The Last Shadow Puppets, următoarea ta trupă preferată

O plajă la apus. Doi bărbați îngropați până la gât în nisip. O mireasă nervoasă cu rochia sfâșiată & the dance she does to Shadowplay. O linie melodică repetitivă, dar spectaculoasă prin orchestra de la refren. Vocile celor doi împletindu-se armonios în jurul versurilor pline de referințe muzicale. Suna extrem de familiar, și asta mă făcea să ascult în continuare, chiar dacă ajunsesem din întâmplare să urmăresc videoclipul piesei Everything You’ve Come to Expect. Apoi am aflat că solistul principal e Alex Turner și, cum eram deja fană Arctic Monkeys, faptul că am început chiar de atunci să ascult The Last Shadow Puppets a fost ceva firesc pentru mine.

shadow puppets

The Last Shadow Puppets sunt o formație formată din Alex Turner, Miles Kane și producătorul James Ford care s-a înființat în 2007, lansând primul album, The Age of the Understatement în 2008. Cum cei trei făceau parte deja din alte proiecte muzicale, The Last Shadow Puppets a fost doar un  side-project născut spontan din prietenia dintre Turner și Kane, astfel că nu se așteptau la succesul pe care l-a avut primul album. După un hiatus de opt ani, au revenit cu albumul Everything You’ve Come to Expect și un turneu internațional de promovare. Genul muzical în care se încadrează este pop baroc, cu influențe din rock-ul progresiv al anilor 60-70. De altfel, Turner afirma că inspirațiile pentru sound-ul primului album au fost Scott Walker, The Beatles și David Bowie. Atât în studio, cât și pe scenă, Tuner (voce, chitară, bas, tamburină), Kane (voce, chitară, saxofon) și Ford ( tobe, clape) cântă alături de o orchestră de instrumente cu coarde.

shadow puppets

Cum ne-a obișnuit Alex Turner, versurile melodiilor TLSP sunt la fel de enigmatice ca oricând, cu un mister care te face să le fredonezi aproape obsesiv. La asta ajută și orchestra, care transformă niște melodii pop-rock în adevărate experiențe, cu o atmosferă de film James Bond (chiar Turner spunea că și-ar dori să compună genericul unui film Bond). Opt ani mai târziu, influențele muzicale de la începuturi nu s-au pierdut, însă se observă clar o maturizare pe plan muzical a celor doi vocaliști. Mai mult, ei explorează libertatea pe care un side-project îl oferă cântând și cover-uri, câteva dintre ele fiind incluse pe recent-lansatul EP The Dream Synopsis.

shadow puppets

Pentru mine, The Last Shadow Puppets au însemnat un moment în care am început să îmi lărgesc orizonturile, și mai ales cele muzicale. Melodiile lor m-au bântuit, impunându-mi aproape o stare de dor și durere din dragoste asemănătoare cu versurile pe care le ascultam, în ciuda faptului că nu treceam nici pe departe prin aceste stări. Aviation, Everything You’ve Come to Expect, Bad Habits și Miracle Aligner au fost primele piese care mi-au captat atenția, pentru că tocmai apăruseră videoclipurile lor și erau conectate, formau un fel de poveste în care poți să alegi care e începutul, sfârșitul și desfășurarea acțiunilor. Miracle Aligner a rămas până în prezent una din preferatele mele, alături de She Does the Woods, Separate and Ever Deadly, Used to Be My Girl și The Meeting Place. În majoritatea pieselor este vorba despre iubirea față de o anumită fată, care este fie amanta altuia, fie the first day of spring with a septum piercing.

shadow puppets

Indiferent de ce și-au propus Turner și Kane cu această experiență care este The Last Shadow Puppets și cum plănuiesc să o ducă mai departe, muzica lor este o adevărată călătorie pe care trebuie să o faci cel puțin o dată, de la cap la coadă. They were born to blow your mind, or something along those lines.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *