Arta modernă şi primitivul se întâlnesc într-un bar

Colaj: Picturi ale lui Picasso şi Matisse influenţate de artefactele africane
Colaj: Picturi ale lui Picasso şi Matisse după influenţa artefactelor africane

1906, finele toamnei: Picasso şi Matisse se întâlnesc din pură întâmplare în casa lui Leo şi Gertrude Stein, doi fraţi îndrăgostiţi de arta modernă. Cei doi artişti stau faţă în faţă când Picasso observă că francezul, rivalul său pentru titlul de Cel mai mare artist în viaţă, ascunde pe genunchi un obiect straniu: o mică sculptură a unui cap de african. Matisse spune că nu-i mare lucru, că a cumpărat-o doar de amuzament, însă pictorul nostru spaniol rămâne fermecat iremediabil. Şi nu mai poate rămâne într-un loc: vrând să vadă mai mult, pleacă la Musée d’Ethnographie du Trocadéro pentru colecţia de măşti africane, care îi vor schimba complet perspectiva asupra artelor primitive. Deşi păstrate în condiţii de toată ruşinea, Picasso găseşte în exponate un magnetism misterios, aproape ocult. E un moment crucial în arta modernă şi istoria personală a artistului versatil, întrucât, privind artefactele, „a înţeles de ce era pictor”: deşi străin de cultura respectivă, simbolismul crud l-a ţintit imediat. Cu spritul înflăcărat de noua revelaţie, pictează Les Demoseilles D’avignon, „prima sa pânză de exorcizare”.

Picasso şi-a adus aici cele două case: prima e, desigur, Spania. Trăsăturile etnice specifice se observă pe chipurile primelor trei femei din partea stângă; locaţia reprezentată e chiar un bordel din Barcelona. A doua e casa revelaţiei: cele două femei din partea dreaptă au trăsăturile sălbatice ale unor măşti africane, noua dimensiune a expresivităţii sale.

Les Demoseilles D’avignon (redenumită de la Le Bordel d’Avignon pentru a mai calma încruntăturile care cereau decenţă) este considerată cea mai influentă pictură creată vreodată, fiind un catalizator esenţial pentru cubism (care a dus, apoi, la futurism). Însă, aşa cum s-au obişnuit de la impresionism încoace, comentatorii au închis ochii la extraordinara inovaţie şi şi-au etalat primul reflex: critica. Astfel, pictura îşi petrece primii ani de viaţă în atelierul lui Picasso, urmând să-şi primească laudele meritate abia în 1920. Adică, după 13 ani. Şi totul pentru că Picasso s-a hotărât să îi vizeteze pe fraţii Stein în acea zi de toamnă.

Acum ne întoarcem la Matisse: de ce avea sculptura aceea la el, până la urmă? Pentru că şi el, odată cu Maurice Vlaminck şi André Derain, au învăţat aceeaşi iubire pentru sculpturile africane în 1905. Arta modernă şi primitivul chiar s-a întâlnit într-un bar când Vlaminck a cumpărat nişte artefacte dintr-un local, fascinat de ele şi hotărât să le-o arate celor doi prieteni artişti. Care au fost la fel de entuziasmaţi. Dezinhibaţi, acum, de idealurile de frumuseţe cu care i-a şcolit educaţia franceză, ei reînvaţă de la vechile arte cum să picteze, simbolismul surclasând esteticul. Au urmat sute de schiţe, sculpturi şi picturi fanteziste, în care frenezia culorilor şi degajamentul emoţional erau mai preţuite ca niciodată.

Ce e interesant la Picasso şi Matisse e că, deşi au avut parte de aceeaşi influenţă, „arta instinctului” s-a manifestat diferit în lucrările lor. Matisse, fiind atât de pragmatic şi rece cât un fost avocat poate fi, a şocat pe toată lumea cu pasiunea proaspătă cu care culorile lui explodau pe pânză. (Chiar şi fraţii Stein de care vorbeam mai devreme au strâmbat din nas la Femeie cu pălărie, deşi l-au cumpărat.) Picasso, deşi era la polul opus ca personalitate, oferea un răspuns cizelat: muzică clasică după zgomotul de dinainte de concert. Şi aşa, reprezentările pieile roşii şi măştile înfricoşătoare şi-au prelungit magia până în ziua de azi.

Timpul e un cerc plat? În artă, se prea poate. Cert e că, pentru o Renaştere, antichitatea e cel mai bun sfetnic.

Salvează

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *