Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?

Cu: Marcel Iureş şi George Mihăiţă
Regia: Alexandru Dabija
Coloana sonoră: Ovidiu Păcurar
Muzica: Răzvan Mirică

 

Aproape în fiecare vineri, Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni găzduiește un alt decor. Azi viu, colorat, cu „furnici” cu pălărie și rochii dantelate care mișună pe canapele vintage înflorate, iar mâine… La ce să ne așteptăm? De data aceasta, am avut ocazia să vizionez Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?, o scriere dramatică după Moromeţii de Cătălin Ştefănescu, în regia lui Alexandru Dabija. Cele două personaje, Cocoșilă și Ilie Moromete, interpretate impecabil de George Mihăiţă și Marcel Iureș, mi-au apărut ca două lumini din altă lume într-un decor minimalist (două scaune și un gard) care stau și (își) așteaptă viitorul. Ca două antiteze care se confruntă, una pentru a-și păstra rădăcinile în jurul salcâmului care a fost martor la generații întregi și cealaltă pentru a le tăia „ca să se mire proștii”. Dar de ce? O atmosferă încărcată de știri bruiate și așteptate să vină parcă dintr-o altă lume. Totul o să se schimbe sau o să rămănă la fel? Se vor întoarce sau gardul va fi martorul unei îndelungate așteptări care nu va schimba nimic? Un gard ponosit care ascunde un „dincolo” râvnit și asuns. Acesta ne desparte.

Lumea noastră și lumea lor.

despre ce vorbim noi aici, domnule
sursă foto: Teatrul Act

 

Două dintre personajele lui Marin Preda au prins viaţă și ne-au înfăţișat o lume tradiţională, o lume pe cale să îi fie tăiate speranţele din rădăcini. Conturată printr-un limbaj exasperat și ofensiv din partea lui Cocoșilă, care nu mai crede în înţelepciune și în puterea schimbării, care nu mai așteaptă și care nu vrea să „privească” dincolo de gard, spre viitor și un limbaj umanizat de Ilie Moromete care încă se încăpăţâna să privească dincolo de gard, să accepte și să aștepte. Un suflet de țăran care încă mai crede într-o viață curată și nepătată de exteriorul „bombardat” de știri.

Dar ce? Dar de ce?

Pe la jumătatea spectacolului, mi-au dat lacrimile. Lumea mea s-a regăsit în lumea lor prin poze mici. Cruci de cimitir. Lumea lor, care luptă, pe o parte împotriva prostiei și pe de altă parte care se resemnează, și lumea noastră, dornică întodeauna de mai mult, de mai mult și de mai mult… „Dar ce rost are?” întreabă Cocoșilă. „Păi are rost, mă, că sunt ai mei!”, răspunde Ilie Moromote după confruntarea imaginară cu Paraschiv. Într-un décor tradițional cu fasole și ceapă, ni s-a conturat decorul modernist cu o abundență specifică. O luptă continuă între azi și mâine, între brațele părintelui care se ridică, se dedică și oferă. Dar parcă niciodată suficient.

despre ce vorbim noi aici, domnule
sursă foto: Teatrul Act

 

Modalitatea de a transpune realitatea în realitate m-a captat până la final. O dramă exigentă, dar simplă. O simplitate care emoționează.

Spectacolul poate fi văzut şi la Teatrul ACT. Detalii aici. 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *