My side of the story (sau cum am ajuns să am prieteni pe Facebook)

Voiam să încep să vorbesc puțin despre istoria colajelor pentru a evidenția cumva relevanța și apartenența lor în spațiul artistic și să pară că știu despre ce vorbesc, dar apoi  mi-am amintit că nu știu nimic nici despre teorie nici despre istorie așa că o să pălăvrăgesc despre ce îmi trece prin cap. Așa randomly.

my side of the story
T ROUB L E

Colajele digitale au devenit oarecum semnătura mea și am ajuns să fiu „tipul cu colajele” sau ocazional „tipul care știe Photoshop”, oscilând între a fi ilustrator și cunoștința aia care poate să-ți șteargă țigara din mână dintr-o poză pe care vrei s-o pui pe Facebook fara să afle ai tăi că fumezi. Am început să fac colaje din plictiseală, cred. Nici nu știam că au o denumire. Erau mai mult o metodă bună să procrastinez creativ și să fac chestii Facebook cover-worthy.

L UST

N-am luat treaba asta în serios mult timp fiindcă nu părea a fi o ocupație prea relevantă pentru mine. Un moment esențial în care mi-am dat seama că se poate să fac ceva bine a fost când am văzut, super-random, o ilustrație făcută de mine ca lock-screen-ul unei prietene. Faptul că ilustrația aia a fost salvată și reutilizată și că o ființă vie era confortabilă cu ideea de a vedea ceva făcut de mine (de fiecare dată când verifica ceasul sau își deschidea telefonul) mi s-a părut foarte mișto așa că am zis că poate colajele mele nu sunt lame after all. Neavând nimic mai bun de făcut, am continuat să investesc timp în proiecte uneori atât de mari că îmi dădea Photoshopul crash.

F A TE

Pentru mine, colajele sunt reminderuri legate de o situație prin care trec sau am trecut și un mediu în care pot să mă expun liber fără constrângeri. Vorbesc despre stări puternice, despre oameni sau despre mine. În principal, sunt menite să te facă să simți ceva ca mai apoi să îți ridice întrebări in legătură cu ce simți. Din acest motiv, în colajele mele obișnuiesc să vorbesc despre  subiecte sensibile întâlnite zilnic deși uneori devin, poate, prea îndrăzneț și mă trezesc cu Report la fotografii pe Facebook. Cine s-ar fi gândit că încă există o teamă colectivă față de nuduri?

IMG_3773

În sfârșit, am un folder numit „chestii” unde am adunat în jur de 1000 de fotografii de peste tot pe internet (motiv pentru care mă simt puțin presat de ideea de copyright care rămâne un mister pentru mine…cine înțelege copyright-ul? Nu eu!) pe care le folosesc ca resurse pentru colaje când mă simt inspirat. Iau segmente din diverse imagini cărora le atribui însemnătăți individuale. Se întâmplă ca uneori să lucrez la o ilustrație și să-mi dau seama de ce vreau să spun abia dupa ce văd forma finală fiindcă nu pornesc mereu cu un concept în minte. Cumva, lucrurile se așază, cel puțin pentru mine, în timp ce lucrez.

N I GHT M A R E

Treptat, am început să devin vizibil și să mă implic în cât mai multe proiecte, ajungând chiar să-mi fac un oarecare grup de prieteni în București. Totul a început când Luca, un prieten bun și directorul Festivalului Super, mi-a sugerat să mă implic în proiect. Inițial am fost grafician, iar mai apoi am devenit director de imagine al festivalului – un titlu așa pompos gen „Bună, sunt Alex și sunt Director”. Mai târziu, aveam să intru în redacția Plic, o revistă. Le trimisesem un email awkward, chiar foarte awkward, și au decis să mă ia în echipă. Redacția Plic, o revistă e plină de omeni super artsy și smart care m-ajută să-mi dezvolt stilul adaptându-mă la vibe-ul echipei. Am inceput să colaborez și cu echipa Dissolved Magazine, încurajat de Iris Nuțu, proiect în care am intrat destul de recent și de curând am devenit oficial membru al echipei Subcapitol, proiect care mă inspiră foarte mult.

Cred, totuși, că o etapă importantă a fost să-mi găsesc stilul. „Colajul ăsta arată a ceva făcut de tine”. Îmi place să aud asta fiindcă mi se pare esențial ca stilul meu să se reflecte în ce fac. Nu știu dacă e vorba de texturi, simetrie sau culori, dar nu pot decât să mă bucur când oamenii îmi observă lucrările și empatizează cu ele.

Comentarii

2 Comments

Add Yours
  1. 1
    Alexandra Ganea

    Sunt asa mandra de tine, Alex! Te cunosc de cand nu imi aduc aminte si mereu ai avut ceva aparte, ceva al tau si nu pot sa fiu decat mandra ca la doar 17 ani lucrezi cu magazine’uri si esti freaking director get CE??? Love you Bluefish❤️

  2. 2
    Mihaela

    Alexandru, imi place colajul onestității tale, ca sa nu mai spun de arta pe care o impregnezi cu stilul inconfundabil numit Alex. Nu pot decât sa-ti si sa va multumesc pentru ca sunteti si pentru sufletul pus in toate proiectele. Cu Multa dragoste, Mihaela.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *