Filmul de Piatra sau cum se simte un festival organizat de voluntari

_MG_5188E 5 dimineața, m-am așezat la birou ca să scriu despre Filmul de Piatra și încerc să fac un rezumat al festivalului în capul meu. Ce mă miră este că atunci când mă gândesc la FdP, nu mă gândesc la frigul care mi-a intrat în oase la proiecții din cauza faptului că aveam niște pantaloni prea subțiri pentru Piatra-Neamț și nu mă gândesc nici la trenul pierdut sau la fața scârbită a casieriței CFR atunci când a trebuit să ne cumpărăm alte bilete spre București. Mă gândesc la oamenii pe care i-am văzut acolo și care alergau dintr-o parte în alta ca să împartă fursecuri sau să anunțe începerea unui nou calup în sală. Mă gândesc la echipa de la Dissolved (Melissa, Iris, Teo, Victor, Alex) pe care o vedeam împrăștiată prin Cinema Dacia și creștea inima în mine știind că de-acum nu ne mai leagă doar un site sau un chat comun pe Facebook, ci și un festival de film unde ne-am zgâit împreună la un ecran și am respirat în aceeași încăpere. Ne leagă și un pic de Vintage unde am stat și am scris un poem colectiv, niște Curtea Domnească unde i-am văzut pe Iris și pe Teo cântând pentru prima dată și i-am aplaudat până mi s-au înroșit palmele, poate și puțin mai mult Bicaz unde am băut ceai de busuioc, am mângâiat pisici și am salutat un polițist în treacăt în timp ce depășeam dubla continuă.

Am ajuns la Piatra-Neamț într-o joi după-amiază după un drum mult prea lung și călduros cu trenul și de-atunci și până duminică prima întrebare pe care am auzit-o a fost: „Păi și voi ați venit de la București până aici pentru Filmul de Piatra?”. Da și nu. Am crezut că venim ca să scriem despre un festival de scurt-metraj românesc și am plecat cu convingerea că Piatra Neamț poate la fel de bine să fie „casa mea departe de casă”. Simt că pot să mă-ntorc și mâine pe terasă la Ceainăria Teaz și să mănânc prăjituri raw-vegan și să nu mă simt ca o străină. Și știu sigur că pot să mă duc la Cinema Dacia și să mă bucur din toate încheieturile că cinematograful ăla încă există și oamenii încă primesc ceai când îi calcă pragul, chiar dacă până acum câteva zile nu știam de existența lui.

14068326_1283058831726956_5208235393468194699_n

Despre Filmul de Piatra am învățat că de 9 ani respiră și se mișcă prin Volunteer Power, adică o gașcă de voluntari (adolescenți sau veterani) care-și dau toată silința ca festivalul ăsta să existe în fiecare an. Am vrut să aflăm mai multe despre cum se simte festivalul de pe partea cealaltă a „baricadei” așa că ne-am strecurat cu câteva întrebări printre voluntarii mai noi sau mai vechi.

_mg_5491

Cum ai ajuns voluntar la Filmul de Piatra?

Când am venit prima oară la festival am venit cu un grup de oameni care îmi sunt foarte dragi și, cumva, de fiecare dată când am revenit aici, am revenit la aceeași oameni și apoi am devenit și voluntar. Este al treilea an când vin la FdP, dar doar al doilea de când sunt voluntar. Pot să spun că anul ăsta sunt mai voluntar ca la început (râde). Am găsit aici un vibe foarte tineresc și fain. Toată lumea este foarte entuziasmată de ceea ce se întâmplă. (Alex Petrican)

O să fiu ca Joel din „Eternal Sunshine of the Spotless Mind”, în scena aceea în care spune că nu-și poate aminti nimic fără Clementine, și-o să zic: Nu-mi pot aminti o ediție FdP fără voluntăreală. Chiar și atunci când nu eram încă, oficial, în gașca voluntarilor, ajungeam, inevitabil, să-mi ajut prietenii care făceau deja parte din ea și datorită cărora am devenit, la rându-mi, voluntară în 2011. Anul trecut a fost singurul în care am absentat, din punctul acesta de vedere, pentru că timpul nu-mi permisese să mă implic așa cum mi-aș fi dorit și nu sunt genul care să facă ceva de mântuială. Într-adevăr, m-am simțit grozav ca simplu spectator la festival, dar nicio experiență din public nu echivalează, pentru mine, cu drumul spre casă, după o zi de festival, în care nu mai distingi oboseala de fericire și satisfacția că totul a ieșit bine de nerăbdarea pentru următoarea zi de Filmul de Piatra. (Iris Nuțu)

Este primul meu an ca voluntar și am venit aici cu gașca de la Tășu (n.r. Tășuleasa Social – un grup non-guvernamental de voluntari care există de 15 ani și care și-a propus să schimbe mentalitățile celor din jur prin implicarea tinerilor în problemele sociale). Știam că Andrei Dăscălescu vine în fiecare an cu proiecțiile de la festival și la Piatra Fântânele, așa că mi-am dorit să vin și eu aici, la Piatra Neamț, în schimb. (Patricia Zavacky)

_mg_5505

Cum este legătura dintre voluntari?

Filmul de Piatra nu a avut dintotdeauna departamentele voluntarilor delimitate atât de limpede pe cât le are astăzi. Inițial, aș putea spune că am fost o mână de oameni buni la toate și, mai ales, dornici să facă de toate. Iar ăsta a fost un început pe cinste pentru o gașcă pe care ador să o văd crescând așa frumos de la an la an, împreună cu festivalul. (Iris Nuțu)

E un fel de chimie aparte. Toți sunt amabili și drăguți și chestia asta cu voluntariatul ne apropie foarte mult, chiar dacă după a doua zi toată lumea e deja obosită. Dup-aia știi că revii la viața ta obișnuită care e cumva boring, dar în timpul festivalului totul e mult mai exciting pentru că ajuți, faci ceva important. (Emilian Cătălin Lungu)

_MG_5215

Avem o relație foarte faină voluntari-organizatori în care toți suntem egali și ne ajutăm. De obicei păstrăm legăturile și în afara festivalului unde se mai întâmplă un „hai să mergem pe munte”, „hai să ne gândim ce să mai facem”. Asta ține de echipă. (Delia Tărcăoanu)

Fiind din Bistrița și venind aici prin Tășuleasa Social, mă gândeam că o să-mi fie puțin mai greu și că o să mă simt un fel de outsider pentru că ceilalți voluntari se știu și se întâlnesc cu mult timp înainte de festival. Dar am descoperit încă de anul trecut că toată lumea de aici este foarte primitoare. Mi se pare foarte fain că toată lumea care se află aici are dragostea aia pentru film și poți purta o conversație despre regizorul preferat sau despre filmul ăla care avea un soundtrack foarte fain cu fiecare dintre ei. (Miruna Vlad)

14080088_1280999655266207_8836382375866441332_n

De ce merită Filmul de Piatra să fie vizitat de oameni din toate colțurile țării?

Chiar dacă suntem un festival micuț, cât de cât, cred că ni s-a dus vorba datorită conceptului ăsta de „Volunteer Power” – pentru că totul este făcut de către voluntari pentru voluntari și pentru restul lumii. (Andreea Popescu)

Eu am revenit la Filmul de Piatra pentru Cinema Dacia, sincer, și la fel cred că ar trebui să facă toată lumea. M-a impresionat foarte tare povestea, chiar dacă nu văzusem încă „Cinema, mon amour”. (Miruna Vlad)

14115686_1280999641932875_7612877068216212832_o

Mi se pare că oamenii de aici sunt foarte conștienți (și conștiincioși) față de ceea ce fac și totul se întâmplă într-un mod aparent spontan – deși nu este. Lucrurile sunt, de fapt, foarte organizate, iar oamenii care vin an de an pentru festival dovedesc faptul că este un festival ok. (Alex Petrican)

Oamenii trebuie să vină la Filmul de Piatra pentru cinematograful ăsta (n.r. „Cinema Dacia”) care strigă după aplauze în sală și după respirații și ecouri. Trebuie să vină să-i cunoască istoria și pe oamenii care lucrează aici, pentru că doar ei știu prin ce au trecut ca să țină cinematograful în „terapie intensivă” și uite că a ieșit, a ieșit bine. Cine a văzut „Cinema, mon amour”, a văzut abia foarte puțin din ce se întâmplă, de fapt, aici. Oamenii trebuie să vină să vadă Piatra Neamț pentru că e un oraș în inima pădurii, plin de liniște. E fain, e timp și ești într-o legătură foarte strânsă cu natura aici – eu așa văd și simt lucrurile. Filmul de Piatra e, cumva, „ultimul clopot” înainte de venirea toamnei. Se termină vara, începe școala, dar avem FdP. Aia e, trebuie să trăim momentul ăsta la maxim. (Delia Tărcăoanu)

_MG_5235

Care ți s-a părut cea mai mișto chestie de anul acesta?

Aseară am avut un moment când eram la Silent Party la Teaz pe terasă și stăteam cu ochii închiși și la un moment dat mi-am dat căștile jos și a venit așa un vânt din ăla, parcă de toamnă. Și auzeam pașii oamenilor și era un val-vârtej de proiecții și am realizat cum toată lumea era conectată acolo, pe terasa aia. Dacă deschideai ochii și te uitai la cineva și îi zâmbeai, îți zâmbea și omul ăla imediat înapoi. Asta a fost pentru mine, personal, momentul în care am simțit că sunt foarte multe energii aici și mulți oameni faini.” (Delia Tărcăoanu)

Mi-a plăcut proiecția filmului „O noapte în Tokoriki”. A fost foarte, foarte neașteptat. Cel mai mult mi-a plăcut finalul, despre care nu o să vorbesc, o să las pe oricine dorește să îl descopere singur. (Miruna Vlad)

14124423_1280999945266178_214052019569938860_o

Între două drumuri către Curtea Domnească, Emilian ne-a povestit puțin mai multe despre Volunteer Power, sistemul în care sunt organizați voluntarii la Filmul de Piatra și care muncesc umăr la umăr pentru ca acest festival să existe de nouă ani încoace. Așa am aflat că sistemul este împărțit în mai multe subdepartamente: „Există, de exemplu, atelierul de handmade, unde se fac tot felul de chestii de la origami la pictură, face-painting sau caricaturi. Mai este cooking-ul și „filmonada” – un fel de trademark al festivalului. De anul trecut avem și partea cu lectura – este practic o lectură publică unde au citit mai mulți poeți locali. Volunteer Power este, efectiv, magia festivalului și se bazează foarte mult pe comunicarea cu oamenii și între noi.”

Între timp s-a făcut 7 dimineața și mă gândesc că poate am scris un articol pe care nimeni nu-l va citi până la capăt – dar mi s-a părut esențial să-l scriu. Așa s-a văzut și simțit Filmul de Piatra prin ochii cuiva care a pus pentru prima oară piciorul în Piatra Neamț – mulți oameni prietenoși, semne de carte cu sirene, fursecuri și „filmonadă” și foarte multe scurt-metraje românești de calitate. Sper, în sinea mea, ca anul viitor când vin la festival să nu se mai mire nimeni că am bătut un drum de 7-8 ore cu trenul de la București la Piatra Neamț. Nu de alta, dar Filmul de Piatra merită mai mult de-atât.

14138642_1285846014781571_3057979932801248851_o

articol de Romina Banu & Melissa Antonescu

fotografii: Ionuț Rusu, Romina Banu, Melissa Antonescu

 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *