#GirlPower la ADFR // Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc

Oficial, ADFR se prezintă lumii cam așa: „Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc este o organizatie non-profit, care aduce laolaltă informatii utile despre întreaga industrie de film românesc.” Ceea ce este perfect adevărat. Dar, dacă mă întrebi pe mine, ADFR este mult mai mult de atât. Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc este, la modul cel mai serios, o întreagă familie și una dintre cele mai funcționale și coerente echipe din care am făcut parte. (Aproape) în fiecare săptămână ne întâlnim la sediul nostru cu canapea roz pal din Piața Domenii și discutăm idei, proiecte, știri din industria filmului, facem cafea, mâncăm ciocolată, povestim despre pisici și câini și ce am mai făcut între timp și apoi revenim la subiect. E locul unde pot de fiecare dată să fac glumele mele proaste și să nu mă simt judecată și unde am loc de fiecare dată la masă, între celelalte fete. E locul unde pot să spun sincer și deschis ce cred și să nu simt că părerea mea contează mai puțin decât a altcuiva. La început eram puține și timide, acum suntem o echipă de opt fete (încă) pline de entuziasm, care, contrar părerii generale, nu se ceartă niciodată și nu sunt competitive, ci care vor să dezvolte din ce în ce mai multe proiecte pentru lumea mare a filmului românesc. Uneori e uimitor cât de bine funcționăm împreună și nu aș vedea echipa asta altfel decât e ea acum. Poate cu un personaj în plus, dar despre asta vorbim puțin mai jos.

Și pentru că mi-am dat seama că voi nu știți nimic despre asociație și despre echipă mai mult decât ce lăsăm să se vadă pe site, pagina de Facebook și în evenimentele pe care le organizăm, am vrut să vă ofer niște insights din „bucătăria ADFR” pe care doar noi le știm.

Așa că iată – echipa ADFR în cel mai sincer articol cu putință. Și nu că sunt ale mele, dar fetele astea sunt super tari. Enjoy!

Laura Mușat

adfr

Sunt Laura, o căpoasă și jumătate, posesoare a doi pufoși adorabili (o cățelușă – Nala și un motan – Toulousse) și producător de film cu acte, în viața de zi cu zi. Sunt cea mai fericită pe ringul de dans, acasă înconjurată de cărți și vinyl-uri, alături de Nala și Toulousse sau atunci când reușesc să călăresc un val mare – da, sunt surferiță and I love it! Nu trece niciun an fără un trip într-un loc cu valuri mari și aproape nicio lună (în limita timpului disponibil) fără un city break într-un loc departe de București. Iubesc festivalurile de film și sper ca ADFR să dezvolte unul epic într-o zi. Îmi place să fiu înconjurată de lume, mă atașez repede de oameni și tin mult la gașca mea de prieteni.

Rol în ADFR: La ADFR sunt fondator al asociației, președinte și coordonatorul proiectului The Script Contest. În cadrul revistei online Films in Frame scriu interviuri și retrospective de festival.

Romina Banu

adf

Sunt Romina și n-am refuzat niciodată un ceai negru cu lapte. Am spus asta de atât de multe ori și în atât de multe prezentări, încât oamenii au început să mă testeze doar ca să afle dacă-i adevărat. E adevărat, vă zic eu. Sunt fotograf, mă pasionează și montajul video, fac și social media și comunicare pentru proiecte și job-uri secundare, scriu despre oameni mișto, iau interviuri când apuc, ajut la organizarea evenimentelor și, când am noroc, mai și dorm. Jack of all trades, master of some. Sunt sufletul bătrân al asociației (și cel mai tânăr om din echipă, surprinzător), omul care gândește mereu realist și pragmatic și asta cred că poate fi enervant uneori. Sunt cea mai fericită atunci când sunt acasă, cu cele două pisici și când am timp liber (ceea ce se-ntâmplă din ce în ce mai rar), când mănânc dulceață de zmeură și când dorm. Dar, sinceră să fiu, nici ședințele cu asociația nu sunt așa de rele.

Rol în ADFR: Fac parte din asociație aproape de când s-a înființat și, sinceră să fiu, a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat la început de 2017. Sunt editor-in-chief al revistei online Films in Frame și coordonator de proiect pentru Fiesta del Cine. În rest, fotografiez evenimentele asociației și îmi dau cu părerea pe tot ce se întâmplă în rest. Chiar dacă nimeni nu m-a întrebat.

Alexandra Safriuc

adfr

Cine ești? 

Mă întreb și eu asta uneori (râde). Cred că cel mai des mă regăsesc în rolul de curatoare de film scurt. Am descoperit pasiunea pentru film undeva în adolescență, iar în facultate am început să mă specializez pe scurtmetraj. Am co-fondat ShortsUP acum 10, proiect în care am în continuare rolul de director artistic, iar de aproape un an m-am alăturat echipei ADFR. Am un dor constant de citit ficțiune, și îmi plac zilele de după finalizare unui proiect când pot să mă arunc în lecturi care nu au legătura directă cu viața mea profesională fără să mă simt vinovată. Merg mult cu bicicleta prin București, iar dacă nu ar exista schiatul, nu știu cum aș face pace cu iarna.

Rol în ADFR: Coordonatoare Student Hub Masterclasses, proiect în cadrul căruia ne-am propus să intermediem întâlnirea dintre studenți și/sau tineri absolvenți și profesioniști din industria cinematografiei.

Andreea Toader

adfr

Aș bântui cu orele prin librării și anticariate (după ce mă asigur că nu mă vede nimeni, bag nasul în cărți și inspir adânc mirosul ăla minunat de hârtie…yep, plăcerea mea nevinovată și ciudată), aș sta cu orele în întunericul sălilor de cinema și aș privi cele mai tulburătoare povești derulându-se pe ecran,  aș rămâne cu orele în iarbă visând cu ochii deschiși în timp ce-mi bubuie muzica în căști. Tot din categoria „cele mai bune ore din viață” fac parte animalele blânde și pufoase, discuțiile la cafea, îmbrățisările, spectacolele de balet/dans, umblatul aiurea pe străzi, somnul, micul-dejun, înghețata, eclerele de la French Revolution, sushi-ul… hai să zicem mâncarea în general ca să nu ne mai complicăm. De altfel, îmi place și când muncesc alături de oameni calmi și politicoși 🙂

Rol în ADFR: Coordonator social media, și de curând traducător

Alina Dima

adfr

Păi, în primul și în primul rând, sunt Alina și mai am și eu un an până-mi termin master-ul în Intercultural Management. Îmi plac mult de tot pisicile și câinii – știu, destul de basic, dar pe bune că aș vrea să-i fur pe Fami și Minchin ai Rominei sau pe Nala (doggo) și Toulouse (pisique) ai Laurei. Aș vrea ca cea mai bună prietenă a mea să fie Rubyetc, ilustratoarea – pare că ar putea să fie cea mai funny persoană din viața mea și plus că îmi plac foarte, foarte mult desenele ei. Nu plec niciodată de acasă fără mic dejun & cafea la mine în burtică, și aș mânca ciocolată neagră de dimineață până seara.

Rol în ADFR: Scurt și la obiect: PR & Comunnication Strategist.

Andreea Andrei

adfr

Andreea Andrei… ușor de reținut (da, știu, pare că părinții mei au fost lipsiți de imaginație când au ales prenumele, dar asta e altă poveste). Sunt un om vesel și vorbăreț, cu experiențe destul de diverse, de la dans, la film, la slujba de birou într-o agenție de digital. M-am alăturat echipei ADFR aproape de la începuturile asociației pentru că era (și este) o oportunitate super mișto de a rămâne conectată cu industria filmului și de a contribui măcar cu puțin la dezvoltarea filmului românesc, care îmi este așa de drag. Pentru că nu prea știu ce să mai spun despre mine, voi încheia scurta prezentare prin a spune că dacă aș avea un animal de companie, ăsta ar fi un câine – un corgi <3 (și că dacă există reîncarnarea, mi-ar plăcea să fiu tot un corgi).

Rol în ADFR: Coordonator website (al asociatiei și al proiectelor derulate) or The tech girl of the team.

Melissa Antonescu

adfr

Sunt Melissa. Fac poze de pe la 14 ani și între timp am făcut o facultate care să mă învețe cum e cu arta și să-mi deschidă ochii către toate lucrurile pe lângă care treceam fără să le observ; și să ateste că sunt fotograf cu acte în regulă. Uneori scriu, în general dacă îmi place ceva foarte mult sau absolut deloc. Sunt întotdeauna gata să mă uit la Monty Python and the Holy Grail și cândva o să mă strecor pe platoul unde filmează Luca Bigazzi și o să mă bag într-un colt să mă minunez și să tremur de emoție.

Rol în ADFR: În echipa ADFR am ajuns de curând și mă ocup cu știrile de luni, adică noutățile din lumea filmului românesc.

Miruna Modîlcă-Belgun

adfr

Eu sunt Miruna, o fată care vine practic din trecut, și anume Valea Jiului, crescută la munte. sunt în fiecare zi debusolată și în același timp îndrăgostită de București, eu locuind aici deja de 9 ani. With a deep love for mountains, winter, and Star Wars.

Rol în ADFR: Graphic Designer. I’m pretty excited, I have to tell ya.


Ce personalitate din lumea filmului crezi că ar întregi echipa ADFR? 

Laura Mușat: Echipa ADFR este unul din singurele locuri unde mă simt acasă și unde am învățat ce înseamnă teamwork, motiv pentru care nu simt că lipsește cineva. Cu toate astea, am să intru în joc și am să răspund, însă am să trișez puțin alegând două personalități 🙂 Din peisajul industriei autohtone l-aș alege pe Barna Nemethi, fotograf & creative guru, absolvent al UNATC-ului (secția regie), inițiatorul revistei All Hollow și al platformei Brrlog. Barna este unul dintre cei mai creativi și talentați tineri pe care i-am cunoscut. Știe să dezvolte un proiect, să îl expună și să îl vândă. Are vaste cunoștințe în ceea ce privește filmul (fie ficțiune sau animație), artele vizuale, presa și chiar și literatura. Din industria internațională – Emma Watson – ca să păstrăm ideea de #girlpower 🙂 Apreciez la ea ambiția și energia cu care susține și militează pentru cauzele și proiectele în care crede. La toate astea se adaugă inteligență și șarm, pe care le consider un plus în orice domeniu ai activa.

Romina Banu: Trebuia să găsesc o întrebare mai simplă. Știți deja că voi alege o femeie, ca să păstrăm tema articolului (nu că băieții n-ar fi bine-veniți la masa noastră de la asociație, ba dimpotrivă!), așa că voi zice Agnès Varda. Nu de alta, dar simt nevoia de încă un suflet bătrân în asociație, deși ceva-mi spune că Agnès e mai plină de viață decât noi toate la un loc.

Alexandra Safriuc: Jan Harlan. Producătorul lui Stanley Kubrick și un bun prieten de-al lui. L-am ascultat prima oară acum câțiva ani la TIFF în cadrul unui masterclass cred, iar anul trecut am avut ocazia să-l cunosc și să stau de vorbă cu el la Interfilm Berlin. Dincolo de faptul că am plecat foarte energizată de la această întâlnire, am rămas cu gândul ăsta în minte „ce n-aș da să am șansa să lucrez împreună cu acest om”. Nu știu dacă am mai întâlnit la cineva mixul ăla de pragmatism și sensibilitate, hotărâre și empatie.

Andreea Toader: Ce crimă să mă pui să aleg doar unul. Mă abțin rău să nu aleg vreo ’bunăciune’…nu de alta, dar s-ar duce pe apa sâmbetei tot efortul meu de a gândi ceva productiv cu respectivul de partea cealaltă a biroului. Așa că voi zice Wes Anderson. Cred că proiectele noastre s-ar împrieteni cu quirkiness-ul lui artistic.

Alina Dima: Huh, ce grea e întrebarea asta. Nici nu știu, dar să fiu sinceră, prima dată mi-au venit în cap Amy Poehler și Tina Fey. Știu că fac mai multe pe lângă partea asta de comedy-duo care-mi place mie foarte mult, gen mai fac și producție, regie, etc. Le văd așa ca pe două persoane care se organizeaza incredibil de bine, deși par niște aiurite lipsite de sens care fac mișto non-stop. Cred că ar fi o aventură să lucrăm cu ele, nu că suntem departe de ce descriam mai sus, dar ar fi așa, cireașa de pe tort, înțelegeți voi ce vreau să zic.

Andreea Andrei: Um… asta e o întrebare grea. Bruce Willis, pentru că e greu de ucis și pare că salvează orice situație.

Melissa Antonescu: Cred că Travis Knight s-ar potrivi în echipa ADFR. Produce, regizează, animează, știe tot ce înseamnă lumea filmului și, pe deasupra, este președintele companiei de animație stop-motion LAIKA, o companie care, în 13 ani și cu 4 filme de lung metraj a reușit să ajungă în topul studiourilor de animație, la întrecere cu Disney și Pixar. Cred că e clar că ar fi un foarte bun organizator și ar găsi întotdeauna resurse și metode pentru tot felul de proiecte. În interviuri e mereu amabil și deschis, deci ce poți să vrei mai mult de atât?

Miruna Modîlcă-Belgum: Băi, aici eu ies în pierdere. Probabil voi da niște răspunsuri clișeu: aș arunca un Cristian Mungiu, un Cristi Puiu, și ca să o luăm razna puțin, arunc și cu niște Michel Gondry, un Cameron Crowe, ba chiar și un Alejandro G. Iñárritu.


Următorul eveniment organizat de Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc este Masterclass Student Hub #4: „Scenariul e gata. Ce urmează?” cu Anamaria Antoci, pe 30 octombrie, la 19:00, la CINETic. Mai multe detalii în eveniment.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *