Alcoolul tău e pus deoparte

Alcool
un musical de Ada Milea și Mihai Măniuțiu
pe versuri de Ion Mureșan
Cu: Ada Milea, Vava Ștefănescu, Ada Navrot, Crenguța Hariton, Ioana Calotă, Gabriel Răuță,
Alexandru Jitea, Bobo Burlăcianu, Alexandru Neagu, Vladimir Ivanov
Regia: Mihai Măniuțiu
Scenografia: Adrian Damian
Muzica originală: Ada Milea
Coregrafia: Vava Ștefănescu
Light design: Cristian Șimon

 

Dacă vrei ca dulăpiorul magic care potolește sau care incită spiritele la reuniunile de familie să fie plin de băuturi făcute-n casă, lucrurile sunt cât se poate de simple. Întreabă-ți bunicii, părinții, animalele de companie. Toți îți vor spune două cuvinte: fermentare și distilare, iar ocazional vei auzi chiar și de drojdii și de carbohidrați – dar astea sunt deja detalii. În schimb, dacă vrei ca spectatorii să plece de la teatru cât mai amețiți cu putință, puțini sunt aceia care ar putea să-ți dea un răspuns. Printre ei se numără și oamenii care stau în spatele spectacolului Alcool, din stagiunea 2016-2017 de la Teatrul Nottara.

Alcool
© Adi Bulboacă

Imaginați-vă una dintre acele întâlniri peste care ați dat, poate, în filme, când scaunele sunt așezate în semicerc și cineva spune: Bună, sunt X și sunt alcoolic de la 17 ani. În cazul de față, pe primul scaun ar sta Ion Mureșan, al cărui volum de poezie, publicat în 2010 la editura Charmides, s-a transformat, prin acordurile de chitară ale Adei Milea, de pe scaunul alăturat, într-un album care s-a bucurat de cel puțin la fel de mult succes precum cartea de la care a pornit totul. Și pentru că publicul a dat de gustul Alcoolului, lângă Ada Milea stau Mihai Măniuțiu, regizorul spectacolului, alături de scenograful Adrian Damian, de coregrafa Vava Ștefănescu, de light designer-ul Cistian Șimon și de întreaga echipă de actori. Mai sunt, răzlețe, câteva scaune libere, dar nu vă faceți griji, nu vor rămâne așa pentru multă vreme. Și asta pentru că nu ai cum să mergi la Alcool și să ieși din sala de spectacol la fel de treaz pe cât ai intrat. Dar nu vă așteptați ca alcoolul să se găsească în pahare sau în sticle împrăștiate prin public, pentru că singurul pe care o să-l primiți nu are nimic de-a face cu drojdiile și cu carbohidrații de care vă povesteam mai sus, ci cu o combinație inedită de poezie, muzică, teatru și dans.

Când citești versurile lui Mureșan, te simți ca și cum ai privi de la masa alăturată un bețiv singur sau chiar devii tu cel a cărui companie e alcătuită numai din sticle și din pahare. Când asculți albumul Adei, undeva, pe drum, ceva din singurătatea asta se pierde, iar tonului tragic i se alătură o dimensiune comică: deodată mâine este astăzi și este foarte rău/ […] și deodată mâine este ieri și este foarte rău/ […] și acum e bine/ căci e foarte rău – acum și aici, cu alcoolul în mână și-n sânge și cu muzica în fundal, parcă e mai puțin rău decât ieri și un pic mai bine decât mâine. Spectacolul, în schimb, transformă solitudinea alcoolicilor, care sunt în continuare singuri, dar care împart această singurătate nu doar ei între ei, ci și cu publicul, care e invitat să se alăture la masă.

 © Adi Bulboacă
© Adi Bulboacă

N-am mers împreună la spectacol, pentru că unul dintre noi a întârziat și-a ajuns la câteva minute după ce în sală se stinsese deja lumina. Deși aveam locuri unul lângă celălalt, cel care a întârziat a trebuit să meargă la balcon. Astfel, am avut două perspective asupra spectacolului, însă, la final, când am plecat împreună de la Teatrul Nottara, aceeași amețeală ne îndruma, incontrolabil, pașii și mișcările stângace. Totul a început când am intrat în sală. Cel care a ajuns primul a încercat să-și găsească locul, în forfota generală a vânătorii de scaune, dar nu s-a putut concentra pe numărul rândurilor, din pricina confuziei create de scenografia bizară, pe care pur și simplu nu puteai să nu o observi. Celălalt s-a așezat pe primul scaun liber pe care l-a găsit la balcon și a încercat și el să decodifice spațiul reprezentat pe scenă: un amestec straniu de locuri publice – cârciumă, catedrală și gară – în care intimitatea era, totuși, cât se poate de firească. Această lipsă a unui contur clar determinat nu rămâne doar la nivelul scenografiei, ci se extinde, pas cu pas, la nivelul întregului spectacol, exact așa cum beția se împrăștie în oameni cu fiecare pahar. Absența unor granițe spațiale este completată de atemporalitatea creată de alternarea luminilor calde cu cele reci: Și a fost seară./ Și a fost dimineață./ Dar asta a fost demult./ Și o singură dată. Beția nu mai e o poveste cu început, sfârșit și încheiere, ci o stare care inundă, încetul cu încetul, toată sala, până la ultimul rând din public. Amestecul năucitor de muzică, liric, dramatic și vizual anulează orice frontieră: nu știm dacă am fost la un spectacol, la un concert, la cenaclu sau la un performance, dar știm că, orice ar fi fost, a rămas cu noi până a doua zi dimineață, când ne-am trezit că mergem la facultate cu o mahmureală pe care nu am mai experimentat-o până acum, în care îngerașii de pahar ne-au stat pe umeri la cursuri și-au plâns cu sughițuri în fundal.

Musicalul acesta începe ca orice beție: primul pahar cere un al doilea pahar și, de la un punct încolo, nici nu le mai numeri, te lași doar îmbrățișat de starea aceea de plutire de care nu o să te mai desprinzi tot restul serii. Dacă nu a fost destul de limpede până acum, Alcool e departe de a fi un spectacol convențional. La început, e greu să-ți dai seama unde ești, ce se întâmplă și cine sunt oamenii de la masa de alături, dar, până la sfârșit, atmosfera se detensionează și personajele devin, din străini, prieteni, cum altfel decât împărțind cu tine nu numai clinchete de pahare, ci și singurătatea lor, despre care povestesc fără eschivări?


Aici la dumneavoastră se plânge și se fumează mi-nu-nat! –orice ar însemna aici, căci de acolo de sub masă, alcoolicii nu mai au un înăuntru al lor și un afară al lor. Noroc de Dumnezeu care, în marea Lui bunătate, apropie de ei o cârciumă. Pe zi ce trece, cântând forța neagră din capul lor, se înmulțesc adresele pe care trebuie să le uite, se împuținează casele în care sunt primiți. Guleratul uită atât de repede că nu stă la masa la care stă. Luna rotundă și galbenă tremură în pahar. În pahar se vede bine și fără ochelari. Din vorbă în vorbă le trece viața și, înainte să-ți dai seama, totul a fost băut. Sau aproape totul, pentru că tot mai trece noaptea pe drum un om cu o distilerie mică pe umăr. În birtul mohorât cu pereți de catedrală, cu uși pe care le deschizi ca să dai de un zid de cărămidă, în catedrala cu vitralii și cu telefoane care sună ca-n gară, dar la capătul cărora nu se află nimeni, în gara întunecoasă cu plante și cu pământ pe jos, în care bețivii lasă să curgă din sticlă o gură de băutură și pentru cei de dincolo, se pot distinge două personaje: unul colectiv, reprezentat de alcoolici, și unul alegoric, interpretat de Vava Ștefănescu, cărora li se adaugă personajul in absentia al lui Ion Mureșan, evocat prin intermediul volumului pe care alcoolicii îl răsfoiesc la mese. Personajul Vavei Ștefănescu e singurul care nu cântă. În schimb, el își dezbracă o parte din haine, dezvăluindu-se, în toată vulnerabilitatea lui, le pune celorlalți băutura pe masă, o toarnă în pahare, strânge sticlele, le îngroapă, lansează îngerașii de la masa de seară, totul într-un dans în care fiecare mișcare substituie discursul alcoolului care încețoșează mintea și gândurile, dar care pune lumina unui reflector gigantic pe sentimentele pe care alcoolicul nici nu știa că le mai are sau că le-a avut vreodată.

E trist să bei singur. Noi am considerat că e trist și să mergi singur la teatru. Iar să scrii singur despre un spectacol ca Alcool ar fi fost de-a dreptul deprimant. Cât despre scaunele acelea răzlețe, ele au fost ocupate și așezate în semicerc de către spectatorii care au condus în seara aceea spre casă amețiți de un alcool pe care o fiolă nu ar putea să-l identifice. Vă invităm și pe voi să mergeți la teatru și să vă ocupați locul cuvenit în semicercul celor iremediabil îndrăgostiți de Alcool, fie el volumul, albumul sau spectacolul. În Poem (către Nichita Stănescu), Ion Mureșan scrie: Oho, dacă aș fi eu inginer,/ dacă aș fi eu doctor,/ dacă aș fi eu contabil…!/ Aș mai bea cincizeci de vodcă. Ei bine, dacă n-am fi studenți, noi am mai merge o dată la Teatrul Nottara, să revedem Alcool.

Cronică de Victor Cobuz și Iris Nuțu

Agenţia de bilete a Teatrului Nottara
Adresă: B-dul Magheru, Nr. 20, sector 1, Bucureşti
Program: zilnic, între orele 10:00 – 20:00

 

 © Adi Bulboacă
© Adi Bulboacă

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *