Kepler-438b, dilema sacrificiului

Kepler-438b
de Guillem CLUA
traducerea Florin GALIŞ și Iunia MIRCESCU
regia Bobi PRICOP
scenografia Velica PANDURU
sound design Eduard GABIA
imagine şi montaj Tania CUCOREANU

instalație multimedia Mizdan, Dan Andrei IONESCU, Luca ACHIM
Cu: Dan AȘTILEAN, Mihai SMARANDACHE, Ioana Anastasia ANTON, Cezar ANTAL/ Alexandru POTOCEAN

 

kepler 438b

E 19:25, aproape că ai întârziat dar mai e un pic de timp, urci repede cele câteva scări ale teatrului și ești îndrumat spre altele, le cobori și ajungi într-o sală în care deja stau adunați mulți oameni în picioare în fața unui mare fundal chroma key care are un microfon în mijloc. Te uiți în stânga și în dreapta, spectacolul e clar că nu a început pentru că toată lumea vorbește tare, dar nici nu înțelegi prea bine ce se (va) petrece.

Te mai foiești un pic ca să încerci să vezi scena mai bine printre oameni și îți găsești un loc fix în momentul în care un om destul de impunător pășește, cu geutate dar fără șovăială, îmbrăcat într-un costum de scafandru, până în mijlocul încăperii. S-a făcut liniște. Scafandrul mai așteaptă un pic și începe să vorbească. Povestește despre țara lui, compusă din douăsprezece insule, acum toate, în afară de una, acoperite de apă. Povestește cum apa a acoperit multe părți ale lumii, dar alte țări mai importante au fost ajutate, a lui încă nu. Se uită spre noi și ne cere ajutorul ca și cum noi am fi președinții țărilor care ar putea să îl ajute. Parcă îți vine să zâmbești când vezi bătrânul ăsta îmbrăcat în scafandru cum își spune trist discursul, dar e ceva serios acolo, o hotărâre care te impresionează la el. Numai că, exact când ai vrea să auzi mai multe, pleacă.

Așa începe prima parte a spectacolului Kepler-438b, în regia lui Bobi Pricop și scris de Guillem Clua. Am rămas câteva secunde uitându-mă la scena verde, doar-doar s-o întoarce scafandrul de care parcă mă atașasem deja un pic. Când am văzut că nu se întoarce, am luat-o hipnotizată după ceilalți spectatori spre o altă sală a teatrului și m-am așezat repede pe un scaun, cu o singură dorință în minte, aceea de a afla mai multe despre personajul care mă intrigase atât de tare în numai 10 minute.

kepler 438b
fotografie de Adi Bulboacă

Luminile s-au stins, spectacolul a reînceput, scafandrul nu e, într-adevăr, doar un nebun oarecare, ci Vincent Shawen, președintele Republicii Malvati, și e ajuns la disperare. Țara lui, cândva prosperă, acum stă sub semnul pierzaniei. Deși se înțelege că are un consiliu mai mare, singurii care pare să îl mai ajute sunt doar doi membrii ai delegației, anume fiica lui, Christine Shawen, care este totodată și secretar de stat și Kavi Altaff (Ministrul Afacerilor Externe). Dacă prima parte mi s-a părut captivantă, a doua m-a umplut și mai tare de neliniște. Și în sala aceea mică în care scaunele erau extrem de aproape de scenă, am trăit o scurtă vreme alături de aceste trei personaje, aproape că m-am simțit și eu ca un cetățean malvatian a cărui viață stă la mila unor decizii politice.

Iar Bobi Pricop și Guillem Clua nu se mulțumesc cu un simplu spectacol de teatru, ci îi depășesc limitele cu ajutorul proiecțiilor multimedia, care nu te lasă deloc să răsufli și ajungi să uiți că stai pe scaun într-o sală de spectacol, pentru că ești când la o întâlnire de afaceri, când în biroul Națiunilor Unite, când asculți monologul patetic al unui om adus la disperare, iar, uneori, ajungi chiar să asiști la discuția intimă a doi oameni cărora acum nu le mai pasă de viitorul țării, ci de cel al familiei lor. Și atunci respiri mai încet și speri să treci neobservat în întunericul sălii ca nu cumva să deranjezi un moment atât de prețios.

kepler 438b

Ca și la O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții, recuzita e minimă, dar regizorul se folosește cu măiestrie de ea, iar două personaje așezate în întuneric, fiecare pe câte o margine a scenei, și cu un telefon între ei e suficient să îți provoace fiori de emoție pe șira spinării.

Și, fără să dau prea multe detalii, o să spun totuși că e un spectacol care te îndeamnă la gândit. Căci, deși li se oferă mai multe soluții de salvare, fiecare presupune câte un compromis. Întrebarea pare simplă: ce ești dispus să sacrifici pentru viața ta? Dar pentru viețile celor pe care îi iubești? Și mai departe, ce faci când ești un conducător și decizi pentru fiecare suflet din țara ta? Malvatienilor li se cere pe rând să renunțe la religie, limbă, obiceiuri, sărbători, ba chiar sunt încurajați să adopte religia statului în care se vor muta. Și atunci, se confruntă cu o nouă moarte, pentru că, într-adevăr, acceptarea termenilor le-ar asigura supraviețuirea, dar fără toate lucrurile astea aparent mărunte ei nu vor mai fi un popor. Or ceea ce Vincent, Christine și Kavi își doresc cel mai mult, e să își salveze națiunea.

Există totuși o soluție, poate la fel de imposibilă ca idealurile celor trei, dar, tocmai acest idealism aproape absurd te face să crezi în ea. Așa cum un bătrân îmbrăcat în scafandru m-a convins mai bine decât orice politician îmbrăcat la costum că țara lui merită ajutată, așa și decizia lor e atât de nebunească că devine minunată.

Ca să aflați soluția trebuie, desigur, să mergeți la spectacol. Următoarele reprezentații sunt pe 24 și 25 septembrie, iar pentru mai multe detalii puteți vizita site-ul Odeon sau pagina de Facebook Kepler-438b.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *