Post American Valhalla Depression

Time is not your friend. Încep articolul precum începe și filmul, pentru că în cazul meu afirmația s-a dovedit a fi adevărată. Am văzut American Valhalla (r. Andreas Neumann & Josh Homme) acum o lună, în deschiderea festivalului de filme documentare muzicale DokStation, și aproape că am murit de nerăbdare să scriu despre el. Singura alinare, sau mai degrabă paiele care întețeau focul dorinței de a scrie, mi-a fost chiar albumul pe care îl documentează filmul, Post Pop Depression. Și e unul dintre the coolest things Ive ever been allowed to be part of, și ca spectator, și ca ascultător.

american valhalla

American Valhalla ilustrează nașterea unui supergrup format din giganți din domeniul muzicii: Iggy Pop (The Stooges), Josh Homme, Dean Fertita ( Queens of the Stone Age) și Matt Helders (Arctic Monkeys), creația în secret a albumului Post Pop Depression și turneul omonim care a urmat. Toată povestirea este îmbibată într-o nostalgie aproape palpabilă, de la propunerea prin mesaj a lui Iggy Pop de a lucra la niște cântece cu Homme, la izolarea socială și libertatea creativă oferită de deșertul din Joshua Tree, și până la culmea artistică pe care au atins-o prin concertul grandios de la Royal Albert Hall. Intimitatea și vulnerabilitățile pe care le dezvăluie filmul sunt surprinse atât prin scenariul și vizualul executat într-un mod original – Homme, citind din propriul jurnal și fâstâcindu-se când nu își mai înțelege scrisul -, cât și prin intervențiile fotografice făcute de Helders în timpul perioadei de înregistrare în deșert, care surprind apropierea treptată a membrilor grupului și încrederea crescândă ce apare între ei. Perspectivele lui Pop și Homme asupra experienței sunt prezentate amănunțit și în paralel, aproape într-un dialog, cei doi destăinuindu-se lui Anthony Bourdain, care a condus interviurile. De asemenea, un alt strat de emoție și onestitate este adăugat de decesul lui David Bowie, care are un impact extraordinar în special asupra lui Iggy Pop.

american valhalla
Sursă: americanvalhallamovie.com

Piesa care denumește filmul poartă în ea întreaga temă a albumului, și anume posibilitățile și prospectele de viitor rămase unui muzician la 70 de ani. Iggy Pop abordează această problematică, întrebându-se în special în American Valhalla where do you go when youre finally useless? Căutând un astfel de loc, este posibil ca cel puțin o parte din el să fie, imaterial, chiar în procesul anevoios de creație al albumului, deoarece este presupus că Post Pop Depression este ultimul său album. Și exact în ideea asta a apărut și filmul, deși poate părea mai ușor de crezut că Homme ar fi superstarul, fiind unul din regizori și producătorul albumului. Însă reiese, atât din eforturile artiștilor, cât și din doza de curaj, experiment și inspirație pe care o oferă, că filmul, și în general toate evenimentele din jurul albumului, compun o glorioasă și bine-meritată odă adusă lui Iggy Pop, the Godfather of Punk. Iar retragerea acestuia, în special din viețile colegilor de trupă după terminarea turneului, dau naștere unui soi de depresie, care de altfel denumește și albumul, ilustrată în mod crud de cuvintele lui Homme ce închid filmul într-o simetrie spartă doar de refrenul I ve nothing but my name.

american valhalla
Sursă: shop.postpopdepression.com

You risk nothing, you gain nothing e dictonul după care s-au ghidat artiștii în conceperea albumului. Nu știu cât am riscat eu, dar cert e că am câștigat un insight în procesul creativ al unor legende, care mi-a oferit inspirația necesară cât să mă bage într-o stare continuă de bucurie, în special când mă aflam în fața ecranului mare. Scenele din concerte decurgeau altert în fața mea, sunetul din boxe îmi dădea impresia că mă aflu chiar acolo, și simțeam și eu o parte din euforia lor, pe care nu ai cum să nu o trăiești, indiferent dacă ai ascultat sau nu albumul înainte. Its gonna break into your heart.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *