The Endless sau despre emergența eternității

Mi se pare o raritate în industria filmelor indie să dai peste un science fiction sau un horror bine făcut. Este un subiect suprasaturat, cu o mulțime de filme de calitate îndoielnică (sau de-a dreptul proastă), cu o incapabilitate patologică de a da ceva mai mult decât niște litri de sânge și câteva sperieturi ieftine de după colț sau niște reiterări ieftine când vine vorba de SF-uri. În acest context, primesc mai multe recomandări pentru The Endless, cineva chiar menționând un cuvânt magic precum lovecraftian.

Și chiar a avut dreptate, e un film pur lovecraftian. Povestea se concentrează pe doi frați Justin și Aaron Smith (jucați chiar de către regizori, Justin Benson și Aaron Moorhead) ce-și trăiesc viața în sărăcie, după ce au scăpat de un cult OZN în tinerețe. Conflictul începe când cei doi primesc o casetă video cu o tipă din cult și decid să se întoarcă în tabăra cultului pentru a închide anumite legături. Atmosfera nefastă e construită pe cercuri, la propriu zis; un stol de păsări în formă de cerc, un cer plin de nori cu o gaură rotundă în ei, o senzație nefastă că cineva sau ceva îi pândește de sus. Time is a flat circle scria cineva si copiat de altcineva. Chiar și muzica merge într-un cerc. Momentele cheie sunt înfășurate în acordurile și versurile din The House of the Rising Sun. Și un pic spoiler-ish, dacă știi despre ce este vorba. Un alt motif principal sunt oglinzile sau mai degrabă o copie simplă a sistemului idealist hegelian; teză, antiteză și sinteză. Sunt personaje diametral opuse, apropiate pentru a da o anumită limită; compoziții ca o formă de sinteză, oglindite una într-alta, și o sinteză neagră. (sinteza lui Lovecraft era cumva Cthulhu?)

the endless

Stranietatea ce pare a fi inerentă spațiului ocupat de cult pare accentuată de calmitatea acțiunii; fapt ce îi dă o stranietate și mai stranie. Rareori volumul sare, personajele par mai degrabă direcționate de sfori, cu încetinitorul și calme. Deseori, călătoria unui personaj pe propriile picioare începe și se termină în același loc, o veșnică întoarcere a Omului – Timp. Fără să dau prea multe în vileag, pelicula ajunge și în sfera SF, un hibrid rar pe ecrane. Performanța actorilor este excelentă, mai ales regizorii. Fiecare dă tot ce are mai bun din el și se simte. Încadrarea scenelor dă binemeritata impresie de peșteră cu ecouri; ce sunete face compoziția imaginii repercutează (sau se oglindește) în dialog. Ca o mică paranteză, primul lung metraj al celor doi, Resolution, are legătură cu The Endless; e și mai interesant dacă îl vedeți înainte sau după (cum am zis, Time is a circle).

Chiar dacă se lovește oarecum de problema lovecraftiană de a se împotmoli în imposibilitatea de descrie pericolul cosmic și de cealaltă problemă de a avea anumite scene inutile, sfârșitul său este puternic. Și, în final, e un film de urmărit neapărat.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *