Între 15 și 18 august, s-a desfășurat Arkadia Shortfest, undeva lângă Corbu, cu marea în dreapta și un câmp în stânga. Ajuns la ediția a cincea, festivalul a ieșit din fabrica de lângă Băicoi și a introdus și un juriu, un calup selectat de scurt metraje interesante, dar despre asta a scris colegul meu Călin, mult mai pe larg și mult mai elocvent. În schimb, eu i-am pus niște întrebări unei membre a juriului, Georgiana Mușat, critic de film pentru Scena9, Acoperișul de Sticlă, revista FILM, Film Menu și în curând masterand în filmologie.
În afară de schimbarea decorului, această ediție de Arkadia Shortfest a adoptat și un juriu pentru a desemna câștigătorul. Crezi că această adiție la formatul lor le aduce mai multă legitimate și/sau mai mult prestigiu în scena festivalurilor de film?
Festivalul e la început, are un format foarte nou și catchy – automat, pe măsură ce crește, își dorește mai mult. Un juriu legitimează cumva premiul acordat, deși mi se pare că și formula alegerii publicului e valabilă, pentru că îți dă o cheie despre cum ar trebui să arate selecția în anii următori.
The Test, in regia lui Gregor Valentovic s-a detașat de restul și l-ați premiat. Printre motivări este și „modul in care asimileaza traditia Noului Val Cehoslovac”. Ești de acord cu asta? Crezi că țările fostului bloc comunist au reușit să se detașeze de vechile cutume sovietice și de stilul superficial al Hollywood-ului Războiului Rece îndeajuns de mult astfel încât să vorbim de o nouă autenticitate? S-a văzut asta în selecția Arkadiei?
Cred că e mult spus, dar filmul se află în mod evident sub influența noului val cehoslovac – sunt câteva secvențe cu umor deadpan foarte reușit. Bineînțeles, filmul nu explorează mult în zona asta, dar noi am vrut s-o subliniem, pentru că ni s-a părut importantă chestia asta. Habar n-am dacă putem vorbi despre o nouă autenticitate bazându-mă pe ce am văzut la Arkadia – nouă ne-au plăcut mult filmele slovacilor, de-aia le-am și premiat, dar e insuficient ca să poți acorda astfel de etichete.
Dacă putem spune că atmosfera din fabrica Uzina Camexip a fost una de nostalgie industrială, cum ai descrie-o pe cea din Corbu? Este oare o privire spre tinerețea post-comunistă?
Eu la Corbu m-am simțit ca în Vama în care n-am fost niciodată, aia despre care tot auzi povești de la prietenii mai mari – în care plutește așa un norișor de libertate absolută. Mi-a plăcut atât de mult încât m-am întors o săptămână mai târziu, după festival. Probabil că e ceva de felul ăsta, cu praful ăla care ți se suie pe mașină, smogul industrial, pescărușii rătăciți și bărcile de pe plajă, corturile lipite unul de celălalt. Nu știu cât o să mai țină lucrurile astea. Știi cum e, all good things come to an end – oamenii au latura asta distructivă.
Unde ai vrea să vezi Arkadia Shortfest ca locație în viitorii ani? Ce țară ai vrea să fie reprezentată în selecția oficială? Și ce genuri de scurt metraje ai vrea să aibă o reprezentație mai bună?
Cred că e mișto și important să vedem în continuare filme din Europa de Est, mai ales scurtmetraje. Mi se pare că ne tot împrăștiem cât mai departe în lume – filme din SUA, Asia, dar uităm să aruncăm un ochi la ce fac și vecinii noștri, mai ales țările din fostul bloc comunist. Cât despre locație, habar n-am, simt că nu știu mare lucru despre locurile ascunse din România, deci abia aștept să mă uimească organizatorii.
Pe lângă scurt metrajele proiectate, Arkadia a organizat și o lecție de prim ajutor, o dezbatere pe tema culturii protestului și a artei contemporane, iar cei de la WWF (World Wide Fund for Nature) ne-au vorbit despre sturioni. Cât de important este, în viziunea ta, integrarea educației civice și/sau a cauzelor ecologice în poveștile de pe micul său marele ecran? Crezi că este o soluție viabilă în a educa populația?
Absolut, mi se pare foarte important, mai ales în situația în care e tot mai greu să ajungi la populația tânără – știu că vorbesc ca o băbuță, dar cinema-ul tot face asta de la începuturi, și dacă tot există funcția asta educativă, de ce să nu integrăm cauze ecologice/civice în discuție? Sunt lucruri despre care nici n-ai cum să afli altfel, că nu fac parte din cercurile tale de interese – eu, de pildă, nici nu știam de situația sturionilor.
Cu câte ciupituri de țânțar te-ai întors acasă?
Mă bucur că întrebi, pentru că simt că m-am plâns insuficient despre asta. Am avut zeci, Autanul era de la un punct mai mult pentru mine, mă amețeam de la miros și uitam să mă scarpin. Glumesc. Chiar n-a fost așa de rău. Cred că mai păcătoși sunt țânțarii din București.
