„Deviații de stereo”. Interviu cu Ioana Casapu

Probabil ai văzut deja până acum pe Facebook că pe 15 septembrie, la ora 19:00, pe Terasa Monteoru, Ioana Cristina Casapu își face debutul literar cu volumul „Deviații de stereo”. Iar în caz că nu știi despre ce vorbesc, o să te lămurească Ioana, mai jos.

14183827_900199923419962_3078638965300186477_n

DISSOLVED MAGAZINE: Acum aproximativ 3 ani ai oferit manuscrisul pe Facebook oamenilor ce doreau să-l citească și atunci a fost și momentul când am aflat eu de existența lui. Știu sigur că încă îl am pe un hard extern pe undeva și l-am răsfoit cu mare drag în momentul când l-am primit. De ce ai vrut să-l trimiți și altor oameni atunci?

IOANA CASAPU: Mulțumesc, Romina. Așa este. Romanul are o viață lungă, a început pe Yahoo360 în 2005, s-a mutat pe WordPress, pe un blog cu numele omonim în 2007, când platforma anterioară dispărea, și a durat până în 2011 să vadă forma cea mai apropiată de cea pe care o are astăzi. În 2011, prin martie, cineva a postat pe Facebook anunțul cu termenul limită de înscriere pentru concursul de debut Unicredit. Eu așa m-am decis să aplic, știam că mai am o lună și eram hotărâtă, însă după primele zile mi-am dat seama că n-am timp și m-am oprit. Apoi s-a întâmplat ceva fortuit: mergeam la serviciu și am călcat într-un cui ruginit pe stradă, era dimineața zilei în care se lansa revista „Tataia”, la galeria 115, unde am mers cu un prieten și m-am mirat de sentimentul de generație ieșit pe străzi prin toate ferestrele deschise. La spital m-au trimis acasă, în concediu medical o săptămână, așa că atunci am reluat lucrul la volum, și în acele 5 zile cât n-am ieșit din casă deloc am scris romanul. Când l-am trimis, mama mi-a zis: „Poate acum faci și tu un duș”, dar mie nu-mi păsa că miroseam ca un șobolan, vroiam doar să deschidem o șampanie. Romanul a luat mențiune și nu a ajuns în tipar, așa că, după mai multe încercări nereușite de a-l plasa unei edituri, în 2013, de Crăciun, am decis să îl ofer cadou oricui îl dorea. A fost felul meu de a trimite un mesaj cunoscuților și mai ales necunoscuților. Am scris mereu din nevoia de a atinge alți oameni, niciodată în secret, pentru mine.

DISSOLVED MAGAZINE: În ce stadiu era manuscrisul la momentul acela și ce s-a întâmplat cu el după ce l-ai trimis oamenilor? Ai primit vreun feedback care a influențat cu ceva viitorul romanului? 

IOANA CASAPU: Era aproape similar cu forma actuală. Au fost oameni care mi-au scris înapoi ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut, unii au fost înduioșători, alții foarte critici, alții nu au spus nimic. Gestul ăsta vine din dorința de a face oamenii să simtă, orice – atunci consider că mi-am făcut treaba ca scriitor. Nu a influențat viitorul romanului decât în măsura în care m-a ajutat să scriu mai departe.

deviatii-de-stereo_details

DISSOLVED MAGAZINE: De ce “Deviații de Stereo”?

IOANA CASAPU: Deviații de stereo este un joc de cuvinte ce face referire la două boxe (sau doi oameni) care bat ritmul în sincron și despre felul în care sunetul devine astfel pur, excelent. Pe vremea aceea îmi plăcea foarte mult piesa Life in Mono, de pe coloana sonoră de la Great Expectations (1998). Deviații de Stereo a venit natural; a fost o primă idee de a numi spațiul meu de joacă literară și vorbește despre cum oamenii sunt făcuți să se completeze, să bată ritmul împreună, și despre cum însingurarea, în viața reală sau în spatele unei tehnologii, produce o deviație de la sensul de a ne bucura unul de celălalt.

DISSOLVED MAGAZINE: Cum s-a întâmplat ca romanul să ajungă în mâinile poetei și prozatoarei Nora Iuga? Tu ai ales-o pe ea sau te-a ales ea pe tine? 

IOANA CASAPU: Când am împlinit 25 de ani, în 2012, prietena mea Laura mi-a oferit volumul Săpunul lui Leopold Bloom, al Norei. Pe prima foaie notase o urare emoționantă și promisiunea că această doamnă și cu mine trebuie să ne întâlnim, pentru că, spunea ea, avem ceva în comun de descoperit. După ce am citit romanul, mi-am dorit să o cunosc pe Nora, să îi iau un interviu, dar nu știam cum să dau de ea. Într-o zi, m-am urcat în metrou la stația Titan și am văzut-o pe Nora în fața mea, vorbind și gesticulând în felul ei charismatic și exuberant cu un tânăr. La Piața Unirii am coborât amândouă, mi-am făcut curaj și am abordat-o pe scările rulante. Sunteți cine cred eu că sunteți? am întrebat. Daaaaaaaa!, a exclamat Nora. Două zile mai târziu, mă aștepta la ea în apartament cu Leffe și Marlboro Roșu, am stat la povești 6 ore și ăsta a fost interviul. Apoi am rugat-o să citească și romanul meu. M-a sunat după 2 zile, avea volumul plin de notițe, care mai de care mai surprinzătoare. I-a plăcut și de atunci ne leagă o prietenie formidabilă, pentru că Nora este cel mai tânăr om pe care l-am cunoscut, în ciuda diferenței de 55 de ani dintre noi. Împreună cu Nora am ajuns anul acesta la Casa De Pariuri Literare, publisherul Un Cristian a decis să preia de acolo volumul, și după câteva transformări pe ici pe colo ale conținutului, a ieșit ce veți vedea pe 15 septembrie.

DISSOLVED MAGAZINE: Cu ce e diferită Ioana Casapu cea care în 2006 a început să scrie schițe și pasaje de proză scurtă pe un blog, față de Ioana Casapu din 2016 care-și lansează romanul “Deviații de Stereo”?

IOANA CASAPU: Se îmbracă mai bine :-)) Și fumează mai mult. E mai obosită, pentru că nu se pricepe să își ocupe timpul liber cu altceva decât cu muncă și și-a lăsat părul să crească. A lăsat în spate acel București pe care l-a iubit și a decis că e mai mult loc în alte țări pentru gândurile ei. În mare, și-a păstrat dorurile sau a inventat altele noi. Și-a păstrat simțul umorului, a devenit cinică, apoi a învățat să se întoarcă de unde a plecat.

Fotografie de Ionuț Staicu
Fotografie de Ionuț Staicu

DISSOLVED MAGAZINE: În romanul tău vorbești cu o oarecare nostalgie despre un București care acum nu mai este la fel pentru tine (La Motoare, Controlul vechi, Messenger, job-urile din trecut, relații, scrisori). Dacă ar fi să alegi un singur lucru sau moment de care ți-e cel mai dor din perioada aceea, ce ai alege? 

IOANA CASAPU: Era un București magic, în anii când am început să îl descopăr altfel și să ies mai mult în oraș. Am făcut liceul lângă Cișmigiu, și acela e un loc în care mereu mă întorc cu drag. Însă toate locurile pe care le descopeream atunci au dispărut. Controlul Vechi, Motoarele, Terasa Switch de pe strada Smîrdan, când încă nu aveam un Centru Vechi plin ochi zi și noapte, Expirat, Lucky 13, când era pe Șelari, Atelierul Mecanic, au fost multe locuri care dacă nu au ieșit de pe hartă, au devenit altceva. După 11 ani începi să simți acel puls al generației care a crescut, a mers mai departe și care uneori se uită în spate cu regretul că astăzi nu mai știe unde să danseze. Fiecare loc a avut o perioadă de glorie, dar oamenii și timpurile se schimbă acum, cred, mai rapid decât înainte, iar noi ne obișnuim cu asta. Dacă aș putea, m-aș duce degrabă să beau o bere proastă La Motoare acum, de asta mi-e tare dor, mai ales primăvara.

DISSOLVED MAGAZINE: De ce te-ai hotărât să-ți publici romanul tocmai acum, în 2016, la 10 ani după ce l-ai început, când termenul de “2006” sună atât de îndepărtat încât pare că s-a întâmplat acum un secol?

IOANA CASAPU: Am avut o relație complicată cu romanul în ultimii 4 ani, deseori autocritica a luat locul dorinței de a-l mai vedea pe raft. E ciudat să revăd acele pasaje acum, când nu l-am mai atins de multă vreme. Exista oameni care nu și-au dorit să apară această carte. Există prieteni care au plecat pentru că am scris despre ei. Există o lume care se deschide din aceste pagini la care uneori nu m-aș mai intoarce niciodata, alteori i-aș spune fara cuvinte complicate că va fi bine. Există o lumină care nu se stinge niciodată, scrie din 2012 pe brațul meu drept, și ea este, mai în glumă, mai în serios, pe lângă lumina de la capătul Controlului, lumina de la capătul anilor de luptă cu depresia sau lumina dimineților în care poți să respiri dupa mult timp, lumina care mi-a aprins obrajii într-o noapte când mi s-a publicat prima poezie în Berlin – este și lumina care acum face loc unei reușite pe care nu mi-am permis să o simt foarte mult timp.

deviatii-de-stereo_flowers

DISSOLVED MAGAZINE: În roman vorbești destul de mult despre Facebook și acesta aproape că devine un suprapersonaj. „Facebook se pricepe să aducă oamenii împreună, să îi facă să socializeze, dar e un meșter iscusit și la stângăciile alienante care vin odată cu viața trăită pe net. Deviații de stereo vorbește despre confuzia, plăcerile și dramele tulburi ale unei generații despre care s-a vorbit mult în studii, în presă și în cărți (Y) […]”. Pe scurt, ce fel de rol crezi că joacă Facebook-ul și social media în viața oamenilor din 2016 și cu ce erau lucrurile diferite în 2006/2011? Oare oamenii care se cunosc pe timeline-ul Facebook-ului de azi, se cunosc și în viața reală? 

IOANA CASAPU: Acest volum ne cuprinde pe toți, cu vreo 5 ani mai tineri, și pictează Bucureștiul care a fost și apoi n-a mai fost o poveste de dragoste, amintirile ce ne-au rămas dinaintea Internetului, dar și acele întâmplări care ne-au dat de furcă atunci când despărțirile, împăcările și viețile noastre au început să fie racordate la un sistem electronic care a devenit, în scurt timp, our second life. Am găsit un subiect de studiu în povestea cu social media când mi-am făcut dizertația în psihologia rețelelor sociale și am continuat același lucru și în carte, pentru că viețile noastre au ajuns, într-adevăr, într-un punct în care spunem că depind de Internet. Totuși, cred că acel avânt nebunesc care ne-a cuprins să trăim, iubim, petrecem, suferim și respirăm online spre finalul anilor 2000 s-a balansat cu înaintarea noastră, a generației Y, în vârstă, și cu învățarea că nu ne-am născut pe net și că viața privată are mai mult farmec când e împărtășită doar cu cei câțiva pe care îi alegem din lumea reală. Cred că la felul în care Facebook a crescut, da, mulți oameni se cunosc și în viața reală acum, dar se cunosc nu e relevant pentru apropiere. Mă bucur când fac gafe și presupun lucruri despre cineva pe baza informației de pe Facebook, asta îmi lasă de înțeles că e o întreagă lume autentică de descoperit despre acel om.

DISSOLVED MAGAZINE: La ce să se aștepte oamenii care vor veni la lansarea romanului pe 15 septembrie la Terasa Monteoru?

IOANA CASAPU: Să se aștepte la mai multe romane care vor urma! Glumesc, dar cine știe. Vom citi, timp de o oră, alături de Nora Iuga, Un Cristian, Camelia Cavadia, Iulian Văcărean și Laura Livia Grigore, #PrieteniiCartii, și vom bea, vom dansa, vom face tot ce n-am apucat să facem pe Facebook în ultimii 11 ani. Mi-e dor de o petrecere în toată regula 🙂

avanpremiera-1_ioana-cristina-casapu-1-of-1-2

Romanul a apărut cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național la Editura „Casa De Pariuri Literare”, iar noi ne vedem joi, 15 septembrie să citim împreună și să ne amintim de Bucureștiul de acum 10 ani.

În rest, pe Ioana o găsiți aici și aici.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *