lost and found: 111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română

„Trage-ți scaunul la marginea prăpastiei și-am să-ți spun o poveste.“ – F. Scott Fitzgerald

© Ana Nicolau
© Ana Nicolau

warning: din eterna categorie a existenței mele – nu știu/pot/vreau să spun povești pe scurt

          Dacă faci parte din categoria minoritară a oamenilor care încă citesc poezie de plăcere, îmi place să cred că ai ajuns unde trebuia. Iar, dacă singurele versuri pe care le-ai citit, până acum, se rezumă cam la ce ai studiat în liceu și la alte câteva poeme peste care ai dat, întâmplător, de-a lungul timpului, cu atât mai bine. Sunt aici ca să îți explic faptul că a citi un poem nu înseamnă a ieși la vânătoare de figuri de stil. Sunt aici ca să îți spun că poezia e mai mult de atât.

          Am început recenzia aceasta pe 24 martie, seara. Am scris primul paragraf și-apoi mi-am zis să iau cartea de pe raft, ca să nu mai vorbesc din amintiri. Și în acel moment lucrurile au luat-o razna, pentru că atunci am constatat că antologia 111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română nu era la locul ei și, având în vedere ordinea aproape maniacală în care îmi organizez biblioteca, am știut instant că, dacă nu era acolo, cu siguranță nu era în casă. Bineînțeles, asta nu m-a împiedicat să întorc garsoniera pe dos. Cu ocazia aceasta, mi-am amintit de numărul spectaculos de lucruri pe care le-am pierdut recent, într-un timp impresionant de scurt, și am actualizat lista obiectelor ireversibil rătăcite plângând, din nou, pentru fiecare în parte (în apărarea mea, fusese o zi lungă). Mi-am sunat prietenii și i-am întrebat dacă nu cumva cartea mea era pe la ei. Altora le-am lăsat mesaje. Pentru că vorbisem atât de mult despre ea, aveam senzația că o împrumutasem cuiva, dar nu îmi puteam aminti cui. După o vreme, cum era și firesc, m-am mai liniștit. Tocmai mă uitam la raft, la locul în care ar fi trebuit să fie antologia, și mă gândeam ce bine ar fi fost, dacă aș fi putut s-o sun și pe ea, s-o întreb unde e și dacă nu vrea s-o aduc acasă, când mi-a scris un prieten, Ionuț: „Este la mine, n-ai împrumutat-o, ai uitat-o la U.N.A.T.C. și am tot plimbat-o cu mine de atunci. A cunoscut-o și pe mama și am văzut împreuna stadionul Dinamo. I-o dau lui Teo mâine.“ Mi-am amintit imediat cum, pe 24 februarie, Teo și cu mine am plecat în mare grabă de la U.N.A.T.C., ca să ajungem la concertul Alexandrinei, pentru care luasem bilete cu mult înainte să aflu că, în aceeași seară, avea loc, în Verona, lansarea antologiei despre care vă vorbesc și la care, din păcate, n-am reușit să ajung. Mi-am amintit cum am citit poeme în cabinetul magic al lui Sorin Botoșeneanu și cum am ales la care să ne oprim printr-un joculeț la care am apelat cam de pe vremea în care am învățat să citesc. Dar ajungem imediat și aici. Până una, alta, Ionuț ne-a vizitat, a doua zi, iar cartea s-a întors acasă. Menționez doar că ne-am văzut și că am vorbit de nenumărate ori, din ziua în care cartea a rămas la el și până mi-am dat seama că lipsea. Aparent, în câteva dintre dățile în care ne-am întâlnit, o avea chiar la el, dar, dacă eu nu mi-am putut aminti de propria carte, cum pot să mă supăr că nici el n-a făcut-o? C’est la vie. All’s Well That Ends Well, cum zicea Shakespeare. Iar, dacă vă întrebați de ce a durat atât de mult până să observ absența unei cărți atât de dragi, asta e pentru că rafturile mele din București sunt ghiftuite, dar, mai ales, pentru că tocmai reîncepuse facultatea – și, odată cu ea, drama oricărui student de la Litere, mai ales dacă e la universală & comparată: n-ai timp nici să citești tot ce-ți trebuie pentru facultate, darămite ce-ți mai cere inimioara.

          Aș putea să mă opresc aici. Din întâmplarea aceasta, reiese destul de limpede că țin la 111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română, iar asta se întâmplă nu numai datorită faptului că am primit-o de la cineva foarte drag, ci și pentru că, citind-o, am intrat într-un soi de transă a lecturii în care nu mi-a mai fost dat să mă surprind de multă vreme (iar transa aceasta a cerut ceea ce Word-ul spune că sunt 2.500 de cuvinte și 11.556 de caractere). Paragraful pe care îl scrisesem în seara aceea a rămas intact, așa că, dacă ați rămas cu mine, o să încerc să mă teleportez în 24 martie și să continui de unde am rămas, în momentul în care camera era încă ordonată, machiajul meu intact, iar liniștea era la noi în garsonieră ca la ea acasă. Here we go.

          Am citit 111 cele mai frumoase poezii din literatura română în cafeneaua mea preferată din Piatra-Neamț, care, în liceu, ajunsese să fie, simultan, a doua casă și a doua școală. Eram mereu acolo când trebuia să fiu la ore și, uneori, îmi petreceam chiar și o zi întreagă la aceeași masă cu floricele vintage. O să vă spun de la început că am primit-o de Valentine’s Day, ca să vă amintesc că există un hopeless romantic în fiecare dintre noi, și o să încerc să vă fac să uitați cât mai repede că am spus asta, menționând că în Vintage Cafe se ascultă întotdeauna jazz și că pe masă era un pahar cu una dintre primele lalele pe care le-am văzut anul ăsta. Teo tocmai îmi dăruise antologia și îmi scrisese o dedicație drăguță pe prima pagină, în fundal se auzea La vie en rose & love was in the air.

          Publicată în februarie 2016 de către editura Nemira, antologia 111 cele mai frumoase poezii din literatura română cuprinde poeme de dragoste datând de la 1785 până în 2015 – acoperind, astfel, nu mai puțin de 230 de ani de poezie românească – și include, deopotrivă, „poeți clasici și contemporani, celebri și necunoscuți, genii și minori“, de la fiecare câte un singur poem. Marius Chivu și Radu Vancu, cei doi scriitori care au făcut selecția și argumentul antologiei, recomandă, „dat fiind conținutul sentimental explicit“, o lectură în intimitatea cuplului; „iar pentru o viață publică armonioasă –  postarea versurilor preferate pe rețelele sociale!

          V-am lămurit, în ceea ce privește cronologia și, sumar, conținutul. Undeva la mijlocul distanței dintre acestea două, se află partea mea preferată: poemele nu sunt, așa cum, probabil, v-ați aștepta, așezate în ordinea crescătoare a anilor în care au fost scrise, ci în ordinea etapelor cunoscute de orice om care a fost vreodată îndrăgostit. Astfel, prima secțiune a cărții se numește „începuturi, împliniri, înălțări“ –  da, este vorba despre perioada aceea în care, în traficul aglomerat din stomacul tău, fluturii sunt atât de beți, încât se lovesc unii de ceilalți, în care bătăile inimii tale par a fi controlate de un hamster hiperactiv care aleargă într-o rotiță. Cu toții am fost acolo. Și oricine a plecat s-ar întoarce. A doua secțiune a antologiei este intitulată „îndoieli, însingurări, încheieri“ și cuprinde poeme care reflectă perioada aceea a unei relații căreia nu îi este dat să reziste în care se produce o ruptură între îndrăgostiți. Dar să nu poposim prea mult pe aici, nu aș vrea să sap în cicatricile voastre – antologia se descurcă și singură să facă asta. Ultima secțiune „întrebări, întoarceri, însemnări“, vine ca o contemplație asupra iubirii încheiate – iubire care, odată sfârșită, poate fi privită și descifrată de cel care a luat parte la ea și care, la vremea aceea, nu știa, încă, ce i se întâmpla. Datorită criteriului acesta ingenios de organizare a poemelor cuprinse în antologie, mi-am adus aminte, după mult timp, ce înseamnă să nu mai fii în stare să faci diferența între trist și frumos.

         V-am pomenit, la început, de un joculeț cu ajutorul căruia am citit din poemele antologiei, pe 24 februarie. Ei bine, jocul a funcționat cam așa: dădeam cartea cuiva care nu știa nimic despre ordinea poemelor, îi spuneam să își pună o întrebare legată de iubire și îi promiteam că în poemul la care va deschide antologia își va găsi răspunsul. Bineînțeles, pentru că toți am iubit, oriunde am fi deschis cartea, am fi dat peste ceva în care să ne regăsim. Chiar dacă toți cei care au deschis antologia în ziua aceea erau conștienți de lucrul acesta, a existat, inevitabil, o secundă în care chipul fiecăruia dintre ei a luat o expresie gravă, urmată, imediat, de una senină, provenită din amuzamentul fiecăruia, când își dădea seama că se lăsase păcălit de joculețul meu și, mai mult, că îi plăcuse. Așa am citit-o și eu prima dată: Teo, care știa deja cum erau organizate poemele, m-a pus s-o deschid la întâmplare și, când a văzut că înclinam spre a o deschide undeva între mijloc și final, a spus, repede: „Nu, nu, nu acolo.“ A doua oară am citit-o singură, în ordinea stabilită de Marius Chivu și de Radu Vancu. Aveam de făcut fișe de lectură pentru Gargantua și Pantagruel, dar nu m-am putut opri, până nu am citit ultimul poem (nici până astăzi n-am terminat fișele acelea). De atunci, probabil că am mai citit-o de câteva ori, am fost amândouă în parc, la facultate, am luat împreună micul dejun, prânzul și cina, ne-am întâlnit în pauzele de învățat și ne-am spus noapte bună înainte de culcare.

         Ca orice student pasionat (și terorizat de deadline-uri) de la Litere, n-am putut parcurge antologia fără să încerc să îmi imaginez cam cât au trebuit să (re)citească Marius Chivu și Radu Vancu, cam cât timp au avut la dispoziție și, mai ales, de unde a pornit totul. Și pentru că această ultimă curiozitate nu-mi dădea pace, l-am întrebat pe Radu, care mi-a răspuns așa: „Ideea antologiei  nu ne-a aparținut nouă, ci editurii – ei l-au sunat pe Marius Chivu și i-au făcut propunerea, iar el m-a sunat pe mine. Mă rog, chiar dacă nu ne-a aparținut, cert e că ne-am entuziasmat; ne-am dat întâlnire la București, într-o cafenea, și acolo am desenat împreună pe un carnețel un fel de hartă cronologică a poeziei românești, pe generații istorice, încercând să nu uităm niciun nume plauzibil. Apoi am împărțit harta, cam ca Huntington, să zicem, adică pe sfere de influență specifice, și ne-am pus pe treabă. Deși voiam să facem o antologie care să coincidă, pe cât posibil, cu istoria poeziei române, nu voiam, totuși, să facem o antologie care să procedeze cronologic, așa încât cititorul să poată anticipa ce urmează de la o pagină la alta; așa că Marius a avut ideea grozavă să o fragmentăm pe secțiuni tematice, iar, în interiorul fiecărei secțiuni, să aranjăm poeții alfabetic. Lucrurile s-au aranjat apoi aproape de la sine – și a ieșit ceea ce cititorul are sub ochi. Adică ceea ce avem orgoliul să credem că e cea mai bună reprezentare a poeziei de dragoste în limba română pe care o avem.“ – And I could not agree more.

          De asemenea, am stat puțin de vorbă cu Ana Nicolau, director general al editurii Nemira și, printre altele, autoarea fotografiei cu antologia pe care o puteți vedea mai sus. Din aceeași curiozitate incurabilă care a ucis pisica, am întrebat-o pe Ana dacă, în contextul în care rafturile de poezie ale librăriilor se golesc cu mult mai greu decât cele de proză, antologia a constituit o abatere de la această situație, iar ea mi-a mărturisit că, într-adevăr, „A avut un real succes la vânzări, datorită unui cumul de factori. În primul rând, datorită temei, dar cred că și caracterul eterogen al selecției a fost un factor important. De la poeți clasici până la cei contemporani, fiecare cititor se poate regăsi în poemele incluse în antologie.“ Prin urmare, nu trebuie să fii cine știe ce cunoscător sau expert în materie de poezie, ca să te poți bucura de cartea aceasta. Tot ce trebuie să fi cunoscut, într-un fel sau altul, e dragostea. Și nu cred că există cineva care a ajuns să citească fraza asta și să nu fi iubit niciodată.

          Am spus-o și mai sus: majoritatea oamenilor preferă epicul liricului. Lucrul acesta este firesc, pentru că se trage din eterna dorință a oamenilor de a povesti și de a asculta, la rândul lor, povești. Uitați-vă la mine. N-am fost în stare să vă vorbesc despre antologia aceasta, fără să vă povestesc micuța peripeție de la început, fără să vă spun când și de la cine am primit-o, unde eram, cum am citit-o, cum a ajuns să fie publicată și chiar și cum se vinde. Problema e că oamenii uită, uneori, că și în poezie se spun povești. Alții nici nu-și permit luxul de a uita, pentru că nu poți uita ceva ce nu ai cunoscut niciodată. De cele mai multe ori, situațiile acestea provin din cauza programei școlare, care îi învață pe elevi să caute ceva anume în versuri (fie acest ceva figuri de stil, mărci ale eului liric, elemente de prozodie ș.a.m.d.) și să își aleagă o „părere personală“ care să nu riște să îl supere pe corectorul de la viitoarele examene. Dacă ai avut norocul meu și te-ai bucurat, în liceu, de un prof/o profă de română care a făcut o distincție clară între ce e poezia și ce e un comentariu de bac, știi că, într-adevăr, există un je ne sais quoi în poezie, dar că nu trebuie să sapi după el. Că trebuie să îl lași să vină singur la tine. Dacă nu ești obișnuit să citești poeme, s-ar putea să ajungi, într-o zi, la finalul unuia și să știi că ți-a plăcut, dar să nu poți explica de ce. Nu-i nimic. Continuă să citești. La un moment dat, je ne sais quoi-ul acesta o să ți se arate la fel de limpede ca stelele într-o noapte de vară cu cer senin. Promit.

          Iar, dacă ai ajuns la finalul acestui articolaș care, inițial, s-a vrut a fi o recenzie și care, pe parcurs, s-a resemnat să devină o interpretare foarte personală a unei cărți care are acum un loc de cinste în biblioteca mea (și care, în ciuda reputației mele de dealer de cărți, nu mai pleacă de acolo decât ca să se plimbe cu mine prin lume), probabil ai înțeles ce era de înțeles. Dacă ai fost sau ești îndrăgostit, antologia aceasta o să te facă să retrăiești totul, de la dragostea care țâșnește din noi ca apa dintr-un gheizer, la insuportabila și neîndurătoarea singurătate în doi. Și dacă nu ești îndrăgostit, o să fii, cu siguranță, până la final. Dar nu de fata care tocmai a intrat în cafeneaua în care, poate, citești, boem, antologia, nici de băiatul care te privește, pe furiș, de la masa de alături, ci, inevitabil și iremediabil, de nimeni alta decât de cea despre care v-am tot vorbit: poezia.

P.S. Am deschis, întâmplător, cartea, la pagina 123, chiar la un poem drag mie, pe care am decis să-l împart cu voi, ca un teaser pentru cei care au decis să dea o șansă poeziei. Enjoy.

poză (2)

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *