatea și nevoia de a întregi tabloul vieții unor mari artiști.

Acest articol face parte dintr-o mini-serie de recenzii de carte ce se va întinde pe toată luna februarie. În centrul acestei serii se află subiectul preferat al ficțiunii și al artei: iubirea. Primul episod al aceste mini-serii, dedicat marilor cupluri de artiști ai artei universale, apare cu ocazia zilei de Valentines Day. De Dragobete vom publica recenzia antologiei Cum iubim în care 32 de autori, în mare parte români, scriu despre iubire.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *