iocan sau de ce proză scurtă

iocan3
iocan – revista de proză scurtă, nr. 1/2016 și nr. 2/2016, editura Vellant (editori: Cristian Teodorescu, Florin Iaru, Marius Chivu și Dan Pleșa)

Tuturor amicilor scriitori de proză scurtă.
În curînd lansăm o revistă specializată de proză scurtă.
Foarte specializată și foarte pretențioasă.
Cu colaborare internațională.

Cine anume „lansăm”? Păi, editorii Cristian TeodorescuMarius Chivu și subsemnatul – și editura Vellant, prin Dan Dan Pleşa.

Încet, încet, voi/vom ridica vălul pictat.

(Florin Iaru, 12 martie)

Așa a început povestea revistei iocan. Câteva postări pe facebook, un interviu și promisiunea unui proiect literar serios. Vălul pictat a fost ridicat în săptămânile ce au urmat, editorii invitând prozatorii să-și trimită textele la mail-ul postat pe pagina revistei. Nu s-au mulțumit cu atât și au deschis un dialog cu cei care scriu. Pe pagină de facebook a revistei, au enunțat foarte clar principiile revistei și de ce ar trebui să se ferească cei care își trimit textele. Pe lângă toate acestea, au promis că vor ajuta autorii să-și șlefuiască textele. O decizie cam riscantă, având în vedere absența acestui obicei în spațiul nostru literar, dar firească, de altfel, în culturile în care revistele de proză scurtă au o istorie de mai multe decenii. Chiar și așa, editorii au mulți ani de literatură în spate și știu ce să facă atunci când dau de un scriitor mai orgolios.

iocan1

După ce textele au foste alese și în timp ce primul număr era în pregătire, pe pagina revistei au început să apară, ca teasere, fragmente din povestirile selectate. Încet, încet, iocan prindea contur în ochii potențialilor cititori. În sfârșit, pe 26 mai a avut loc lansarea. Până în acest punct, editorii ne-au lăsat să speculăm mult în legătură cu formatul revistei, cu natura și cu calitatea povestirilor și, poate cel mai mult, cu titlul („mai degrabă o onomatopee” după cum spunea Florin Iaru într-un interviu). Odată cu lansarea primului număr, iocan a prins glas și a așteptat reacțiile cititorilor și ale criticii.

Am făcut acest mic rezumat al apariției revistei iocan pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest proiect literar. Mai important ar fi să vorbesc despre motivul pentru care Cristian Teodorescu, Marius Chivu și Florin Iaru au scos această revistă. Mulți ar crede că acest motiv este comun cu cel din spatele apariției altor produse literare – și nu ar greși, însă iocan are particularitatea de a se fi născut dintr-o nevoie urgentă a genului literar pe care îl promovează. Mă gândeam să nu intru în detaliile situației prozei scurte, dar, după ce am auzit la facultate – Litere – vorbindu-se despre iocan și despre proza scurtă ca fiind un „trend” am hotărât că sunt necesare câteva rânduri despre asta. Marius Chivu spunea că proza scurtă este cel mai „nebăgat în seamă gen literar de la noi.” De regulă, criticii și teoreticienii o consideră doar un exercițiu al prozatorilor, o pregătire pentru un ulterior roman; puține edituri riscă să publice volume de povestiri, excepțiile fiind scriitorii deja consacrați. De refuzul editorilor și de reticența criticilor se lovește prozatorul care vrea să-și publice povestirile. Mulți renunță cu totul și se reorientează. Nu există un premiu literar doar pentru proză scurtă, colocviile și conferințele literaților ignoră acest gen, dezbaterile teoretice între specialiști pe marginea subiectului lipsesc. De-abia în acest an a avut loc un mini-festival, o ediție a prozei scurte a Festivalului Internațional de Literatură și Lectură de la Bistrița. Au existat și câteva reviste de povestiri, care, din păcate, nu și-au propus și nu puteau oricum cuprinde fenomenul în amploarea sa. Dar chiar și așa, în România s-a scris întotdeuana proză scurtă, uneori chiar foarte bună. În ultimii ani a început un reviriment al acestui gen, la care au contribuit editorii iocan, prin volumele personale de proză scurtă, prin antologii, prin cursuri de creative writing și prin cronici literare. Revista a fost următorul pas firesc și mult așteptat.

Primele lucruri observate și lăudate de către cititori și de către critici au fost formatul revistei și elementele grafice, fapt nu așa de surprinzător, având în vedere și celelalte titluri ale editurii Vellant despre care se poate face aceeași observație. Coperta și pozele din primul număr au fost făcute de Claudiu Popescu, iar cele din numărul doi de Cosmin Bumbuț. Un lucru care îmi place, în legătură cu formatul, este alegerea și poziționarea reclamelor. Prezintă alte produse culturale și par, dacă nu o componentă a revistei, o prelungire naturală a ei. Pe lângă asta, în ambele numere există pagini cu recomandări de volume de proză scurtă.

Iocan are trei secțiuni. La început, sunt publicați scriitori străini, cu texte inedite (Capote, Yeats și Rhodes în primul număr, Saroyan și Cunnigham în cel de-al doilea). Partea cea mai consistentă și cea mai importantă este cea de mijloc, în care se găsesc povestirile autorilor români contemporani. Aceștia sunt fie scriitori consacrați (Dan Lungu, Bogdan Alexandru-Stănescu, Florin Lăzărescu, Lavinia Braniște), fie sunt prozatori care au mai publicat în reviste și în antologii sau chiar debutanți (Tea, colega noastră, este mezina primului număr). De remarcat este și paleta diversă de profesii a celor 31 de autori publicați în cele două numere. Iocaniștii sunt jurnaliști, copywriteri, economiști, consilieri juridici, profesori, redactori, traducători, elevi, ingineri constructori, graficieni, antropologi și editori. Ca o observație, în primul număr sunt mai multe autoare, iar în al doilea mai mulți autori. Revista se încheie cu povestirea unui scriitor român clasic (Ștefan Bănulescu în primul număr și Teodor Mazilu în al doilea).

Nu o să insist foarte mult asupra povestirilor, din punct de vedere tematic – o să las revista să vorbească de la sine. Și are ce să spună. Sunt multe tipuri de proză în iocan, de la cea realistă până la cea fantastică și SF.

iocan6
editorii la lansarea celui de-al doilea număr (fotografie de Ema Cojocaru)

Observând anumite elemente care aduc prozele împreună, l-am întrebat pe Marius Chivu dacă există un fir roșu ce leagă povestirile între ele sau dacă este doar o impresie, iar el ne-a răspuns:

Asta e o impresie post-festum pe care cineva o poate avea citind. Când facem selecția celor 15-20 de povestiri, pentru fiecare număr, dintr-un total de câteva sute, nu căutăm o temă, cum tot insiStăm. Ne interesează textele bine scrise. Dacă ele, să zicem, evoluează relativ în aceeași geografie imaginară, asta e ceva ce nu ne preocupă pe noi și nici nu ne-am dorit vreodată să facem numere tematice. E ceva mai greu. Poate, cine știe, când o să creștem această bază de scriitori, ne vom putea înhăma și la o astfel de treabă. Dar, deocamdată, ne interesează textele bune, dincolo de temele lor.

Cronicile au fost favorabile, primul tiraj de 1500 de exemplare s-a epuizat rapid, instagram-ul s-a umplut de poze cu iocan. Putem spune că primul număr a fost un succes.

Vara a trecut, povestirile au început, din nou, să curgă, numărul doi era gata să apară. Am fost și noi la lansarea iocan #2 să aflăm ce efecte a avut apariția revistei, ce este nou și la ce ne putem aștepta în continuare.

Evenimentul propriu-zis, de la începutul lui noiembrie, la Cărturești Verona, a fost scurt ca o povestire din revistă, dar, din puținele cuvinte spuse, ne-am completat imaginea despre iocan.

iocan7
fotografie de Ema Cojocaru

Despre numărul doi, editorii afirmă că vine ca o confirmare a celui dintâi. Revista demonstrează că există oameni care scriu și că poate exista un dialog cu aceștia. În iocan nu se face critică sau teorie literară. Prin selectarea și publicarea povestirilor de calitate, editorii vor să stabilească un etalon al genului. Schimbările încep să se vadă: editurile privesc altfel volumele de proză scurtă, unele chiar s-au interesat de manuscrisele unor autori din iocan. Unul dintre cele mai importante efecte ale revistei este faptul că autorii prind curaj și continuă să scrie proză scurtă.

La sfârșitul lansării, am vorbit cu Anca Vieru, care a publicat în numărul doi, după ce și-a lansat anul trecut un volum de povestiri la Polirom (Felii de lămâie) și, de asemenea, cu Marius Chivu.

De ce proză scurtă?

Anca VieruDin mai multe motive. Fiindcă se potrivește cu timpul meu, fiindcă cred că se potrivește și cu timpul cititorilor. E frumos să citești proză scurtă și asta numai dacă te gândești la momentul acela când deschizi cartea și te întrebi cu ce să începi. Și începi să foșnești și să dai paginile și zici „ah, aș începe cu asta sau cu asta.” De fapt, un volum de proză scurtă e diferit de fiecare dată, la fiecare cititor, fiindcă îl citește în altă ordine, de la o povestire la alta rămâne ceva și, atunci, practic, cititorul își pune amprenta  mai mult decât la un roman.

Dacă ați avea în fața dumneavoastră un cititor care nu v-a citit volumul și povestirile și care v-ar întreba la ce să se aștepte, ce i-ați spune?

Anca Vieru: I-aș spune să se aștepte să zâmbească. Deși volumul meu de proză scurtă nu e un volum umoristic, nici povestirea de aici nu e umoristică, eu zic că o să zâmbească.

Primul număr. Două tiraje. Cronici favorabile. Ce v-a spus primul număr despre literatură și despre cititorii de proză scurtă?

Marius Chivu: Ne-a spus, în primul rând, că sunt mulți scriitori de proză scurtă care nu au unde să publice și că revista a ieșit în întâmpinarea lor, că acoperă o zonă până atunci lăsată de izbeliște de edituri și revistele tradiționale de literatură, ceea ce ne-a dat curaj să sperăm că revista asta poate avea o viață mai lungă decât am estimat noi inițial. Vânzarea atât de bună a primului număr ne-a mai spus și că există cititori care sunt „nesatisfăcuți” de oferta de pe piața editorială de la noi, care publică destul de puține volume de proză scurtă. Până la urmă, succesul ne-a validat ideea cum că o revistă bine făcută, chiar dacă, aparent, se ocupă de un gen mai puțin comercial, poate fi o prezență importantă pe piața noastră editorială.

iocan10

Acum doi-trei ani ai scos o antologie a celor mai bune povestiri douămiiste – Best of. Ce diferențe și ce lucruri sunt în comun între cum se scria atunci și cum se scrie acum?

Marius Chivu: E greu de spus pentru că ce se scrie acum abia vedem. Nu avem zece ani în urmă să putem evalua corect ce se întâmplă sau care ar fi punctele de interes ale generației de acum. Poate, cine știe, în câțiva ani dacă o să ne uităm pe ce s-a publicat în revista iocan o să avem o astfel de imagine mai completă. Deocamdată, e la început. Nu știm cum arată noul val de prozatori.

Te rog să speculezi puțin. Cum vezi viitorul prozei scurte? Crezi că literatura română poate să dea un mare scriitor de proză scurtă?

Marius Chivu: Există mari scriitori de proză scurtă. Mircea Cărtărescu este un mare scriitor de proză scurtă. Cristian Teodorescu, Răzvan Petrescu sunt autori care au cărți extraordinare de proză scurtă. Problema nu e lipsa lor, problema e în ce măsură noi educăm publicul într-o estetică a prozei scurte. Îl educăm în măsura în care va trebui să ajungă să evalueze proza scurtă așa cum evaluează romanul. Pe de altă parte, încercăm să îi motivăm și pe scriitori, să le reducem din frustrarea că, dacă scrii proză scurtă, nu te bagă nimeni în seamă, că nu se poate găsi o editură, că cititorii nu vor fi interesați. Încercăm să reglăm cumva lucrurile astea, dar, indirect, publicând proză scurtă în iocan. Nu facem altceva. Nu implicăm o mișcare de masă, nu avem un manifest, nu investim bani în nu știu ce strategii de marketing. E un proces natural. Lăsăm lucrurile să crească organic.

Până apare iocan #3, luați ambele numere și citiți-le din scoarță-n scoarță, pe rând sau aleatoriu. Unele povestiri o să vă placă mai mult, altele mai puțin, în funcție de experiența personală de lectură, dar important e să cumpărați și să citiți revista. Poate veți da de gustul prozei scurte și nu vă veți opri la iocan. Dacă scrieți și credeți că aveți un text promițător, trimiteți-l celor de la revistă. Până data viitoare, cumpărați, citiți, cuceriți.

Fotografiile sunt luate de pe contul de instagram al revistei și de pe pagina de facebook (realizate de Ema Cojocaru).

Găsiți numărul 1 aici și numărul 2 aici.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *