2020 în zece piese românești

The devil works hard but Costi și Reginele work harder.

Colaj cover de Alexandra Dumitrana

În țara în care Pepsi îi plătește pe Fuego, Irina Margareta Nistor și Killa Fonic să-i facă reclamă, anul 2020 a fost doar un memento pentru un adevăr deja bine-cunoscut: nu ai un venit lunar stabil, ia-ți gândul de la a te filma liniștit în timp ce dansezi pe Savage. Dar, să nu ne murdărim încă de „pop” și „mainstream” la gură, oricum am făcut-o destul de la anunțul schemei de ajutor încoace. Perioada aceasta a fost marcată de numărul semnificativ al albumelor solo lansate (ascultă Dan Byron, Gabriel Kirmaier, Mircea Becherescu) și de piesele a căror partitură a menționat cuvântul „pandemie” (Vama, The Kryptonite Sparks). Către agora clujeană nu se îndreaptă doar investitorii, ci și muzicienii din sud: micul studio și label Cirkular a colecționat în ultimul an nume precum Astro-Générale, As We Exhale, Greetings Sugar, și alții, aducând un plus față de producția austeră cu care am fost obișnuiți. În absența unei culturi muzicale asemănătoare cu cea din Vest, unde cel care plătește bilet dezvoltă o relație cu locația în care merge (vezi strâgerile de fonduri și concertele online pentru Windmill), locurile unde se cântă și-au închis sălile din primăvară, iar cele norocoase, cu restaurant alături, se bazează acum pe serviciile de livrare. Macaz și Londophone, două dintre cele mai populare hub-uri culturale din ultimii ani, și-au închis porțile.

A fost anul beef-ului dintre Abi și Alex Velea, al discursului anti-mască al lui Dan Bittman, al retragerii din muzică a lui Dani Mocanu (?), al piesei COCO de la 5gang, al unei pandemii și al unui vaccin. Mai jos urmează să vorbim despre zece piese lansate anul acesta pe fondul celor povestite mai sus, care ies sau refuză să iasă pe radio, care sună mai mult a exerciții de îndrăzneală și mai puțin a „am dat 30 de lei pe un gin la concertul unde am fost cu colegii de la corpo” – sub zodia asumată, desigur, a gusturilor.

Zimbru – The Ground

După ce ne-a rupt în 2019 cu EP-ul de debut, Little Creatures, Zimbru s-a auzit anul acesta, chiar și online, la Waves Vienna, cu tot cu cea mai noua piesă: o odă adusă plimbărilor lungi prin păduri cu copaci atât de înalți încât abia mai distingi cerul. Tonurile calde, deja recognoscibile, se clădesc într-un soundtrack potrivit pentru Walden al lui Thoreau.

Astro-Générale – Night Fever

Făcând parte din aceeași familie cu trupa de mai sus, băieții de la Astro-Générale se îndepărtează din ce în ce mai mult de brit-rock-ul cu care semnaseră contract doi dintre membri în Baby Elvis și se îndreaptă, sub egida „sound-ului” Cirkular (percuția, bat-o vina), către o formulă ajunsă la maturitate. Piesa, condusă de un bass subtil, dar energic, în care se topesc ecourile de chitară à la Queens of the Stone Age, poate aparține curentului nu-disco de care-au profitat și Dua Lipa sau Miley Cyrus anul acesta.

P0lly – POLLY DA KILLAH

Piesa de mai jos e doar un fragment din mixtape-ul lansat la începutul lui mai, probabil și cel mai personal, urmărind nașterea și devenirea personajului eponim; pare că artista are câte o piesă pentru fiecare gen muzical, deși susține vehement că nu se identifică neapărat cu vreunul. Abordarea horrorcore trap poate apărea ca noutate, însă bucata aceasta respectă principiul lansării unei „introduceri” atunci când îți faci intrarea, bătut în cuie de rapperii de școală veche.

White Walls – Eye For An I

La șapte ani distanță de la ultimul LP, constănțenii revin cu Grandeur, cel mai nou material de pe raftul de „dobrojun metal” (self-titled!). Instrumentalul din Eye For An I o dă din epic în letargic și invers, iar pasajele de growl complementează părțile melodice, intensificând progresia ritmului. Cele 54 de minute ale albumului demonstrează o abordare mult mai sănătoasă decât tendința generală din metal de a mula piesele în jurul riff-ului, când totul sună ca exploziile din filmele lui Michael Bay. Videoclipul pare scos din antologia Love, Death & Robots.

Irina Rimes – Treci la nu

Pastila, ultimul album al Irinei Rimes, reprezintă o deviere de succes în parcursul ei muzical, aspect accentuat de alegerea producătorilor. Mărturisirile de vulnerabilitate, furie, indiferență, se regăsesc în același segment cu cele lucrate alături de Alex Cotoi sau Andi Bănică, însă, culmea, producția lui Lu-K Beats (Seek Music) le oferă elementul distinctiv, încărcat de personalitatea omului din spatele microfonului.

Treci La Nu e cel mai bun opener de la un artist ce s-a văzut criticat pentru că a acceptat rolul de ambasador al Zilei Brâncuși, pentru că a avut un live session la Porc TV, o platformă rezervată hip-hop-ului, și alte non-controverse alimentate de ostilitatea generală față de femei din social media. Lecția numărul 1/ Nu scuipa cu fața-n sus.

PRNY – Hybrid

PRNY (Lucian Prunău) stă în spatele multor piese trap ce se află în heavy rotation de câțiva ani încoace. Hybrid deschide albumul lui de debut, Geisha, printr-o serie de suprapuneri între bongos, influențe evidente din The Chronic al lui Dr. Dre, linii de bass când estompate, când amenințătoare (ca-n serile de păcănele când ești prea aproape de Funktion1), dusă de Nane prin aceleași versuri-fetiș și ad-libs ce ating apogeul înainte să-și facă intrarea Giovanni Becali. Seek Music se remarcă încă o dată pentru platforma oferită celor pasionați, la început de drum, spre deosebire de zona pop sau cea alternativă.

Valeria Stoica – Gravity

Seria debuturilor lansate anul acesta continuă cu I Don’t Like Roses al Valeriei Stoica, o altă figură de dincolo de Prut. Gravity e unicul single lansat anul acesta, un amalgam de corzi calde, pastorale, ce prinde viteză odată cu adăugarea percuției către final, schimbând imaginarul sisific cu unul optimist. Tot Nicu Drăgan se află în spatele camerei, demonstrând odată și pentru totdeauna că orice cadru din clipurile ce însoțesc piesele Valeriei își au locul pe board-urile cottagecore de pe Pinterest.

Ștefan Panea – Speech Impediment

Sunete diforme care înghit spațiul în timp ce se descompun la infinit. Ținând cont de asta, Speech Impediment e parcă cea mai dusă la biserică dintre cele trei bucăți imersive lansate în eter în 2020 de Ștefan Panea, o treime din trupa Environments și sunetist la Club Control. Texturile distante, aerate, inspirate parcă de mizantropia scandinavă, sunt înecate timp de șase minute în nostalgie, anxietate și claustrofobie.

As We Exhale – Volcano Fire

As We Exhale urcă prudent într-un sector al muzicii în care absența unui grup alcătuit exclusiv din femei nu a reprezentat vreun gol deplâns. Trupa a luat naștere anul acesta, lansând trei single-uri până în momentul de față, toate înscrise în registrul unui indie candid, ponderat, cu emoții solare. Conexiunea dintre natură și elementele misticului feminin se revarsă și-n Volcano Fire, cum s-a mai văzut recent și la Phoebe Bridgers, Adrienne Lenker sau Fiona Apple.

Greetings Sugar – Love Is But A Song

And this year’s Best Crumb of Serotonin award goes to…

Synth-uri evocative, o tamburină leneșă, bass și tobe ce înaintează agale. Cele două voci se împletesc afectat, încadrate de câteva pasaje Lynchiene, in reverse. Greetings Sugar oferă definiții pentru un cuvânt despre care s-a tot scris și pentru care s-a tot murit, în cheia anxietăților mileniale. Cu o formulă instagramabilă pentru dansul mirilor, Love Is But A Song e o promisiune.

Comentarii

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *