Alina Vârlănuță – Despre scris și alți demoni

Povești suprarealiste. Campanii publicitare.

O visătoare. Una a zilelor noastre.

Auzisem acum câțiva ani de o carte în engleză, cu urs. Apoi de niște povești-vise puse pe un site. Acum câteva luni am ascultat-o la un eveniment organizat de Citinerary vorbind despre cum poți să pășești ca o vocală. Am aflat de ce tramvaiele din București sunt pline de povești și că eu editez prea mult tot ce scriu. Și acum îi pun întrebări Alinei, pentru a o cunoaște și voi.

alina varlanuta
Photo credit: Raluca Coadă

Cine e Alina Vârlănuță?

Alina sunt eu (râde). Lucrez de 10 ani în publicitate și-mi place să scriu. Povești suprarealiste și nu numai. Ce-mi place mie.

Cum ai ajuns la aceste povești? Cum ai început să scrii?

N-am avut dintotdeauna asta cu scrisul. Adică mergeam pe la olimpiade și citeam mult, dar nu scriam nimic în afara școlii. În clasa a 12-a m-am hotărât să dau la regie de teatru și așa am ajuns să mă pregătesc cu Radu Nichifor, regizor pe atunci la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. Dumnealui a fost prima persoană care a crezut în mine. Îmi dădea să scriu extra-texte (30 pe ședință) pentru orice piesă de teatru la care te-ai putea gândi. Și vreau să-i mulțumesc pe această cale pentru că mi-a dat acele exerciții care m-au ajutat enorm. La un moment dat mi-a zis că am talent la scris și m-a recomandat actorului Liviu Pintileasa care la acel moment avea de făcut o piesă de teatru cu și pentru copii cu dizabilități și nu avea un scenariu. Piesa chiar s-a jucat, nu numai la Brăila, chiar și în București. Aveam 18 ani. Era cea mai tare chestie pe care o făcusem.

Deci nu ai debut ca autor publicat, ci ca autor pus în scenă. Ce a urmat?

Tot Radu Nichifor m-a trimis și în publicitate, recomandându-mă unei agenții prin anul 2 de facultate. Chiar este un om care a crezut în mine mai mult decât am făcut-o eu. Și așa am început să lucrez în publicitate, acela fiind și primul meu job. În tot acest timp, aveam un blog de care știau doar prietenii, pe care l-am numit Make love, not advertising, în care scriam tot ce-mi trecea prin cap.

Cum ai ajuns în Coventry, Marea Britanie, la University of Warwick?

La un moment dat am vrut să fac un master de creative writing și, căutând pe Google cele mai bune English departments din universități din Anglia, am dat de ea. Îmi cereau portofoliu și așa am scris primul meu short story. Mi-am luat o săptămână liber de la birou şi am scris-o. Mi-am imaginat cum ar fi să cadă o frânghie din cer la Unirii. Îi vedeam pe toți cum o luau razna, crezând că a venit sfârșitul lumii. De la această imagine am început să construiesc personaje și situații, care m-au ajutat să intru la acel master, spre mirarea mea și cu bursa Arts and Humanisties Research Council Master Award. Warwick a reprezentat o perioadă frumoasă, în care am învățat multe chestii mișto, care m-au ajutat inclusiv în munca mea din publicitate.

Și te-ai întors în țară, deși ți s-a oferit un post de profesor acolo. De ce?

Nu am simțit că e pentru mine. Aș fi trăit numai prin cărţi si mie îmi plac mult oamenii. M-am reangajat în publicitate și am început să scriu povești scurte.

Photo credit: Sebastian Țiplea

Poezie scrii?

Nu-mi place (râde). Pentru a termina acel master la Warwick a trebuit să predau și un ultim portofoliu cu poezii. Le-am scris sub forma unor scrisori adresate scrisului în altă limbă.  Culmea, datorită lor mi s-a oferit să predau acolo, deși introducerea mea era :

These letters are to state, declare and assert that I reside on these pages and I am myself only in my spare time, enclosed within these humble words. If found, please do not return them as they do not belong to their sender. Who is not a writer. But writes.

Spune-mi câteva cuvinte despre The Hole in Your Head sau cartea cu urs, cum o știam eu.

Prietenul meu și prietena mea cea mai bună mi-au printat cartea de ziua mea de naștere.  Ei mi-a adunat poveștile, George Roșu a ilustrat coperta-urs, iar Bianca Dragu mi-a făcut design-ul cărții. Cum nu mai am niciun exemplar fizic, cartea va fi disponibilă online în curând, atunci când voi lansa și site-ul The Hole in Your Head.

Photo credit: Sebastian Țiplea

Mai ai și un proiect unde scrii ce par a fi vise. Sau imagini pe care le ai când visezi cu ochii deschiși.

Da, While You Sleep.  În colaborare cu fotograful & visătorul Sebastian Țiplea. Unele texte chiar sunt vise. La care adaug fotografiile magice ale lui Sebastian. Practic, ori îmi trimite el o fotografie și croiesc o poveste pentru ea, ori ii trimit textul meu și caută el o fotografie a lui care i s-ar potrivi. Și pentru că ne respectăm munca, niciodată nu i-am cerut o anumită fotografie sau el un anumit text. Colaborarea noastră e foarte organică și nu scriem pentru „public”. Suntem doar noi și textele și imaginile noastre. N-avem multe like-uri, dar cele pe care le avem sunt de la oameni care visează mult.

Fiecare scriitor are proces de creație prin care trece. Al tău care este? Cum ți se pare procesul de scriere?

Îngrozitor. Pe bune. Eu n-am bucuria scrisului pe care o au alții. Eu abia aștept să termin un text. Îmi place să notez idei așa aiurea, oriunde și oricând. De la ele plec. Dar mai ales de la imaginile pe care le am în cap. De exemplu, într-o poveste din The Hole in Your Head, e o cameră care poate absoarbe orice emoții. Dacă ești trist, apare igrasia. Dacă ești nervos și țipi, pereții crapă. Practic am scris din perspectiva unui tavan toată povestea. Și da, unele povești îmi vin repede, altele atât de greu încât revin la ele numai atunci când găsesc continuarea. Și n-am răbdare să editez. Îmi place să las varianta raw a unei imagini-text. Cred că e mai tare ideea decât modul în care e scrisă.

Și o zi a ta? Cum arată o zi în care scrii?

Încerc să citesc în fiecare zi măcar o oră. Și același timp încerc să-l acord și scrisului. Nu prea-mi iese (râde). Te prinde cotidianul și nu te mai lasă. De fapt, eu scriu tot timpul, în gând. Adică fac acolade în capul meu așa, în viața de zi cu zi. Îmi trăiesc la dublu realitatea. Cred că e și un mod al meu de coping with reality.

Munca în publicitate nu-ți ia din idei?

Nu, chiar nu. Acolo scriu pe baza unui brief, dar am și libertate. Și scriu pentru client, pe „target”. Când îmi scriu poveștile nu mă gândesc niciodată la cei care mă citesc. Mă gândesc la ce-mi place mie să citesc, la ce văd eu că mi se întâmplă în imaginație.

Colaj realizat de Alex Petrican

Ce-ți place să citești? Ce cauți într-o carte?

Caut lucruri diferite la autori diferiți. Și nu-mi place să recitesc. Îmi place Julio Cortázar (singurul pe care-l recitesc) – mai ales Continuitatea parcurilorGeek Love a lui Katherine Dunn, cărțile lui Elizabeth Strauss, nu știu, sunt multe, chiar prea multe. Îmi place realismul magic, suprarealismul, scrisul care mă scoate din realitate și mă duce în locuri razna.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *