Întâlnirea mea cu Trado

Când nu-mi rezerv toată ziua pentru licență, scriu despre câte o carte care mi-a plăcut într-adevăr. Acum, despre Trado. E un volum cu totul inedit, o carte de poezie excelentă și un pic de teorie literară, all in one. Le-aș recomanda-o în primul rând colegilor de la Litere (ar fi numai bună de discutat la Teoria Literaturii). Dar să nu fiu elitistă, oricine o poate citi și extrage din ea ce i se potrivește mai bine.

Până să ajung la poezie propriu-zis, aș spune câteva cuvinte despre perspectiva cu totul specială asupra poeziei pe care o ilustrează volumul, dar și despre cum am cunoscut-o pe Svetlana Cârstean. Totul s-a întâmplat într-o zi de 13, anul trecut în decembrie, când am avut o zi norocoasă: am câștigat primele două volume de poezie din colecția Vorpal de la Nemira, iar M60 a găzduit o seară de poezie și o întâlnire cu primii doi autori care au publicat în această colecție nouă care merită toată atenția. Ei sunt Ștefania Mihalache și Florin Dumitrescu (pe care e posibil să-l știti ca textier la Sarmalele Reci, de exemplu).

Cea care a moderat întâlnirea a fost Svetlana Cârstean, plină de umor și de sinceritate în același timp. La sfârșitul serii am cumpărat și Trado, volumul scris de ea în colaborare cu Athena Farrokhzad, o poetă suedeză cu care Svetlana mai colaborase și în trecut. Pe scurt, cartea e alcătuită din trei părți: poemele Trado ale Svetlanei, o parte de eseu pe care au scris-o împreună (pe Skype!) și poemele Athenei. Volumul reprezintă de fapt un amplu dialog între cele două pe tema poeziei, a creației dar și a unor culturi diferite. Cred că într-un fel partea de mijloc leagă poemele celor două, și pune de asemenea câteva probleme ale literaturii și pieței de carte, de asta aș vrea să încep cu ea.

În primul rând: este o traducere (fie ea oricât de bună) capabilă să păstreze farmecul original al unei opere, sau e doar un act de „trădare” a limbii în care a fost scris textul, care nu poate să dea decât o imagine aproximativă a sa? Chestiunea nu se discută de ieri, de azi, iar cele două au ales trădarea (trado în latină înseamnă a da mai departe, dar și a relata, a transmite, a povesti).  Iată în ce se transformă de fapt actul scrierii, văzut în existența sa circulară (citit-receptat-împărtășit).

Ce mai înseamnă atunci a traduce?

„A traduce înseamnă să transporți de pe un mal pe altul toată Arca celuilalt. Cu păsările ei, cu peștii, florile, condimentele și toate țesăturile celuilalt. Când potopul va îneca lumea celuilalt, din ea nu va supraviețui decât ceea ce a fost pus pe Arcă. Nu va rămâne decât ceea ce a fost tradus.”

E plin de intertextualitate în această parte, ceea ce mie mi s-a părut inedit și inspirat în același timp (am dat peste o mulțime de perspective interesante, situate uneori una în prelungirea celeilalte, ca într-un puzzle uriaș).

„Trado este drapelul luptei noastre comune”

„Lupta” cred că nu poate face referire decât la frontul comun celor două, la solidaritatea care se poate crea prin intermediul literaturii și de dragul ei, chiar și la distanță.

Cum spuneam, de la această parte se poate pleca pentru a explica poeziile celor două, care comunică în limba franceză de când colaborează. Traducerile pe care și le-au realizat una pentru cealaltă nu lasă deloc să se vadă o eventuală cunoaștere superficială a limbii. Poeziile Svetlanei Cârstean nu au titluri, ca și cum toate ar alcătui un imens poem construit unitar. O să citez două fragmente care mi-au plăcut în mod deosebit pentru forța lor de expresie : „vreau șă știu/ dacă dicționarul face față crizei sau nu / dacă face față cețurilor sau nu/ dacă orice absență din viața noastră / generează automat o absență în dicționar. / sau dacă în locul dicționarului plin rămâne / o plasă de prins pești / cu ochiuri largi/ prin care se vede marea” (o găsiți la paginile 38-39), și o strofă dintr-o poezie care-ți arată încă o dată, dacă mai e nevoie, că totul se leagă într-un fel sau altul: „nimic nu-i haotic/ în rotațiile mașinii  în spălarea rufelor noastre/ nimic nu-i haotic/ în această întâlnire/ în poezie/ nimic nu-i haotic/ totul e lux/ calm și / voluptate a / trădării” (la pagina 54).

Am lăsat pentru sfârșit ultima parte pentru că acolo întâlnești un altfel de dialog. Un dialog dintre două culturi diferite, dintre două scriitoare de formație cu totul diferită. Așa poț afla ce le unește:

Svetlana – „Acolo de unde vin, fugim dintr-un loc care nu ne-a aparținut niciodată”

Athena – „Acolo de unde vin, suntem nostalgici după un timp pe care nu l-am trăit”

Cam așa se desfășoară dialogul dintre cele două, până când Svetlana ajunge și ea să spună: „Cred că în poemele tale ar putea exista o casă pentru mine” (p. 157). Cred că fiecare poate fi casă pentru poeziile celelilalte, atâta timp cât au atâtea lucruri în comun, din care nu poate ieși decât o frumoasă mostră de literatură europeană contemporană.

trado
Svetlana Cârstean și Athena Farrokhzad
Recomand cu căldură – găsiți cartea redusă pe elefant.ro

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *