Almadeer – Igra sau cea mai serioasă joacă de-a muzica

Într-un moment oportun în care căutam din ce în ce mai intens muzică diversă ca să îmi lărgesc orizonturile artistice, am aflat de proiectul Solo Together al trupei byron, în care fiecare membru, inclusiv sunetistul Vladimir Ivanov, avea să își lanseze un album, urmând să concerteze împreună în cadrul turneului Overground Elements. La început era multă informație, albumele apăreau pe internet unul după altul, și era fascinant cum dintr-o entitate muzicală precum byron s-au divizat cinci personalități distincte cu idei extrem de diverse și proaspete față de ce eram obișnuiți până acum. Ultimul album apărut îi aparține lui Dan Georgescu, care de-a lungul timpului a fost basist și toboșar în byron, iar în prezent este chitarist și, ocazional, inginer de sunet. Sub numele de almadeer, el joacă cu succes toate aceste roluri, precum și cel de solist, pentru a da naștere lui igra, albumul său de debut în cariera solo.

Design copertă: Anya Dimitrov

Cele 7 piese, care deși la prima ascultare par a fi lipsite de vreo legătură între ele, sunt aduse împreună de conceptul ce trece prin ele ca un fir invizibil, și anume jocul, idee ascunsă în titlu sub deliciul lingvistic al limbii ruse. Și am fost puțin în ceață până să aflu ce înseamnă igra și astfel să motiveze experimentele expresive cu care se joacă, la propriu, fără să-și fi impus vreo limită. Deși Dan Georgescu a afirmat că nu și-a propus să ajungă undeva cu igra, imediat după ce am aflat înțelesul titlului și am început din nou să ascult albumul de la început m-am gândit instant la soundtrack-ul unui joc video. Cu toate că ideea de joc este justificată, n-am putut decât să vin cu propria-mi interpretare, propriul meu mod de a mă juca cu melodiile și povestea lor.

 LEVEL 1: PRESS START

Piesa care deschide albumul este always new, și după cele câteva momente de suspans începe muzica ce m-a dus imediat cu gândul la genericul unui joc video 2D clasic, presărat cu probe dificile și însoțit de un soundtrack care să-ți dea speranță că poți câștiga. Iar miza aventurii este dezvăluită încă din primul vers, ”run and take the key”, strofa de început fiind doar o primă legătură între muzică și ascultător. Totul se concretizează imediat ce instrumentalului i se adaugă coardele și strunele ansamblului Muse Quartet și beat-ul lui Alexei Țurcan (Travka). Sugestia de căutare din început continuă alături de ritmul dinamic, ”the things around you move while you stand still”, pentru a încheia delicat apoi primul nivel al jocului ce se desfășoară ”only by words”.

LEVEL 2: YOU HAVE BEEN ATTACKED

Ideea de confuzie și nesiguranță se strecoară în melodia și versurile din an arm and a leg, care m-a surpins și intrigat imediat ce am auzit vocea modificată a lui Dan. Deși nu e ceea ce m-aș aștepta să găsesc sau ceea ce aș asculta în mod obișnuit, are un loc perfect într-un album pur experimental. Pare tema unui personaj negativ, ”dysfunctional answering machine”, care însă nu înspăimântă din primul moment, instrumentalul fiind calm și aproape ambiental. Versurile simbolice, atent alese (”here, here’s a terrific veil!”) sunt în continuare prezente, lăsând mult loc de interpretare și creând o atmosferă atemporală, în care ești doar tu și cu muzica. Sau tu și cu personajul negativ, față în față pentru o primă confruntare. Care însă nu are loc, acest capitol al poveștii având final deschis: ”boo!”

 LEVEL 3: CHOOSE WISELY

În urma unei provocări ca cea de mai sus, a while își propune o introspecție plină de feeling și reușește cu succes să ridice întrebări (”wasted expectations, a face with no reflections intrude”). Între strofele încărcate de noțiuni apăsătoare există momente de respiro, în care vocea lui Dan șoptește acoperind pianul ”just for a while”, îndemnând la o pauză de gândire. Și chiar din acest motiv a devenit piesa mea preferată, pentru toate întrebările legate de simbolismul ei pe care mi le-am pus. În final toate instrumentele se alătură refrenului încă șoptit, parcă pentru a grăbi acest moment de cumpănă și luarea unei decizii.

Foto: Năluca

 

LEVEL 4: MULTIPLAYER MODE

Decizia luată este în favoarea continuării jocului, iar partage à trois are un început plin de speranță, în care chitara crește suspansul până în momentul când Robin ( Robin and the Backstabbers) începe să cânte. O altă favorită de-a mea, este probabil cea mai diferită și complexă piesă, versurile în română compuse tot de Robin schimbă din nou atmosfera, iar jocul pare tot mai ușor acum că s-a alăturat un aliat. Partage à trois este melodia aleasă să reprezinte albumul, și a fost lansată chiar în miezul protestelor din februarie, când ”rămâi în istorie sau rămâi în pat?” era cea mai arzătoare întrebare, dar care încă este și va fi mereu actuală. Punctul culminant, care este în sine epicentrul albumului, este chitara electrică ce triumfă deasupra celorlalte instrumente, precedată de refrenul ”vin și eu, vin și eu”. Finalul abrupt pare a contrazice aparentul optimism muzical de mai devreme, prevestind ideea următoarei piese: ”o mână se-nalță peste-orașu-nghețat”.

 LEVEL 5: BATTLE

Vocea distorsionată a lui Dan revine în in your wires, și deja devine redunant să spun că este complet diferită de piesa precedentă. Nici vocea nu este la fel cu cea din an arm and a leg, de data asta fiind mai agresivă. Personajul negativ este aici un iepure (”how I miss my carrots”), iar fundalul instrumental aduce a cântec de circ. Deși agresivitatea și nebunia instrumentală par a anunța o nouă provocare (”but I still shout for my rights”), versurile reflectă o resemnare subtilă, o dovadă că pentru iepure jocul a fost pierdut (”I want to win without the fight, but you trapped me for good and for real”). Iepurele apare și pe coperta albumului, inclus în conturul unui cerb. Din moment ce Dan Georgescu își ia numele de almadeer, pot doar presupune că iepurele și, respectiv, antagonistul jocului, este o reflecție, o parte integrată a protagonistului, jocul având loc astfel într-o dimensiune psihică, interioară.

LEVEL 6: OPEN INVENTORY

În ciuda aparentei victorii, povestea nu s-a terminat. Protagonistul trece printr-un moment de reflecție interioară, cherry leaves reprezentând simbolul care domină amintirile și sentimentele exprimate în versuri. Apar îndoieli (”filled with feelings hard to tame”), susținute abil prin notele la chitară, existența însăși în cadrul acestui mare joc fiind incertă (”maybe Ive been here to play, maybe I’m not meant to stay”). Și până și frunzele de cireș, atât de prezente, își pierd din materialitate – de la mai multe frunze se ajunge la una singură, iar în final sunt toate, lipsite de viață, strânse într-un borcan. Aici se continuă și tema din in your wires, și pare că liniile dintre protagonist și antagonist sunt din ce în ce mai slab definite (”turn a saint into a witch”), cei doi devenind parte a aceleiași entități.

LEVEL 7: GAME OVER

Aici expresia game over are sens propriu, întrucât mildly impressed este ultima piesă de pe album, însă nici victoria, nici pierderea nu sunt bine conturate. Deși melodia lentă, la care contribuie din nou coardele de la Muse Quartet, tinde să semnifice un joc pierdut, eu cred că finalul este deschis, întocmai precum atmosfera de libertate pe care o creează viorile în încheiere. Versurile continuă iar ideea de resemnare, care aici este motivată de finalul jocului și, implicit, al unui capitol semnificativ din viață. ”But you will breed and some will bleed” sunt cuvintele care ating apogeul atmosferei calme, aproape ca dinaintea unei furtuni, iar aici e un punct în care propria-mi teorie cu jocul video intră în ceață. Pentru că refrenul acesta simplu poate avea atâtea însemnătăți, și prefer să las și eu finalul deschis, întocmai precum cel cu care m-a delectat igra.

Cred că igra nu e genul de album pe care poți să îl asculți o dată și să crezi că ai înțeles. Pentru că nici eu, acum, nu sunt sigură că m-am prins de toate subtilitățile și substraturile sale. Și chiar de asta e un album pe care voi continua să îl ascult, întocmai pentru a încerca, măcar și iluzoriu, să îmi dau seama de alte înțelesuri. Și pentru toată complexitatea care se ascunde între versuri, toate amănuntele acestui joc muzical, nu pot decât să îl recomand și să îndemn la o ascultare atentă, dar relaxată, ca și cum ai aborda un joc nou.

Puteți urmări proiectul almadeer aici și asculta Igra aici.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *