Despre Emotion in Motion, prima expoziție de fotografie Polaroid din București

emotion motion expozitie

Emotion in Motion este prima expoziție Romanian Polaroid Photographers din București, după ce proiectul a debutat anul trecut la Barcelona și a călătorit prin lume, spunând poveștile a tot mai mulți artiști și țesând o rețea globală de fotografi români care au îmbrățișat imaginarul Polaroid.

Romanian Polaroid Photographers s-a născut în mai 2015 ca un index fotografic dedicat pasionaților de film instant din România și din jurul lumii. www.polaroids.ro este o capsulă despre magie, inspirație și storytelling prin puterea unor imagini vibrante, fără vârstă și care poartă mai departe nostalgia generațiilor de artiști care au iubit acest format fotografic greu de uitat. Fondat de Ioana Cristina Casapu și Dragoș Mălăescu, proiectul este o poveste de dragoste cu unul dintre cele mai frumoase formate de film analog existente și un tribut adus artiștilor Andy Warhol, Andrei Tarkovsky sau Helmut Newton.

de Horia Brebeneanu
de Horia Brebeneanu

Romanian Polaroid Photographers a fost gândit ca un proiect artistic de export. Mi-am dorit ca publicul din afară să înțeleagă mai bine arta produsă în România și să aibă o viziune particular despre această nișă din fotografie care există acum și la noi. Am urmărit multă vreme comunitățile de fotografie instant din afara țării și am înțeles că la noi acest gen de abordare a imaginii s-a perpetuat foarte puțin, lucru explicabil și prin lipsa de expunere a oamenilor la Polaroid după revoluție, dar și înainte de 1990. Mulți dintre românii care fotografiază Polaroid nu mai locuiesc în țară, așa că a fost destul de dificil să îi vânăm și să închegăm acest proiect cu alți fotografi decât în edițiile precedente. Show-ul din București este la prima ediție de sine stătătoare și respectă formula din Barcelona: un produs complex, la întâlnirea dintre artă fotografică, design și instalație în spațiul expozițional, aducând împreună oameni din jurnalism, fotografie, design, arhitectură și prelucrare lemn.

– Ioana Cristina Casapu

Foto de Ioana Cristina Casapu
de Ioana Cristina Casapu

Emotion In Motion înseamnă 9 artiști români răspândiți prin toate colțurile lumii și 3 invitați străini ce vor expune între 15 și 22 august 2016 la KUBE Musette, pe Calea Victoriei 114 din București.

Matei Branea, Anton Roland Laub și Ioana Cristina Casapu (Berlin), Cosmin Bumbuț, Ina Ionescu, Barna Nemethi și Andrei Nico (București), Horia Brebeneanu (Manchester), Irina Măgurean (Cluj), Sven Van Driessche (Belgia), Andres Aguilar Caro (Spania) și Rachel Frank (SUA) sunt fotografii care își vor desfășura emoția în mișcare pe parcursul a 7 zile, propunând fie o introspecție în universul intim al corpului feminin, în fotografia de muzică, în ilustrația creată peste o imagine, sau o vedere nouă asupra Mineriadei fotografiate pe Polaroid.

de Sven Van Driescche
de Sven Van Driescche

“Rama albă a unei fotografii Polaroid e adânc întipărită în memoria noastră. Pentru generațiile mai tinere reprezintă ceva retro și cool, pentru generațiile mai vechi probabil multe amintiri de vacanță sau de la petreceri, în timp ce pentru pasionații de fotografie e ceva cu totul aparte. Oricum ar fi, Polaroidul va fi mereu un simbol al „democratizării” fotografiei. La F64 ne bucurăm de fiecare dată când auzim de nostalgici care nu au uitat de Polaroid, astfel că ne-a încântat să fim parte din proiect și abia așteptăm vernisarea expoziției.”   

 Cristina Țintă, Community & Content Specialist F64

Foto de Andrei Nicolescu
de Andrei Nicolescu

Expoziția beneficiază de o instalație interactivă proiectată de MOFT (www.moftplus.com). MOFT este o inițiativă de design ce promovează atitudini și opinii relaxate despre interior, arhitectură și obiect, propunând un produs de uz comun fie el serviciu sau lucru cu nuanțe și înțeles.

“Cum obiectele se mișcă în timp și spațiu, credem că uneori trebuie să cedezi în fața emoției și să te oprești pentru a le privi. Poate să încerci să interacționezi, dar să nu deranjezi. Peste tot în lume sunt amprente care marchează trecerea noastră cu un grad de insistență caracteristic umană.”­
 – Ana Teodorescu și Irina Constantin, MOFT

de Rachel Frank Manu
de Rachel Frank Manu

Vernisaj: 17 august, ora 19.00, KUBE Musette, Calea Victoriei 114, București

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *