Lumea ca bâlci și trăitul prin dans

D`ale noastre

de Gigi Căciuleanu

Dans – actori: Adrian Nour , Alex Călin, Arcadie Rusu, Andrei Iancu, Diana Spiridon, Lari Giorgescu, Ioana Macarie, Ioana Marchidan, Ştefan Lupu,  Relu Dobrin, Ramona Bărbulescu, Ana Vișan, Rasmina Călbăjos, Bianca Bor

Regie: Gigi Căciuleanu

Coregrafie: Gigi Căciuleanu

Scenografie: Corina Grămoşteanu

Muzica originală: Lucian Stan, Marius Mateşan, Dan Handrabur, Cristina Handrabur, Cristian Stanciu, Vlaicu Golcea, Mitoş Micleuşanu

Light design: Silviu Alexandru Andrei

Opera caragialiană, cu toate textele puse cap la cap, pare un omagiu adus actului de a vorbi. Personajele trăncănesc la mesele berăriilor, pe peroanele gărilor, în paginile gazetelor sau la ceaiul de ora cinci și o fac la mare artă, de parcă asta ar fi meseria lor. Dar dacă i-am lua lui Caragiale cuvintele, ce ar mai rămâne din el? Sau, altfel spus, poți să-l traduci pe Caragiale într-o liniște zgomotoasă, fără ca nimic să se piardă? Este nevoie de mult curaj și de viziune ca doar să îți imaginezi cum personajele lui Caragiale trec de limitele propriilor texte și, fără să scoată un cuvânt, încep să își construiască un nou spațiu și un nou tip de dialog cu publicul. Căci asta este ce se întâmplă în spectacolul D’ale noastre de Gigi Căciuleanu. Reputatul coregraf  oferă operei lui Caragiale o nouă viață pe scena Teatrului Național. Acele personaje și situații arhicunoscute din scrierile caragialiene primesc un nou suflu prin interpretarea dans-actorilor, rămânând totuși aceiași Mitici și aceleași Zoe.

foto © arhiva Teatrului Național București

În D’ale noastre se zic foarte multe chiar dacă se tace. Și asta pentru că lipsa replicilor nu înseamnă și lipsa limbajului. În timp ce urechile sunt invadate de muzică, ochii urmăresc cum mișcările de dans creează un dublu dialog, care se construiește între dans-actorii de pe scenă și, în același timp, între dans-actori și public. Spectacolul se deschide cu un grup de manechine albe, fără niciun fel de trăsături distinctive și distribuite pe scenă în diverse ipostaze statice. Acestea sunt asemenea personajelor caragialiene dezbrăcate de particularitățile limbajului lor din text, însă, odată cu începerea muzicii, ele sunt însuflețite de dans-actorii care traduc cuvintele de care manechinele au fost deposedate într-un nou mod de exprimare, pe cât de autentic, pe atât de hipnotizant. Scenografia minimalistă, alcătuită din trei cuburi negre care, de-a lungul spectacolului, capătă diverse funcții este completată de eclerajul colorat și dinamic, adesea în sincron cu ritmurile muzicii care parcă dirijează scena. Coloana sonoră remixează lumea lui Caragiale. Parfumul acela arhaic al muzicii balcanice, reactualizat prin procedeele muzicii contemporane, apropie spectacolul de atmosfera generală a textelor caragialiene. În coloana sonoră se parcurge drumul de la lumea lui Cargiale la lumea de astăzi, iar la mijlocul acestui drum stă dansul.

Ca în L`Om Dada, Gigi Căciuleanu plasează la începutul acestui spectacol un ziar. Cu un bun spirit de observație, coregraful intuiește care este sursa imaginarului caragialian. Ziarul dadaiștilor (în celălalt spectacol) și gazeta lui Caragiale sunt mai mult decât simple mecanisme care pun în mișcare spectacolul.  Fără a fi neapărat un manifest, D’ale noastre aduce în prim plan conceptul de creație și de act creator. Când la începutul spectacolului dans-actorul, cu mustața, ochelarii și jobenul care trimit la Caragiale, ține un ziar în mână și face slalom printre toate personajele, impresia că Gigi Căciuleanu este un artist care nu se ferește să discute despre lungul proces creator de la idee la concret devine o certitudine.

foto © arhiva Teatrului Național București

Lumii ca bâlci a lui Caragiale i se adaugă trăitul prin dans a lui Căciuleanu. Toate scenele pe care coregraful alege să le reactualizeze sunt printre cele mai dinamice din toată opera caragialiană. Acele momente pe cât de absurde, pe atât de comice, în care personajele se agită și își pun involuntar în evidență toate slăbiciunile, sunt bucățelele cu care Gigi Căciuleanu creează o versiune proprie a lumii lui Caragiale. Sentimentul pe care ți-l oferă acest spectacol este că ți se adresează ție direct, că nu poți evita confruntarea cu unele realități, oricât de bine mascate ar fi prin dans și muzică. Nu ne referim aici la o vizune pesimistă asupra societății și a naturii umane, impresie care ar putea fi dată de ipocrizia și răutatea personajelor caragialiene. Spectacolul evită o astfel de concluzie. Exită un optimism contagios aici, un joi de vivre sugerat prin pașii de dans. Echipa din spatele spectacolului ne face părtași la această bucurie, întregul lor demers artistic fiind un act de altruism.

D’ale noastre, după cum se poate intui din titlu, este un spectacol pentru toată lumea. Reușita lui Gigi Căciulenu și a echipei sale nu constă numai în reactualizarea lui Caragiale, ci și în depășirea unor clișee.„Caragiale,contemporanul nostru” a devenit o expresie supralicitată, dar în D’ale noastre ea capătă un nou sens. Caragiale nu este valoros pentru că lumea surprinsă de el reflectă realitățile noastre cotidiene, ci pentru că, oricare ar fi tendințele artistice ale zilei, opera sa rămâne ofertantă pentru artiști ca Gigi Căciuleanu. D’ale noastre nu este numai o reușită a teatrului și a dansului contemporan, ci și o contribuție importantă la receptarea lui Caragiale de către publicul larg.


imagine cover © arhiva Teatrului Național București

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *