Durak – Biografia unui erou

durak
„Durak”/ „Prostul”, r. Yuriy Bikov, 2015

Într-o secvență de început trasă parcă la xerox după multitudinea de astfel de secvențe devenite, în mod ironic, emblematice pentru cinematografia românească, o familie din Rusia stă la masă, în fața castroanelor pline de ciorbă. E, fără îndoială, unul dintre puținele momente în care toți membrii acesteia sunt împreună, astfel că mama profită de ocazie și îl sfătuiește pe fiul ei, în fața tuturor, să facă un împrumut cu care să-și poată cumpăra casa cu garaj și mașina pe care un vecin bețiv le vinde pe aproape nimic. Acesta refuză, preferând să folosească banii pentru a-și finanța studiile în construcții pe care le urmează, ceea ce declanșează nemulțumirea mamei față de situația financiară mai rea decât cea a cunoscuților care, spre deosebire de ea, au totul. Aceasta ține să-și exprime și dezamăgirea față de fiul său, care nu a ajuns la vârsta actuală așa cum a vrut ea, un bărbat stabil pe propriile picioare, ci un prost. Tatăl nu suportă discuția acidă și remarcile privitoare la băiatul care îi calcă pe urme, astfel că părăsește încăperea. Fiul îl urmează după câteva momente, găsindu-l afară, pierdut în gânduri în încercarea sa de a repara o bancă pe care câțiva copii reușesc să o rupă aproape în fiecare seară. Această secvență reprezintă o trimitere destul de evidentă la locuitorii țării, care se complac în relația pe care o au cu statul care, oricât de mult rău le-ar făcea, nu va fi schimbat niciodată din cauza indiferenței voite a acestora.

Tatăl nu încearcă să nege spusele mamei, ci mai mult să le facă digerabile, relatându-i că toți colegii lui îl consideră prost din cauza faptului că e corect și nu fură de la locul de muncă. Discuția lor este întreruptă de solicitarea imediată tânărului Dima Nikitin, simplu lucrător într-o echipă de reparaţii dintr-un cartier de provincie, într-un apartament în care conductele de apă au explodat. Acesta se află într-un bloc binecunoscut pentru faptul că este locuit numai de oameni sărmani și defavorizați, aflaţi la marginea societăţii. Nikitin ajunge la locul problemei şi descoperă că respectiva clădire este pe punctul de a se prăbuşi şi că locatarii trebuie evacuaţi urgent. Astfel pornește într-o cursă contra-cronometru împotriva întregului sistem aflat la pământ din cauza corupției.

Paleta de culori întunecate, reci fac din Rusia o țară repugnantă și dezolantă, iar fisura dintre cei din blocul vizat, săraci, șomeri, beți și dependenți de droguri, și cei bogați de la aniversarea Ninei, primarul orașului, sugerează disparitatea socială cauzată de proasta conducere și poartă amprenta unui comunism încă neuitat. Costumul roșu și bijuteriile care accentuează opulența îi conferă Ninei un aer diabolic, iar gesturile și alegerile spontane, precum și discursul de la petrecere, trădează negarea unui trecut sărăcăcios, depășit cu grijă și pe nedrept.

În mijlocul tuturor dramelor personale, care acaparează adevăratul punct de interes, Dima rămâne singurul personaj lucid care analizează situația luând în calcul și celelalte personaje, nu doar pe el însuși, în ciuda ceasului care ticăie din ce în ce mai repede. Idiot al lui Dostoievski, acesta se gândește mai mult la binele altora decât la binele propriu, punându-și viața în pericol pentru a salva alte peste 800. Lupta lui împotriva greșelilor grave și a golurilor din sistem, mai actuală ca niciodată, e dureroasă, cu atât mai mult cu cât la finalul ei concluzionează că „trăim și murim ca animalele pentru că suntem nimeni unii pentru alții.”

Filmul, în regia lui Yuriy Bikov, a rulat în cadrul ediției a V-a a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica, unde a și câștigat premiul pentru cel mai bun film politic.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *