Noisehead sau rock, tinerețe și curaj

Într-un oraș precum Constanța, în care scena undergroundului românesc își face loc încet, cu pași temători, orice apariție ieșită din comun este luată în vizor și răspândită, în special de către adolescenți, și mai ales când apariția în cauză este o trupă de tineri din oraș. Astfel am auzit și eu de Cardinal, despre care la început nu știam mai nimic, dar faptul că erau relativ de vârsta mea și deja aveau o trupă despre care vorbea tot liceul m-a convins să îi caut și să-i ascult. Așa am descoperit Noisehead, EP-ul de debut lansat în 2016, la mai bine de un an de la înființarea trupei.

Noisehead
Cover by Volodea Biri (Gravedweller Illustrations)

Label-ul de stoner/garage rock m-a intimidat la început, nefiind fan al acestui gen, însă astfel am pornit albumul fără vreo așteptare sau opinie formată. Și a început cum nu se putea mai bine, cu Intro, o piesă integral instrumentală care te introduce în atmosfera albumului, nedezvăluind însă toate secretele acestuia. Mai lentă, lipsită de distorsiunea și agresivitatea prezente în următoarele piese, Intro este calmul dinaintea furtunii, momentul în care ți se strecoară în minte incertitudinea și teama pentru ce va urma, iar ritmul gândurilor se intensifică. Insist pe piesa asta pentru că m-a obsedat încă de la prima audiție și, reascultând albumul, pot spune că este preferata mea și un excelent început al unul album de debut.

Dacă încă ești sub vraja ritmului din Intro care te-a convins să asculți în continuare, The Outsider dă o altă direcție albumului, conservând însă sentimentele de nesiguranță și mister care se regăsesc în fiecare melodie. Acum încep să strălucească chitara electrică și vocea cu ecou a chitaristului Daniel, care pare o voce a conștiinței ce îți șoptește în minte că lumea-i ”a modern stone age where we all try to be clever”. În No Sanctuary, cântată de basistul Victor, versurile continuă să te invite la reflecție și, în ciuda ritmului antrenant, păstrează o cruzime și sinceritate hipnotică – ”No retreat to the place you found peace in”.

Noisehead
Design by Volodea Biri (Gravedweller Illustrations)

Versurile următoarelor două piese,  Land Of The Fearful Sun și Alucarda par a fi scurte povești transpuse în muzică, urmând ideea de distrugere iminentă și lipsă a speranței pe care reușesc să o surprindă cu precizie și prin linia melodică. Doombringers este piesa care beneficiază și de un videoclip, filmat old-school pe o casetă VHS, și este printre preferatele mele. M-a captivat încă de la începutul liniar care se oprește abrupt pentru a anticipa o explozie instrumentală, punctul culminant al albumului fiind atins odată cu versurile ”Imagination keeps you real and my mind tells me that you live and are sent to destroy”.

Deznodământul este reprezentat de 98, o piesă nostalgică ce închide în mod spectaculos albumul, lăsând parcă loc de ”va urma” cu acordurile din Intro care se repetă aici la chitara electrică. Pe mine întregul album m-a purtat într-o călătorie prin străfundurile propriei minți, și sunt sigură că și pe voi vă va lăsa pe gânduri. Indiferent dacă ascultați stoner sau garage rock, Noisehead merită ascultat cel puțin o dată. Deși sunt sigură că după prima audiție albumul vă va intra direct în playlist, cum s-a întâmplat și în cazul meu. ”What does this mean, is it a sign?”

Cardinal înseamnă Victor D. ( voce, bass), Daniel B. ( voce, chitară), Marko K. ( chitară) și Vlad N. ( tobe). Îi puteți găsi aici și asculta aici și aici.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *