Şi hipopotamii au fiert în bazinul lor

În 1945, William Burroughs şi Jack Kerouac scriu împreună o carte despre prietenul care i-a adus împreună, genul de prieten căruia pur şi simplu i se iartă prea multe lucruri. E vremea în care viitorii părinţi ai generaţiei Beat încă îşi elaborează viziunile luminoase prin baruri şi subsoluri, fără să atingă încă, literalmente, lumea – ne aflăm cu un deceniu înainte ca beatnicii să se facă cunoscuţi. Totul începe cu The Tease, “tânărul efeb cu părul ca pana corbului”, Lucien Carr, care îi aliniază dintr-un foc pe Ginsberg, Burroughs şi Kerouac. Are nouăsprezece ani şi e articulat, autodistructiv, vulgar (şi cel mai probabil are un tatuaj cu Rimbaud4ever într-un loc privat). Deşi întruchipează cu graţie tipologia de nemernic pretenţios, magnetismul lui e atât de puternic încât reuşeşte să îşi ţină camarazii lângă el chiar şi după ce omoară un om – cu atât mai mult, crima pare să fi consolidat definitiv legătura aceştior oameni care vor marca istoria literaturii (şi nu numai).

si hipopotamii au fiert in bazinul lor

Cartea e scrisă din dublă perspectivă: la prima mână, William S. Burroughs care îşi construieşte alter ego-ul Will Dennison; o reţetă simplă, fără postmodernism şi cut-up (era prea devreme), dar cu cinismul specific. Apoi avem un Kerouac mai lipsit de introspecţie decât cel pe care îl ştim – Mike Ryko, pe hârtie. În mod misterios, deşi a jucat un rol foarte important, ei nici măcar nu l-au menţionat nici măcar o dată pe Allen Ginsberg.

Sunt două tipuri de experienţă pe care le poţi scoate de aici: odată, atunci când eşti deja familiarizat cu beatnicii şi o iei ca pe o carte istorică: nu mai ai timp să analizezi stilul de scris, pentru că, înainte să îţi dai seama, devii complicele lui Lucien şi trebuie să absorbi tot ce vezi. Fiecare detaliu e un privilegiu. Cealaltă cale de parcurgere e când nu cunoşti prea multe despre gaşca de scriitori şi o iei ca pe o carte de ficţiune, dar e o cale pe care nu o recomand, căci va plictisi şi va aduce confuzie. Dar dacă aţi văzut măcar Kill Your Darlings înainte, sunteţi ok.

–M-am gândit la o întreagă filozofie bazată pe idea că irosirea e rea şi creaţia e bună, mi-a spus el. Atâta timp cât creezi ceva, e bine. Singurul păcat e să îţi iroseşti potenţialul.

Şi hipopotamii au fiert în bazinul lor a stat în umbră timp de 63 de ani – până în 2008, cu 2 ani după ce s-a stins Lucien Carr, care a insistat ca romanul să nu fie publicat în timpul vieţii sale din cauza detaliilor despre relaţia abuzivă cu David Kammerer şi cum a culminat ea în homicid. Nici William Burroughs însuşi nu era mare fan al lucrării, considerând că nu e destul de spectaculoasă cât să vadă lumina tiparului. Şi deşi unii critici au apreciat cartea pentru titlul suprinzător şi lectura uşoară, alţii i-au dat dreptate.

Însă, punând totul în balanţă, e o lucrare importantă nu numai pentru destinul său, ci şi pentru că e un pasaj personal către vieţile celor ce provocau în continuu moralul rigid clasei de mijloc, reuşind să coboare cenzuri şi să inspire întregi generaţii.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *