The Sweet Trip of an American Honey

American Honey este filmul care m-a răscolit cel mai tare în ultimul timp, pe care l-am văzut de două ori – lucru pe care nu-l fac deloc des – și despre care am ales să scriu, o dată pentru a-i convinge pe cei care l-au văzut că este cu adevărat un film diferit, dar și pentru a-i convinge pe cei care nu l-au văzut că cele aproape 3 ore pe care le cere vizualizarea lui de la ei merită din plin.

American HoneyFilmul a ajuns în atenția publicului câștigând Premiului Juriului la Cannes, al doilea astfel de premiu al regizoarei, deja cunoscută pentru filmele ei pline de sensibilitate, sinceritate, portrete sociale menite nu să critice, ci să atragă privitorul în realitatea unor personaje fără ambalaj și fără etichetă. Regizoarea britanică a ales să își plaseze ultimul film în mijlocul Statelor Unite ale Americii, schimbând contextul, dar nu și subiectul.

American Honey este în primul rând un road movie, în al doilea rând un coming of age și în al treilea rând un tablou naturalist al Marii Americi. Se ia o regizoare cu chef de explorat, se lasă liberă prin SUA pentru a se documenta, se aleg actori neprofesioniști, se scrie o poveste, se filmează în 56 de zile în care filmul se amestecă cu realitatea și la final de tot i se dă drumul prin lume pentru a face ravagii printre spectatori.  Aceasta este rețeta pe scurt, iar mai pe larg…

Protagonista, o adolescentă de 18 ani (oare?), care trăiește în mizerie alături de un tată abuziv și are grijă de copiii surorii ei, caută prin gunoaie și își înghite tristețea de zi cu zi fără să se plângă. Când face autostopul și pe lângă ea trece van-ul în care, fără să știe, își va petrece următoarele săptămâni (luni, ani, cine știe?), se simte atrasă de vitalitatea pe care o emană grupul și mai ales Jake (Shia LaBoeuf), care o convinge să vină alături de ei. Cu un minim regret își lasă în urmă cvasi-familia și se alături celei noi. Și de aici începe aventura. Se înghesuie în dubița care-i duce din oraș în oraș ascultând rap, fumează la bong, se opresc în moteluri în care dorm mai mulți într-o cameră, dansează și își iau doza de încredere în fiecare dimineață devreme, înainte de a începe munca, la sfârșitul zilei se întorc obosiți, dar îndeajuns de plini de energie pentru a petrece în jurul unui foc, fără să le pese de ziua de mâine pe care o vor începe oricum, la fel, fără vreo grijă aparentă.

Eu am observat 3 straturi ale poveștii: unul larg, unul mediu și unul apropiat, care, într-un fel, se mișcă odată cu obiectivul camerei prin fața căruia trec. Primul este cel care cuprinde imaginea Americii decadente, poate tristă, poate fake, bogată, săracă, fericită, cu sau fără griji, imaginea pe care Andrea Arnold o construiește cu măiestrie încă de la primul ei scurt-metraj în UK și a reușit să o ducă la un alt nivel în American Honey. La nivelul obiectivului, prin ochii personajelor sau prin geamul microbuzului cu care se deplasează, vedem orașele prin care grupul își adaptează discursul folosit în vânzarea abonamentelor de reviste, se entuziasmează atât la tablourile cu locuințe bogate și luxoase, cât și la cele care nu arată altceva decât sărăcie și întoarcerea la rădăcinile de „white trash” ale fiecăruia dintre ei. Planul mediu este cel din interiorul mașinii, în care privitorul se simte la rândul lui pasager, al camerelor de motel murdare, al cadrelor în care vedem grupul cum se pregătește de o nouă zi de muncă sau se relaxează după una. Îi cunoaștem pe fiecare în parte, aflând de unde vin, dar neștiind unde se vor duce efectiv (și oricum nu asta e important), aflăm cine cu cine e mai prieten, ciudățeniile fiecăruia, îi placem sau îi displacem. Planul apropiat este cel care o cuprinde pe Star (Sasha Lane), cu tatuajele ei de pe coapsă și umăr, dreadurile, obsesia pentru insecte, grimasele și zâmbetele ei, săruturile cu Jake, momentele ei de agonie și extaz.

American HoneyPersonajul Sashei Lane se dezvăluie destul de repede și este construit în așa fel încât să te lase să rezonezi, dar să nu îl îndrăgești prea tare. Star învață și crește până la urmă, lăsând loc, într-un final, unor întrebări în legătură cu direcția în care se îndreaptă. Star – un nume neobișnuit și cu rezonanță – trece prin experiența road trip-ului oarecum detașată, faptul că se îndrăgostește de Jake fiind pentru ea principala aventură, iar acțiunile ei sunt ghidate de sentimentele contradictorii pe care le are. Ea reprezintă adolescentul care are voie să își ia lumea în cap, să ignore cu nonșalanță regulile și să riște fără să se gândească de două ori, însă combustibilul care o alimentează provine din suferința pierderii mamei din cauza drogurilor și traiul alături de o familie disfuncțională.

Povestea mag crew-ului pe care o urmărim în American Honey nu ar avea un efect atât de puternic asupra privitorului dacă elementele de construcție ale filmului nu ar fi fost atât de atent alese. Începând cu rația de 4:3, care oferă o imagine mai intimă, direcționată către detalii și menită să te transpună pe bancheta dubiței sau pe iarba pe care Star și Jake fac sex, continuând cu sunetul diegetic care intensifică senzația de apropiere și încheind cu dialogul pe jumătate improvizat al actorilor amatori – filmul se desprinde ușor de alte road trip movies sau povești cu adolescenți pe care le-am văzut până acum, având o identitate bine conturată. Durata filmului a fost dezaprobată de mai mulți critici și spectatori, însă strict personal, nu am simțit nicio secundă că mă uit la un film de 162 de minute și nu am avut senzația aceea de „mai durează mult filmul asta?”, pentru că acțiunea s-a desfășurat firesc, nu a fost lentă, dar cu siguranță nici plină de suspans, a curs natural fix cât să nu te oprești din a fi alături de personaje.

American HoneyAndrea Arnold, în vârstă de 55 de ani s-a documentat pentru realizarea filmului plimbându-se prin America și trăind la rândul ei alături de adevărate grupuri de vânzători de reviste. Într-un interviu pentru The Guardian aceasta spune cum adevărate mag crew-uri trec prin experiențe cu adevărat crude și pericolele la care se expun includ consum de droguri tari și violență venită atât din exterior, cât și din interiorul grupurilor. Totodată, în timpul filmărilor, ficțiunea s-a întrepătruns cu realitatea, echipa de filmare și actorii dormind într-adevăr în moteluri, deplasându-se rapid dintr-un loc în altul, filmând în timpul zilei și petrecând seara. Obișnuită să lucreze alături de actori amatori, Andrea Arnold a îndrăznit mai mult de aceasta dată, toți actorii din film – cu excepția lui Shia LaBoeuf și a lui Riley Keough – fiind adunați din „malluri, parcuri de skate și plaje”  de prin toată America, munca alături de aceștia fiind în sine o experiență care a făcut produsul finit să aibă un iz diferit.

American Honey este un film care vrea să te îndrăgostești de el, dar nu prea mult, nu iremediabil, la fel cum nici Jake nu o lasă pe Star să îi intre sub piele. Chiar dacă nu poți să te identifici așa mult cu personajele, ele venind dintr-o lume atât de diferită față de cea în care noi trăim, la final nu poți să nu zâmbești și să-ți spui în minte „I feel like I’m fucking America”.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *