Cum să supraviețuiești în blocul viitorului din anii ’70 (High Rise)

„Mai târziu, stând în balconul său mâncând câinele, Dr. Robert Laing reflecta la evenimentele neobișnuite ce au avut loc în clădirea uriașă în ultimile trei luni.” Așa începe faimoasa carte a lui J. C. Ballard, apărută în 1975, categorisită ca fiind de imposibil de ecranizat (la fel ca Dune, de altfel). 41 de ani mai târziu, Ben Wheatley o filmează și o eliberează apoi pe marile ecrane, o monstruozitate distopică anarhistă ce dă palme cursului societății actuale.

High Rise

Ben Wheatley este un proaspăt venit din cercurile indie grindhouse psihologic (Kill List, Sightseers, Down Terrace) și trecut printr-o fază psihedelică prin superbul „A Field în England”. Ai putea să îl compari la nivel de carieră cu David Cronenberg al anului 1996. După perioada lui de biohorror, ceea ce l-a și consacrat de altfel, și după faza sa psihedelică prin „Naked Lunch” (după Burroughs), Cronenberg a vrut să ecranizeze romanul „Crash” tot a lui Ballard, roman ce a fost refuzat odată pe motiv că autorul ar trebui să fie internat la nebuni. Ei bine, producătorul Jeremy Thomas l-a ajutat atunci pe Cronenberg, și acum pe Wheatley.

High Rise

Dacă ar fi să reduci toată pelicula la o analiză succintă, ar suna cam așa: un „soap opera” difuzat după-amiaza descinde într-o anarhie à la „Lord of the Flies”, totul petrecându-se în era pre-Margaret Tatcher. Jeremy Irons îl joacă pe Anthony Royal, un arhitect/inventator ce dă naștere unor blocuri de 40 de etaje, într-un pur stil brutalist, unde oamenii se categorisesc în funcție de etajul la care locuiesc. Jos, plebeii, sus, patricienii. Înăuntru, blocul are totul pentru a îl face oarecum independent, inclusiv un supermarket ce-mi amintește de aprozarele comuniste. La etajul 25 ajunge tânărul doctor Robert Laing (Tom Hiddleston) care încearcă să se adapteze noii ordini sociale impuse de colocatari. Deasupra sa, un cuplu mai nonconformist format din Charlotte (Sienna Miller) și Wilder (Luke Evans). De remarcat este Evans care aduce un mult necesar caracter violent, apropiat mai mult de un lup decât o oaie. În fond, reprezentând masca iluzorie a societății, căci cam asta înseamnă să civilizezi: să domesticești (ca o paranteză super mișto față de un citat de-al lui Herbert, dacă tot am amintit de Dune mai sus). Nu de alta, dar personajul Wilder este și un documentarist cunoscut și premiat.

High Rise

Pe lângă cadrele kubriesciene de-a lungul coridoarelor camerelor, nu poți să nu te duci cu gândul la „Brazil”, o altă ecranizare distopică a maestrului Terry Gilliam după capodopera lui Orwell, 1984. Asta datorită și lui Mark Tildesley, designerului de producție, care a făcut minuni, și alături de muzica lui Clint Mansell, reușești să intri emoțional și psihic în vâltoarea acțiunii. De departe, cel mai interesant cadru a fost cel din lift, unde un Tom Hiddleston vizibil deranjat de evenimente, este reflectat la infinit între oglinzi.

În concepția mea, este departe filmul anului 2016 (dacă nu se schimbă ceva între timp), un suflu nou de la un regizor nou în sfera hollywoodiană și o adiție bună în sfera distopică.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *