Ai Weiwei și politica supravegherii

ai weiwei
Ai Weiwei | Courtesy of Ai WeiWei studio

Ai Weiwei, unul dintre cei mai îndrăzneți şi agresivi actori de pe scena activismului chinezesc, mi s-a părut mereu un personaj extrem de interesant. Mă fascinează atât contextul în care lucrează, cat și toate experiențele prin care a trecut, ca repercusiune a operei lui: a fost arestat, persecutat și pus sub supraveghere constantă din partea autorităților. Cu toate acestea, este unul dintre cei mai de succes artiști contemporani, iar toate atacurile statului au contribuit la faima lui.

Cred că există un moment în viața oricărui artist în care decide dacă este pro sau anti-establishment, iar el a ales în mod clar cea de-a doua rută. Practice-ul lui este conceptual și  complex; de la covorul de semințe de porțelan din Tate Modern la distrugerea unei urne antice, toate lucrările sale atacă constant ideea de autoritate și reflectă asupra gradului îngust de libertate pe care țara sa îl acordă cetățenilor.

ai weiwei
Surveillance Camera and Plinth

Dar dintre toate acestea, cel mai mult ma interesează sculptura “Surveillance Camera and Plinth”, care este rezultatul unor circumstanțe neobișnuite și abordează teme interesante, despre care vreau să vorbesc mai departe.

Republica Populară Chineză este un stat în care doctrina comunistă este adânc implementată şi în care omniprezența “ochiului Orwellian” ezită între (a fi un) mecanism de siguranță publică şi (o) metodă de colectare a datelor personale. Când ne uităm la lucrările lui Weiwei ne confruntăm cu această realitate. Sculptura “Surveillance Camera and Plinth” are la bază experiența personală a artistului în momentul când acesta a descoperit dispozitive de monitorizare în atelierul său. Lucrarea nu abordează în mod literal ideea de surveillance, ci interoghează importanța libertății şi a intimității într-un context care nu favorizează individualitatea. Estetic, ea amintește de conflictul High Art/ Low Art abordat de mișcări artistice precum Dada, Neo-Dada si Pop Art. “Surveillance Camera and Plinth” evocă atât opera lui Warhol, prin utilizarea imagisticii deja existente, cât şi subversiunea ready-made-ului duchampian. Materialul ales impune ambiguitate şi accentuează aspectul conceptual al lucrării: prin marmură, artistul îmbină anticul şi contemporanul, ridicând mundanul la nivelul clasicismului.

(Cred că) Lucrarea nu poate fi separată de ideea panopticonului. O închisoare ipotetică, în care toți deținuții se află constant sub supravegherea unui singur gardian, fără a ști când sunt priviți. Aceasta răstoarnă principiul de izolare şi de obscuritate al “temniței” si introduce o stare de vizibilitate permanentă, de care individul este conștient.

Surveillance Camera and Plinth
© Credits: the Artist and Lisson Gallery

Astăzi, acest mecanism s-a relocat într-un praxis de supraveghere constantă, care promovează un ideal de siguranță mai presus de libertate, creând o dilemă etică bazată pe dihotomia protecție-monitorizare. Înaintea lui Ai Weiwei, filozoful Michel Foucault oferă o interpretare distopică a utopiei panopticonului în “A supraveghea şi a pedepsi”, în care urmărește efectele acestuia asupra comportamentului uman. El asociază monitorizarea permanentă cu o formă subtilă de manipulare și deschide o discuție despre ideea de întemnițare etică în care individul este plasat prin acest continuum. Comportamentul este inevitabil influențat și constrâns de conotațiile camerei de supraveghere și de incertitudinea pe care acestea o reprezintă; individul nu poate răspunde la această privire. Această situație evidențiază o neclaritate la adresa virtuții individului: este autentică sau obligatorie?

Consecințele panopticonului au o tonalitate orwelliană și culminează în docilizarea și automatizarea societății. Ai Weiwei se răzvrătește împotriva acestei situații care îi domină realitatea: într-un act poetic si aproape disperat transformă camera de supraveghere într-un obiect nefuncțional, iar marmura o condamnă irelevantului și arhaicului. Această alegere stilistică ar putea reprezenta ideea de permanență sau, din contră, poate descrie suspendarea acestui statut. Ai Weiwei ne prezintă o privire înghețată, o fosilizare a exercițiului panoptic descries de Foucault. Opera artistului răspunde constant evenimentelor tulburătoare socio-politice din China, revoltându-se împotriva înghenunchierii individualității în fața societății colectiviste. Ideea de monitorizare este motivul principal al aversiunii pe care acesta o are față de Partidul Comunist Chinezesc și față de prețul care trebuie plătit pentru “beneficiul național”.  Se pare că scrierile lui Foucault au anticipat cultura contemporană de supraveghere, regăsită nu numai în China, ci și în societatea de vest.

Trăim în mijlocul unor priviri imediate și anonime care crează un complex de disciplină și nu este de mirare că “închisorile seamănă cu fabricile, cu școlile, cu barăcile, cu spitalele, care la rândul lor arată ca închisorile”, așa cum a scris Foucault. Ai Weiwei dă glas acestei anxietăți contemporane și se luptă cu ea până la sfârșit. Nu se lasă constrâns de realitatea politică a țării sale, de mijloacele tradiției estetice sau de artificiile artei contemporane, iar faptul că a depășit toate aceste condiții îl transformă într-un artist cu adevărat liber.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *