De ce trebuie să te duci la Arkadia ShortFest la Băicoi în primul weekend de toamnă

„De ce trebuie ca lumea să vină la festival? Pentru că orașele mici din România au nevoie de viață, de puls, de rumor. Pentru că poți da un check-in cu „feeling wonderful” și din Băicoi. Pentru că 15 artiști români contemporani au lucrat 7 zile pentru a transforma o uzină într-o sală de vernisaj. Pentru că nu ai des șansa de a vedea un film românesc premiat la Cannes proiectat într-un cinematograf amenajat într-o hală industrială. Pentru că poți întâlni oameni faini.”

(Laura Ducu – PR Manager Arkadia ShortFest)
11707708_852185588205802_9185268907485495028_o
Uzinele Camexip

Când mi-a scris Laura pentru prima dată despre Arkadia ShortFest, habar n-aveam, spre rușinea mea, ce înseamnă festivalul ăsta și nici unde se ține sau de ce. Și probabil că nici voi nu știți foarte multe despre el, dar nu-i nimic, aflăm împreună imediat.

La un search rapid pe Google am aflat că Arkadia ShortFest se ține la Băicoi (da, orașul ăla despre care făceai glume când erai mic și râdeai cu colegii de bancă), în Prahova. Nimic spectaculos până aici. Dar, așa cum îmi menționase și Laura, partea foarte mișto legată de acest festival este că se ține într-un decor industrial, mai exact în Uzinele Camexip. Timp de 3 zile, în spațiul uzinei au loc competiții de scurt-metraje, proiecții de documentar și de lung-metraj (anul acesta vedem acolo „Bacalaureat”, în regia lui Cristian Mungiu), proiecții și ateliere pentru copii (sâmbătă dimineața copiii vor învăța cum să creeze, din materiale reciclabile, personajele preferate și să le integreze într-o poveste de animație), ateliere interactive (anul acesta au Multimedia Workshop și PrintMaking Workshop), expoziții grafice și fotografice (vineri seara la 19:30 este vernisajul Expo ShortFest 2016: Art Factory), sesiuni de Q&A.

Expo ShortFest_WEB

Și pentru că este Băicoi și nu știi sigur dacă merită să faci un drum de o oră și jumătate cu mașina de la București până acolo, am întrebat câțiva oameni care au fost la edițiile precedente cum li s-a părut și de ce trebuie să mergeți și voi:

„Pentru mine a fost și va rămâne un eveniment inedit. Abia aștept și anul acesta. Aveam nevoie să se întâmple așa ceva și în orășelul nostru, mai ales că de regulă acel loc este lipsit de viață de ceva ani!” 

(Nicolae Florea are 31 de ani și s-a născut și a crescut în Băicoi. Din studenție s-a mutat la București, dar revine an de an în orașul natal pentru Arkadia ShortFest)

11267486_853583554732672_6046726624068807639_n

„M-am familiarizat deja cu acest festival și voi reveni ori de câte ori am ocazia. Îmi doresc să văd cum decurge ediție după ediție și ce noutăți apar, atât în organizare cât și în cadrul filmelor de scurt-metraj rulate.”

(Bulăreanu Gabriel este un medic veterinar ce îndrăgește arta și filmul și a fost prezent încă de la prima ediție Arkadia Shortfest)

11701155_853579948066366_3964480654000938474_n

„Primul lucru pe care îl faci atunci când vezi o uzină transformată în sală de proiecție și expoziție de artă este să te bucuri. Te bucuri în primul rând pentru că iei parte la așa ceva, știind că nu mai ai ocazia altundeva. Deci din start sunt fericit că acest lucru se întâmplă chiar în Băicoi. Selecțiile sunt absolut fabuloase – iar când zic asta vă mărturisesc că au fost momente cu o încărcătură emoțională atât de mare încât am ieșit din sală.”

(Nicolae Florea)

11696541_852185618205799_4535652869977223907_o

Arkadia ShortFest începe mâine, 2 septembrie, la ora 19 și e lung cât un weekend de toamnă. E puțin magic să te gândești că o să stai pe un scaun într-o uzină și o să vezi un film românesc premiat la Cannes anul acesta sau că o să te duci la vernisajul unei expoziții care a fost organizată și așezată fără ca activitatea uzinei să fie întreruptă, păstrând astfel tradiția festivalului.

Biletele vor fi puse în vânzare în spațiul festivaului, începând cu vineri 2 septembrie, ora 18:00. Abonamentele de o zi au prețul de 15 lei, iar cele de două zile 25 ron. Accesul în spațiul de expoziție este gratuit.

Dacă vrei să afli mai multe informații despre cum ajungi la Arkadia, despre cazare și program, accesează secțiunea info de pe site-ul oficial al festivalului.

Eu mâine mă duc pentru prima oară la Băicoi ca să văd ce-nseamnă Arkadia și sper să veniți și voi sau măcar să citiți despre ce o să se-ntâmple acolo.

Comentarii

1 Comment

Add Yours

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *