Satul Mădălinei: de vorbă cu Ana Maria Ciobanu, reporter Decât o Revistă

Pe 15 septembrie, DoR (Decât o Revistă) lansează primul podcast românesc de jurnalism narativ. „Satul Mădălinei” este un serial audio în șase episoade despre dragoste, sărăcie și costurile altruismului. Când o mână de donatori începe să o ajute cu bani și cu ridicarea unei case pe Mădălina, o mamă de 18 ani care cerșește la metrou cu bebelușul în brațe, pare suficient ca să o scoată pe ea și pe cei doi copii din sărăcia extremă în care trăiesc de generații. Mai ales în contextul în care statul intervine în viața Mădălinei doar cu amenzi sau în sala de judecată. Dar când apar conflicte cu tatăl copiilor și cu familia, când lupta pentru supraviețuire e dublată de lupta pentru custodia copiilor, când banii dăruiți par că fac rău, povestea se complică.

Aici poți asculta un teaser al podcastului – primele cinci minute din primul episod. DoR documentează viața Mădălinei din 2015, de când reporterul Ana Maria Ciobanu a scris prima oară despre ea în Un sat pentru Mădălina. Podcastul „Satul Mădălinei” are șase episoade care vor fi lansate simultan. Fiecare episod are aproximativ 50 de minute și funcționează ca o piesă într-un puzzle complicat: de la oameni care dau bani și timp ca să ajute pe cineva să trăiască mai bine, la viața Mădălinei și istoria sărăciei în care a crescut, de la instituțiile statului care îi închid ușa în nas în loc să o ajute, la cum arată sărăcia în România, explicată de specialiști care lucrează în sistem sau îl studiază.

Am citit articolul Anei Maria Ciobanu, „Un sat pentru Mădălina”, de cel puțin trei ori, plângând. Și oricine crede că „oamenii săraci sunt săraci pentru că nu muncesc” ar trebui să-l citească. Te frânge pentru că te face să vezi ce înseamnă, cu adevărat, sărăcia și viața la sat – la sat, unde fetele care nu mai sunt „domnișoare” ajung bătaia de joc a satului, unde familii stau înghesuite între patru pereți, unde copiii nu sunt duși la școală, ci forțați, de mici, să cerșească, unde bolnavii nu se pot trata, unde 8.500 de minore devin mame în România, în fiecare an, unde 2% dintre tineri abandonează școala în timpul gimnaziului și 9% din mediul rural spun că se duc flămânzi la culcare.

„Mirela detestase întotdeauna mitul conform căruia oamenii săraci sunt săraci pentru că nu muncesc. Ar vrea să vadă ce-ar face cei care repetă mantra asta dacă ar locui într-un sat izolat, cu o mână de case, grădiniţă, gimnaziu și un mic magazin. Unde ar munci? Cine i-ar plăti pentru curăţenie, muncile câmpului, ajutor pe lângă casă, când toată lumea e la fel de săracă și nu cultivă mai nimic? Cum ar pleca la oraș să lucreze, când banii pentru transportul lunar ar egala potenţialul salariu? Cine i-ar angaja fără o diplomă de măcar opt clase?”

satul madalinei
Ana Maria Ciobanu, fotografiată de Cătălin Georgescu

Cu ocazia lansării podcastului „Satul Mădălinei”, am vorbit cu Ana Maria Ciobanu, minunata jurnalistă de la Decât o Revistă, despre inegalitatea de șanse, dimensiunea sărăciei în România și despre întrebările pe care ar trebui să ni le trezească povestea Mădălinei, care zguduie convingerea unora că din „sărăcie trebuie să vrei să ieși, că unora le place să cerșească sau că le e mai ușor decât să muncească.”

  1. Cum te-ai hotărât să spui povestea Mădălinei, cum ai aflat de ea și de ce a avut un impact atât de mare asupra ta?

Era ianuarie 2015 și o intervievam pe Mirela Oprea despre sistemul de protecție a copilului. La finele întâlnirii mi-a spus că se întâlnește cu o mamă de 19 ani pe care a întâlnit-o cerșind în metrou și am fost curioasă să aflu mai multe. După două ore cu ele la cumpărături de cizme și haine de iarnă, mi-am dorit să le mai văd împreună pentru că era fascinantă întâlnirea între cele două lumi și mă întrebam ce impact va avea pe termen lung.

  1. Deși este o poveste atât de sfâșietoare, încerci să rămâi cât de obiectivă poți când scrii? Îți este greu?

Am țintit obiectivitatea când am scris primul text, cel din iunie 2015. După doi ani și jumătate în care n-a fost zi în care să nu mă gândesc la povestea asta, e greu să spui că nu ai speranțe, că nu te întristezi sau nu te înfurii. După ce am stabilit că forma în care voi spune povestea va fi audio, împreună cu editorul Cristian Lupșa am convenit că va trebui să explic de ce nu am mai dat drumul poveștii și să țes și un fir subțire al procesului de documentare. Cu siguranță tot ce înseamnă hard facts este obiectiv, verificat și pus în context. Aprecierile mele cu privire la Mădălina, familia și satul ei simbolic cu siguranță pot fi subiective, dar sunt marcate ca atare.

  1. Mirela Oprea, expertul în protecția copilului care i-a schimbat viața Mădălinei, a spus că ”Te zbați și nu se vede. Cu cât te implici mai mult, cu atât ți se pare că faci prea puțin.” Cred că mulți se opresc din a ajuta din cauză că, inevitabil, oricât de mult ajuți, pare că nu este de-ajuns, că, de fapt, nu poți schimba ceva, simți cum sistemul de zdrobește. Cum se poate trece peste sentimentul acesta de neajutorare?

Mi-ar plăcea atât de mult să emit o rețetă care să se luptă cu neajutorarea sau cu epuizarea făcătorilor de bine, dar din păcate nu o am. Ce am învățat în acești doi ani și jumătate este că apar resurse nebănuite de energie în momentele cele mai dificile când nimeni nu mai are timpul sau disponibilitatea de  a-și pune problema că îi este greu. Sentimentul de neajutorare apare mai degrabă în perioadele de rutină, în care nu se arată niciun progres.  Ce e fascinant la Satul Mădălinei este felul în care se pasează greul de la un donator la altul. O ștafetă emoțională pe care „sătenii” o iau pe nevorbite, pentru că realizează cât de obositor e sentimentul de neajutorare pe termen lung. Lecția pe care am învățat-o tot de la Mirela Oprea este că puținul contează și că trebuie să îți dai voie să îl vezi și să te bucuri de el, altfel intri într-un cerc vicios în care ajutorul nu îți mai aduce nicio bucurie.

  1. Teleleu a publicat recent povestea Florentinei, o femeie care trăiește pe stradă, în timp ce toți cei patru copii ai ei se află în grija statului, ceea ce a dat curs unor comentarii pline de ură și de ignoranță, precum „își merită soarta”, „să se ducă la muncă, ce așteaptă”, „ea a ales viața asta, e ușor”. Ați primit și voi comentarii de genul? De ce crezi că oamenii sunt atât de ignoranți cu privire la problema sărăciei, care este, totuși, una atât de mare și de mistuitoare în România?

Am urmărit întreaga dezbatere Teleleu, am simțit judecățile astea și la adresa Mădălinei, atât din partea autorităților cu care interacționează, cât și din partea celor care au condamnat-o de cum au auzit că în ultimul an și jumătate a plecat și s-a întors de nouă ori. Din păcate, cred că învățăm încă din copilărie – acasă și la școală—că suntem mai buni decât alții doar pentru că ne-am născut într-o familie în care am fost încurajați să ne atingem potențialul. Și că, dacă ne-am naște și am crește în condiții similare cu Mădălina, noi am lua decizii mult mai bune, pentru că suntem mai serioși, mai consecvenți, mai buni. Cel mai frustrant este să vezi genul acesta de gândire exact la cei care ar trebui să o combată prin discursul public. Când guvernanții vorbesc constant despre nemuncă, lene, asistați social care „nu vor” să muncească și ajutoare nemeritate, schimbarea acestei mentalități generale devine misiune imposibilă. Nici nu suntem de fapt familiarizați cu dimensiunea sărăciei în România și mai ales cu efectele profunde ale ei asupra celor afectați.

satul madalinei
Ana Maria și Mădălina, foto de Mircea Restea
  1. Mădălina te-a întrebat vreodată ce cred cititorii despre ea? Îi este teamă că este judecată?

Da, sunt și două momente în podcast în care Mădălina spune „oamenii pot să creadă ce vor” și „știu că unii oameni mă judecă”. A știut că va fi condamnată, în special de cei care donaseră pentru casa ei după ce citiseră primul articol. Am ținut foarte mult ca ea să înțeleagă ce fac cu povestea ei, ce formă va avea, care sunt reacțiile oamenilor. E drept, că i-am povestit mai degrabă reacțiile de empatie, căci au fost momente în care am simțit că avea nevoie de asta.  Ea e cea care se judecă cel mai mult.

  1. Cât de mult te-ai apropiat de Mădălina?

O simt foarte aproape, mai ales din cauza faptului că am petrecut mult timp împreună într-unele dintre cele mai dificile momente ale vieții ei din ultimii doi ani și jumătate. Nu știu cât de aproape mă simte ea pe mine. E o relație foarte complicată între reporter și subiect pentru că ești în poziția de a acorda cuiva mai multă atenție și înțelegere decât îți acorzi inclusiv ție. Ești persoana care aude cele mai negre gânduri, dar și pe cele mai optimiste, vezi reacții și gesturi extrem de intime. Treaba ta e să nu-ți scape nimic. Apoi vine momentul când publici, când poate nu mai pari același om blând care era acolo și asculta, întreba dar nu judeca. Ai adunat doi ani jumate, ai întors pe toate părțile și ai scos într-un final propria versiune a poveștii, chiar dacă cu grijă și atenție față de toți cei implicați.

Mă gândesc mereu la ea, încă vorbim cel puțin săptămânal.

  1. Ce te-a învățat Mădălina?

A fost o mostră incredibilă de încredere și de deschidere. A înțeles ce fac și a vrut și ca ceilalți să înțeleagă. S-a lăsat fotografiată și observată prin metrou și tramvaie. A plâns și a râs și nu mi-a cerut niciodată să opresc reportofonul.

Nu cred că am nici deschiderea și mai ales, nici puterea ei de a o lua de la capăt, dar mă raportez mereu la exemplul ei când îmi este greu. E cumva busola care nu mă lasă să mă fac bucăți pentru că îmi spun mereu „oare Mădălina ce ar face?”.

  1. În final, cu ce ai dori să rămână oamenii în urma poveștii Mădălinei?

Mi-aș dori să rămână cu întrebări, nu cu personaje bune și rele. Sper ca ultimii doi ani și jumătate din viața Mădălinei să pună la îndoială convingerea că din sărăcie trebuie să vrei să ieși, că unora le place să cerșească sau că le e mai ușor decât să muncească.

Mi-aș dori și să înțeleagă cam cât de greu e să ieși dintr-un astfel de context în lipsa unui sistem funcțional de suport și că trăim un scenariu extrem de sumbru în care sute de mii de oameni se luptă de unii singuri, de generații în șir cu probleme similare. Sper să fie un semnal de alarmă.

satul madalinei
ilustrație de Tuan Nini

„Trăim într-o perioadă în care inegalitatea din societate e foarte profundă”, spune Ana Maria Ciobanu. Satul Mădălinei ar trebui să dărâme niște stereotipuri pe care le avem despre săracii care nu vor să muncească, despre statul care încurajează nemunca, despre câți bani cheltuim pentru săraci. Mi-ar plăcea ca cei care ascultă povestea să înțeleagă că sărăcia în care trăiesc niște sute de mii de oameni din țara asta e extrem de profundă și perpetuată din generație în generație. Și asta nu e normal într-un stat cu o Constituție care promite să aibă grijă de toți cetățenii ei, indiferent cât de confuzi, de tineri sau de minori sunt când devin părinți.”

Despre Ana Maria Ciobanu și podcast

Ana Maria Ciobanu scrie la DoR din 2011 și atinge mai mereu teme ca sărăcie, violență în familie și inegalitate. A început interviurile cu Mădălina și satul donatorilor cu puțin timp înainte să afle că va avea o fetiță. A fost atât de curioasă să vadă cum va evolua povestea Mădălinei încât, la trei luni după ce a născut, era înapoi pe teren. Spune că experiența maternității a ajutat-o să înțeleagă mai bine unele dintre deciziile Mădălinei legate de cei doi copii ai ei.

„E o provocare că am construit povestea într-o formă cu care nu suntem obișnuiți”, spune Ana, care e și naratorul acestei povești. „Dar față de o poveste scrisă, e mult mai puternic să o auzi pe Mădălina. Să fie vocea ei, să auzi momentele alea pe care le povestește, în care e umilită de autorități. E mult mai obiectiv. E ca și cum îți spun: ia bucata asta și judecă tu.”

Producția acestui podcast a durat un an de zile. Pe lângă materialele pe care Ana le-a înregistrat pe teren cât timp a lucrat la articolul pentru revistă, a înregistrat zeci de ore în studioul din redacția DoR, prin gări, secții de poliție, judecătorii și primării, la cursuri de jurnalism și acasă.

„Satul Mădălinei” e al doilea podcast produs de DoR și se lansează pe 15 septembrie. Se va găsi în Soundcloud, în aplicația Podcasts pe iPhone, iTunes, în Stitcher și-n alte aplicații de podcast. Detalii pe site.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *