Cum iubim, one more time with feeling

,,E poate adevărat că nu existăm cu adevărat până când nu ne vede cineva existând, nu vorbim cu adevărat până când nu înțelege cineva ceea ce spunem, în esență, nu suntem pe de-a-ntregul vii până când nu suntem iubiți.”

Alain de Botton, Eseuri de îndrăgostit

Îmi este deseori dat să aud că ,,s-a cam scris deja despre tot ce se putea scrie.” Indiferent dacă ideea asta se va dovedi a fi adevărată sau nu, un lucru rămâne cert: despre nimic nu s-a scris mai mult decât despre iubire. Dacă am aduna laolaltă toate rândurile scrise vreodată cu, despre și pentru iubire –  de la tentativele de poeme pentru colega de bancă din școala generală, la scrierile consacrate ale căror titluri se regăsesc în liste de tipul ,,100 de cărți de citit într-o viață” – cu siguranță că nici rafturile celei mai mari biblioteci a lumii nu ar fi destul de încăpătoare. Totuși, niciodată nu se va putea scrie tot ce s-ar putea scrie despre iubire. Și asta nu numai pentru că, aflându-se la confluența dintre ambrozia și nectarul zeilor și torturile din Infern, dragostea devine un conglomerat de sentimente contradictorii. Deși nenumărați psihologi, filosofi și scriitori și-au petrecut viețile încercând să coboare iubirea din cer pe pământ, rămâne în ea ceva indescifrabil, un je ne sais quoi pe cât de irezistibil, pe atât de periculos, din pricina căruia uneori pur și simplu nu poți să nu scrii despre iubire.

cum iubim
© Ema Cojocaru

Sunt 362 de kilometri de la Gara din Piatra-Neamț până la Gara de Nord din București. La 5 zile de la Valentine’s Day și cu alte 5 zile înainte de Dragobete, undeva în cele 6 ore și 35 de minute de mers cu trenul, am citit Cum iubim, o antologie apărută în noiembrie 2016 la Editura Vellant, care reunește între coperțile ei 32 de autori, 12 proze scurte, 7 poeme, 2 piese de teatru, 2 fragmente de roman, 1 fragment de jurnal și 9 texte hibrid, în care proza, eseul și poezia se amestecă până când ajung să se confunde. Dacă toate numerele acestea v-au amețit un pic, cu atât mai bine. Așa m-am simțit și eu când am închis antologia și am constatat că mai erau aproape trei ore până când aveam să ajung din nou în București. Pe de o parte, timpul trecuse surprinzător de repede, ca de fiecare dată când ni-l petrecem citind o carte care ne face să ne spunem, naivi, ,,Încă o pagină și gata” și să cădem pentru a nu știu câta oară în propria plasă. Pe de altă parte, mi se părea imposibil să mai fie încă trei ore până în București, când călătorisem prin lectura mea în atâtea țări și cunoscusem atâția oameni, când văzusem și simțisem iubirea în nenumăratele ei forme, de la cea pentru un obiect, o poveste sau un animal drag, la acea iubire ca în filme și în cărți la care oamenii abia dacă îndrăznesc să viseze. Pentru că asta este, de fapt, Cum iubim: o antologie în care iubirea se strecoară, pe nesimțite, în texte, și rămâne cântând în fundal ca soundtrack-ul unui film – uneori mai tare, alteori mai încet, dar de fiecare dată memorabil. Cum iubim nu este un manual pentru îndrăgostiți – departe de a-și învăța cititorii cum trebuie să procedeze în iubire, antologia este o sărbătoare tipărită a varietății formelor pe care dragostea le îmbracă atunci când intră în viețile noastre, în ale unora dintre noi mai devreme, în ale altora mai târziu, dar întotdeauna când ne așteptăm mai puțin.

Deși tema care adună în același volum textele celor treizeci și doi de scriitori este, într-adevăr, iubirea, nu aveți nici un motiv să vă temeți că vă vor rămâne lapte și miere pe mâini după ce veți termina de citit antologia, pentru că această iubire este doar rareori în prim-plan și niciodată edulcorantă. De cele mai multe ori, pare că, înainte ca autorii să fi apucat să-și dea seama, dragostea a dat buzna în textele lor și și-a improvizat în ele un culcuș confortabil din care a refuzat să mai iasă. Iar acolo unde nu se ascunde în spatele rândurilor, acolo unde este numită și descrisă fără pic de rușine, iubirea nu este respingătoare sau patetică, ci atât de seducătoare încât cititorul are toate șansele să se (re)îndrăgostească de ea. Dar asta nu înseamnă că în toate textele cuprinse în antologie iubirea învinge și că El și Ea trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți – dovada stă în faptul că în unele texte ,,El și Ea” nici măcar nu există – pentru că dragostea din Cum iubim este, într-adevăr, și romantică, dar nu se limitează la această dimensiune a sentimentului, explorând, totodată, și iubirea din prietenie, din familie, iubirea pentru o pasiune ori un obicei sau chiar iubirea pentru iubire.

cum iubim
Nora Iuga © Ema Cojocaru

Am regăsit, în Cum iubim, scriitori deja cunoscuți și dragi mie, ale căror texte le-am simțit ca pe o revedere cu niște vechi prieteni, dar și nume noi pentru mine, dintre care unele cu siguranță îmi vor rămâne în memorie. Volumul debutează cu Pascal Bruckner, pe care îl citeam chiar anul trecut pe vremea asta, tot în tren, însă într-unul care mă ducea din București înapoi în Piatra-Neamț. M-am bucurat mult să găsesc în antologie versuri ale unor poeți precum Nora Iuga, Claudiu Komartin, Radu Vancu, Octavian Soviany și Adrian Alui Gheorghe, ale căror poeme transfigurează iubirea într-atât, încât ni se pare că o vedem pentru prima dată, dar și ceea ce pare a fi un fragment de jurnal al Angelei Marinescu, în care tandrețea și violența rezultă într-un text pe cât de înduioșător, pe atât de puternic. Dintre proze, nesperat de seducătoare a fost cea a lui Matei Cocimarov, iar Simona Popescu, Radu Aldulescu, Genevieve Fieraru și Doina Ruști vin, de asemenea, fără nicio surpriză, cu scrieri savuroase care îl trec pe cititor printr-o gamă variată de senzații și stări care, în cazul meu, au fost de la chicotit în tren, la o pauză de câteva minute de privit pe fereastră, înainte de a continua lectura. Totuși, un personal favourite în materie de proză rămâne textul Just a Kind of Magic (da, am menționat titlul ca să vă rămână și vouă piesa în cap pentru tot restul zilei) al lui Alex Tocilescu, despre care nu mai pot să spun decât că m-a cucerit – deși recunosc că o făcuseră deja toate postările lui Alex cu pisicile lui. Cât despre teatru, Matei Vișniec și Ciprian Măceșaru vin, fiecare, cu câte un El și o Ea care ricoșează între identitatea de cuplu și identitatea individuală și în ale căror replici cu siguranță că vă va fi dificil să nu vă regăsiți, din când în când. Din categoria textelor hibrid, m-am delectat, îndeosebi, cu textele lui T.O. Bobe, Iuliana Dumitru, G. Șerban și cel lui Andrew Solomon, care încheie antologia într-o notă senină, din perspectiva iubirii pentru proprii copii, care limpezește în mintea omului toate iubirile anterioare. Bineînțeles, ar fi câte ceva de spus despre fiecare text și fiecare autor în parte, însă mă limitez la numele care mi-au rămas în minte fără să fie nevoie să recurg la cuprinsul antologiei și vă invit să descoperiți, la rândul vostru, care sunt textele care vă vor lega o ață invizibilă în jurul unui deget, ca nu cumva să le uitați.

cum iubim
Angela Marinescu © Ema Cojocaru

Eu una am citit Cum iubim fără să fi avut timp să-mi formez așteptări, dar, dacă se întâmplă să căutați în paginile acestei antologii o anumită formă a dragostei, există șanse cât se poate de mari să o găsiți. Firește, nu veți rezona la fel de puternic cu toate textele – ar fi și imposibil, având în vedere cât de mult și cât de armonios diferă unele de celelalte, dar partea bună este că, în toată această varietate de scrieri din Cum iubim, devine imposibil să nu dai peste cel puțin un text care să-ți placă mult, atât de mult încât să începi să-l recitești imediat ce ai terminat de citit ultimul cuvânt sau, în cazul meu, să i-l povestești persoanei care stă lângă tine în tren și să i-l citești prietenului tău cel mai bun la telefon.

Este dificil să vorbești despre iubire chiar și cu tine însuți – e, poate, și mai dificil să scrii despre iubire fără s-o dai în sentimentalisme inutile. Nici să scrii despre o antologie cu texte aduse împreună datorită iubirii nu este tocmai ușor. Sunt mult mai multe lucruri pe care le-aș putea spune despre Cum iubim într-o conversație cu un prieten, aș vorbi prea repede și aș gesticula prea mult în timp ce i-aș povesti ce texte mi-au plăcut mai tare și de ce – probabil aș ajunge, din nou, să le citesc pe unele dintre ele cu voce tare, integral. Dar mi-aș permite asta pentru că aș ști că prietenul acela mi-ar acorda tot timpul din lume, că ar avea răbdarea să mă asculte vorbind, pe rând, despre fiecare autor și fiecare text în parte. Aici, nu pot să mai fac altceva decât să vă încurajez să citiți Cum iubim, pentru că este o lectură extrem de savuroasă, dar mai ales pentru că, dacă o să învățați ceva din această antologie, acel ceva nu o să fie cum să vă țineți de mână iubita sau cum să faceți declarația perfectă de dragoste, ci cum să regăsiți curajul de a citi, de a vorbi și, de ce nu, de a scrie despre iubire fără ca obrajii să vi se îmbujoreze.

cum iubim
Simona Popescu © Ema Cojocaru

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *