Adolescenții și fotografia pe film – 3 oameni și 5 întrebări (partea a doua)

Maria Staicu / funddecocos pe Instagram

Consideri necesar pentru orice fotograf să-şi developeze cel puţin o dată cadrele singur?

Sigur. Nu am făcut asta pentru că îmi este frică să greșesc, să nu cumva să-mi stric  filmul și să pierd cine știe ce fotografie. Dar, dacă prinzi și cel mai mic zvâc de curaj, nu mai sta și apucă-te repede până nu-l pierzi. Eu îmi tot aștept curajul deoarece cred că este o experienţă de neratat.

Care sunt cadrele pe care ţi-ar fi plăcut să le fi developat singură, fără să ţi le fi văzut cei de la laboratorul foto?

Posibil cele nud (acum că am aflat că cei de la developat îţi văd pozele…), dar o să aleg alte cadre pe care le-aș fi developat singură, doar pentru a încerca anumite efecte;

 

Asociază-mi trei fotografii cu trei filme.

Ivan din Shadows of forgotten ancestors (r. Sergei Parajanov)
Zac Efron din High School Musical (r. Kenny Ortega)
Enter the void (r. Gaspar Noe)

Pe tine nu te sperie gândul că există o masă considerabilă de oameni ce se autoproclamă „fotografi”, iar cei ce vor să facă asta cu adevărat nu mai au loc?

Eu cred că fiecare dintre noi are un loc dacă se zbate pentru asta. E adevărat că oricine se poate numi fotograf, dar dacă nu e plăcut, o să rămână fotograf la el în bucătărie. Tot ce poţi să faci e să treci cu vederea, pentru că nu poţi să-i  mături de pe internet sau să-i rogi frumos să nu își facă un album, spunându-le: „știţi, fotografiile dumneavoastră sunt bune pentru tăiat mămăliga”. Eu nu mă consider nicidecum un fotograf şi mai am mult până acolo.

Fotografia pe peliculă vs fotografia digitală; cu care te identifici mai bine?

Totul a început de la telefon, până când mi-am dat seama că ești mai șmecher dacă te plimbi cu un Canon pe stradă, așa că l-am testat câteva luni, dar tot nu se lipea de mine. M-am întors la telefon. Abia în vara lui 2016, când am primit cadoul meu mult iubit, de la iubit, un Kodak automat, am început să caut iarăși cu privirea prin oraș. După ce am văzut cum a ieșit primul film, ochii mi se plimbau și mai tare în stânga, dreapta, sus, jos.

Ştii cum își ţin bunicii fotografiile nepoţilor în portofel? Tu ce fotografii ai ţine în buzunar pentru că-ţi sunt dragi?

Irisz Kovacs / kurtoskovacs pe Flickr și Instagram

Cum vezi fotografia în raport cu filmul?

Filmul, pentru mine, e ceva mai amplu, mai distant, cumva. E munca multor oameni și produsul finit poartă amprenta tuturor, mai mult sau mai puțin. Fotografia îmi pare ceva mai solitar și mai unitar- iese din mâinile tale, de obicei cu conceptul tău și cu tehnica pe care o ai (sau n-ai). Use whichever floats your boat.

Asociază-mi patru fotografii cu patru picturi.

Care sunt oamenii pe care îţi place să-i fotografiezi cel mai mult?

Cred că oamenii pe care îmi place cel mai mult să îi fotografiez sunt cei mai apropiați mie, prietenii mei, gagică-miu, părinții mei. Ei sunt comfortabili cu camera și nu se modifică atunci când o pun pe ei. Îmi mai plac străinii frumoși pe care mai am curajul ocazional să îi prind – plus eu. Mă pozez mereu, pentru că sunt mereu acolo și mă pot pune oricum, fără să-mi fie rușine de ce cer.

Consideri necesar pentru orice fotograf să-şi developeze cel puţin o dată cadrele singur?

Necesar? Nu. Cred că e important, cred că ajută, cred că e folositor, dar nu e ceva indispensabil – și eu abia acuși învăț să developez. Dar recomand din tot sufletul.

Fotografia pe peliculă vs fotografiei digitale; cu care te identifici mai bine?

Mă bucur enorm că am acces la ambele. Pe peliculă ai o mai mare atenție la compoziție, gamă cromatică – la cadru, în general. Digital, e mult mai tehnic, mai rapid, țac-pac și vezi îmbunătățiri. Sincer, depinde în totalitate de ziua în care mă prinzi, e după chef- mai nou, când trag o poză cuiva, mă intreabă: asta-i d-aia de nu pot s-o văd acum?

Laura Vasile pe Flickr

Îmi spuseseşi mai demult că ţi-ar plăcea să combini arta cu psihologia; cum vizualizezi proiectul ăsta mai exact?

Am doar frânturi de idei în cap deocamdată, nimic concret. Îmi doresc foarte mult să învăţ lucruri despre oameni, despre mine acum. Vreau ca psihologia să fie etapa premergătoare dezvoltării viitoarelor mele proiecte.

Te gândesti mult înainte să apeşi pe declanşator?

Sinceră să fiu, nu. Văd ceva ce-mi place, îmi scot aparatul și fac poza. Asta e tot. Nu-mi place să trag de timp, să încerc să fac o poză perfectă. Am senzaţia că se duce momentul pe care vreau să îl capturez. Nu am răbdare.

Șapte fotografii împletite cu șapte momente în care ai vrea să plonjezi şi să te regăseşti.

fotografie adolescenti
Ne-am urcat într-o sâmbătă dimineaţa (sau oare era duminică?) într-un tren și am plecat la mare. Era aprilie și era majoratul unei prietene. Nu mai ţin minte exact de ce, dar aveam o stare foarte bună. Când am ajuns pe plajă, s-a dus totul. Dat fiind faptul că era încă destul de friguţ afară (și ce tare bătea vântul în ziua aia!) eram doar noi. A fost atât de frumos! Cred că toate trei am simţit același lucru instant; nici măcar nu ne-am vorbit o perioadă de timp- stăteam întinse pe plajă și ascultam marea și pescărușii.
Vara trecută am făcut prima drumeţie din viaţa mea; am urcat 2-3 ore până la Preikestolen. A fost mai obositor și greu decât mă așteptam, dar asta nu m-a împiedicat să mă întorc cu 2 filme terminate de acolo!
Poza asta mi-a făcut-o Bogdan. M-aș întoarce oricând aici. Eram doar noi doi, singuri în Milano. Era ziua mea, eram împreună și făceam ce am visat mereu să facem împreună: să mergem în Europa.
Ne întorceam din Seligstadt (judeţul Braşov), unde făcusem revelionul. Era 2 ianuarie, ne reveneam după o petrecere de trei zile în munţi.
Poza asta este de pe rola nr.9 pe care am tras-o. În ziua asta mi-am dat seama cât de mult îmi place să fac poze. Eram plină de energie și ambiţie. Am făcut această poză într-o casă părăsită; intrând în vorbă cu domnul paznic, m-a lăsat să ma plimb prin ea și să fac poze.
Mai am trei săptămâni de liceu. Sunt sigură că o să fiu melancolică. O să mă uit prin toate pozele pe care le-am făcut prin liceu și îmi va lipsi tot.
Era ziua celei mai bune și vechi prietene pe care o am. A vrut la Sinaia. Mi-e frică de înălţimi…rectific, sunt terifiată. Voia foarte mult să urcăm la Cota2000. Datorită onomasticii, am fost de acord, dar doar până la jumătatea distanţei. În timp ce eram într-o cabină la o înălţime considerabilă, fiind panicată până-n măduva oaselor, am realizat că nu e chiar așa rău. Îmi amintesc de momentul când prietena mea dragă aproape mi-a vindecat frica de înălţimi.

Consideri necesar pentru orice fotograf să-şi developeze cel puţin o dată cadrele singur? Tu ai încercat să faci asta până acum?

Sâmbăta trecută mi-am developat pentru prima dată un film singură. Până acum tot procesul era un mister pentru mine. Eram într-o zi în oraș cu prietenul meu Matei care îmi vorbea despre ideea lui de a face un laborator foto în liceu. Până la urmă ne-am strâns mai mulţi și s-a întâmplat. Toata ideea proiectului ăsta – Isopatrusute e să învăţăm lucruri despre fotografia pe peliculă. A fost un pic terifiant să-l developez singură, fiindu-mi frică să nu iasă gol. Dar în final a fost ok, filmul e bine sănătos.

Fotografia pe peliculă vs fotografia digitală; cu care te identifici mai bine?

O singură dată am făcut poze pe digital; acum aproape o lună când am mers la prezentarea de modă a Agathei Ruiz de la Prada. Iniţial am vrut să merg cu aparatul pe film, dar nu eram sigură de cum o să iasă pozele, trebuia să le trimit și destul de repede, așa că am ales digital. Nu pot să zic că mi-a plăcut în mod special, eram și destul de stresată, nu ieșeau deloc bine; evident nu m-am descurcat la început. Cu toate că e mult mai comod să tragi pe digital, aș alege oricând fotografia pe film.

Arată-ne câteva poze cu care te identifici! 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *