Iubirea e un palat regal (sau despre The Favourite)

the favourite

Nu, nu este o metaforă romantică la adresa iubirii. Palatele regale nu au fost niciodată locurile acelea idolatrizate à la Disney, ci adevărate focare de intrigă, asasinate și aventuri sexuale (câteodată și romantice, sigur). În mare parte, palatul regal era la fel de complicat și de periculos ca un câmp de bătălie (da, o trimitere la Pat Benatar). The Favourite, noul film al regizorului grec Yorgos Lanthimos (Dogthooth, The Lobster), explorează ficțional un moment din viața Reginei Anne a Marii Britanii (Olivia Colman) la începutul secolului 18, încolțită de gută (artrită inflamatorie) și lupta aprigă dintre Peruci (Whigs) și Conservatori (Tories), sprijinită de către Sarah, ducesa de Marlborough (Rachel Weiss), cu o armată desfășurată împotriva Franței în războiul spaniol de succesiune și cuferele goale. Lucrurile se întețesc când la Palatul Kensington apare Abigail (Emma Stone), verișoara contesei pentru un post de servitoare (după ce tatăl său a pierdut toată averea și titlurile).

the favourite

Nu pot vorbi momentan de adevărul istoric, în principal pentru că e o ficțiune cu fundal istoric. Anne este portretizată ca o regină slabă de spirit, țintuită în majoritatea timpului în pat sau în scaun cu rotile datorită bolii, traumatizată de pierderea a 17 copii, ceea ce o duce spre un infantilism debordant din cauza căruia trebuie să-și direcționeze supușii prin accente de furie emotivă și gângureli plângăcioase. În antiteză stă Sarah, o femeie puternică, profund interesată de starea națiunii, și a puterii personale evident, ce întreține o relație romantico-sexuală cu Majestatea sa; evident un mijloc de manipulare, dar nu numai. Interacțiunile celor două seamănă câteodată cu o relație de părinte-copil (un copil răsfățat cel puțin), animozitatea Reginei față activitățile de natură distractivă practicate de către cei ce locuiesc alături de ea o reduc la o creatură înamorată de propria-i cameră; dinamica de dominator-dominat joacă feste, ducesa îi satisface dorința de a dispărea din văzul celorlalți (întocmai ca un părinte devorat de copil) doar pentru a o admonesta în secret, pentru a menține balanța puterii. Abigail schimbă total jocul, folosindu-se de regulile dictate de secole, sfătuită de Sarah, pentru a-și recupera averea și treapta socială pierdute de tatăl său în jocuri de twist. Jocul de putere se agravează treptat.

the favourite

Lanthimos redă perfect complexitatea relațiilor umane, și nu numai ale celor 3 femei; personajele secundare sunt bine conturate, își primesc timpul binemeritat în peliculă, dar se simte că ceva nu se leagă. Deși decorurile și personajele poartă marca regizorului, dând uneori impresia de vis suprarealist (sau poate coșmar), parcă i-a fost frică să se adâncească în nebunia umană așa cum a făcut în filmele anterioare. Dogtooth, The Lobster, The Killing of a Sacred Deer, au atmosfere neliniștitoare, ca și cum ai fi un psihiatru începător în prima zi de slujbă; o stânjeneală psihologică, pe care în The Favourite rareori o simți. Poate e și datorită faptului că e primul său film la care n-a contribuit la scrierea scenariului. Cu toate acestea, nu e un film rău, câtuși de puțin, dar avea un potențial ce putea fi exploatat mai mult. În schimb, jocul celor trei doamne este perfect.

the favourite

(Ca o paranteză, Regina Anne e văzută de mulți ca fiind slabă în special datorită jurnalului ducesei Sarah, ce implica o legătură homosexuală cu Abigail, pe fondul disensiunilor politice din Parlament. Biografii Reginei resping însă orice fel de acuzații de acest gen, caracterizând-o ca o femeie devotată soțului său, Prințul George al Danemarcei, și o creștină devotată. În realitate, ruptura dintre cele două a venit după moartea prințului, când ducesa a înlăturat un portret al acestuia din palat. Puțină istorie nu strică nimănui.)

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *