Electric Castle sau de ce trupele britanice se simt ca acasă la Bonțida

Electric Castle sau de ce trupele britanice se simt ca acasă la Bonțida

Avatar
iulie 21, 2016
6 min read

           electric castle

De când s-a terminat Electric Castle am auzit păreri de la toată lumea, inclusiv de la cei care nu au fost. Pentru mine a fost primul Electric Castle și am să zic mai jos de ce mi s-a părut tare mișto.

            Din punct de vedere al organizării au fost și bune și rele. Ceva foarte foarte bun mi s-au părut autocarele, prețul biletului era decent iar autocarele veneau extrem de rapid. Nu am stat niciodată mai mult de 5 minute la coadă, în afară de ziua a 3a, când era o ploaie groaznică și pleca toată lumea. Atunci am stat maxim 10 minute afară și încă un pic în autocar, pentru că șoferii au adus mai multe și ne-au lăsat să urcăm în toate odată ca să nu stăm afară (tare drăguț, mare plus pentru ei). Ce-i drept, eu n-am prins coada mare de după Skrillex. Dar era de așteptat, nu mi se pare vina șoferilor sau a organizatorilor, atâta timp cât autobuzele mergeau fără pauză un drum destul de lung și destul de greu de condus pe pe o ploaie cum era aia, care surpa drumurile.

            Cum toată lumea s-a plâns de prețuri și de mâncare o să vin și eu să zic fix invers. Mi s-au părut amândouă foarte ok. Da, era și mâncarea super scumpă, genul ăla de porții minuscule pe care dai 30 de lei și muști de două ori din ele, dar, dacă nu te aruncai la primul stand pe care îl găseai, aflai că ai și burgeri+cartofi la 18 lei și două șnițele+cartofi la 15 lei (doar două exemple, mai erau). Mi se pare mai mult decât decent, și dacă mâncam în oraș, în Cluj, nu dădeam mai puțin. La fel și la băutură, prețurile erau prețurile unui club decent din centrul vechi din București. Erau și cocktail-urile de fițe, dar nu te obliga nimeni să nu-ți iei bere.

            Atmosfera a fost super în toate zilele astea. Oamenii au venit pentru muzică și nici măcar ploaia torențială (și nu exagerez, a plouat torențial o noapte întreagă) nu i-a putut opri să se bucure, să danseze și să râdă. Eu care venisem senină de la căldura din București cu gândul ”n-are cum să fie așa frig”, mi-am luat două pulovere de rezervă în ghiozdan, niște teniși și mi-am zis că sunt foarte echipată. În ziua a treia, stăteam pe o mică porțiune de lemn, udată până la piele și mă uitam cu jind la oamenii cu pelerine și cizme de ploaie care săreau și dansau în toate bălțile fără nicio problemă. Am stat 10 minute la Skrillex, tare departe de scenă pentru că nu aveam nicio șansă să trec prin acel nămol în tenișii mei deja distruși de ploaie.

_mg_5062

            Cum ultima zi era ziua cu Bastille eram hotărâtă să nu mă oprească nici măcar un potop de a sta lipită de scenă în seara aia. Am fugit la Dedeman dimineață și am prins ultimele cizme de cauciuc, nr. 45 (eu port 36). Pelerină n-am mai prins, dar am improvizat cu niște saci de gunoi pe care din fericire n-am mai apucat să îi folosesc pentru că n-a mai plouat aproape deloc. Cizmele în schimb au fost cei mai bine cheltuiți bani din toată perioada asta. Am mers eu ca o rață în ele pentru că erau de două ori cât piciorul meu și m-am blocat în nămol de 100 de ori dar, am stat și la Bastille și la Bring Me the Horizon, am cântat în gura mare și nu mi-a mai păsat de nimic.

_mg_5102

            Ce mi-a mai plăcut tare mult a fost că se găsea câte ceva pentru toate gusturile. A fost și muzică electronică și indie, reggae, rock. Dacă nu-ți plăcea un concert te duceai 10 metri mai încolo și găseai altul, sau intrai la silent party unde puteai să îți alegi dintre 3 tipuri de melodii. Dacă oboseai să te zbânțui la festival puteai să ieși afară și să stai la una din multele terase care se întindeau până în sat.  Și cred că majoritatea oamenilor au petrecut acolo cel puțin câteva ore bune din toată perioada festivalului, cu berea cumpărată la 2 lei de la Profi (unde coada se întindea non-stop până în afara magazinului) și ascultând BUG Mafia sau toate piesele vechi de pe Atomic. Era plin de oameni mai beți sau mai treji, toți prietenoși, toți abia așteptând să intre în vorbă cu unul sau cu altul.

Berceni

            Cântăreții erau și ei la fel de bine dispuși și de prietenoși. Dan Smith de la Bastille ne-a anunțat la începutul concertului că, citez „Româna mia nu e foarte bună” și că va continua să vorbească în engleză de acum, apoi ne-a explicat că e un dansator groaznic și că se simte tare bine la Electric, unde noroiul îi aduce aminte de Anglia.

solistul de la De Staat în mijlocul oamenilor

              Pe cei de la Dilated Peoples nu îi știam, dar era imposibil să nu te cucerească imediat când îi vedeai cât de entuziasmați sunt să fie acolo și unul de celălalt. O dată la câte două cântece unul din ei se oprea ca să îl prezinte pe celălalt, sau pe DJ-ul lor, care erau convinși că e cel mai grozav DJ din lume. Era, într-adevăr, tare grozav.

            Ceea ce m-a deranjat a fost că mi s-a părut că eforturile de a îmbunătăți cât de cât condițiile în cazul ploii au fost minime. Podețurile erau foarte scurte, s-au stricat la prima ploaie într-o oră, iar în fața scenei nu existau deloc. Locuri de adăpost erau foarte puține și mici, în afară de cortul Vodafone care se umplea imediat până la refuz. Da, era normal ca oamenii să fie pregătiți cu cizme și pelerine, iar când trupa mea preferată are concert nu dau doi bani pe furtună sau pe pneumonia care urmează, dar, chiar și cu cizme era foarte greu să te miști și aproape imposibil să dansezi, cel puțin în ziua a 4a când te afundai în nămol până la glezne. Iar în pauzele dintre concerte nu m-ar fi deranjat să am un loc în care să stau 15 minute să mă odihnesc și să mă usuc un pic, ca să am energie de stat mai mult de 2-3 ore pe zi acolo, cât a stat lumea în zilele ploioase.

            La corturi nu am ajuns, așa că am întrebat pe cineva care a stat la premium camping. Zona asta a rezistat potopului cu ajutorul aleilor pietruite special amenajate, care s-au udat foarte puțin și corturile deloc. Dușurile și băile erau multe, exista magazin și beculețe de iluminat pentru atmosferă.

_mg_5205

            Per total, m-am bucurat că am ajuns la Electric Castle, am fost cea mai fericită când mă grăbeam prin Dedeman cu cizmele în brațe, am plecat răcită la Cluj și m-am întors, ca prin minune, vindecată. Poate că am uitat să răcesc de entuziasmată ce eram, poate a fost toată energia de la festival de vină, sau poate că m-a vindecat ceaiul minunat al gazdelor de la hostel. În orice caz, am plecat de la Banffy fericită și plină de amintiri.

foto de: Melissa Antonescu, Radu Ignat

Categorii:
Avatar
Melissa Antonescu

Melissa e fotograf, videograf și scriitor ocazional de articole. Face poze într-un mic studio, First Floor, lucrează la prea multe lucruri odată și e la curent cu bârfele din lumea filmului. În timpul liber scrie scenarii pentru filme ipotetice, visează să facă animații stop motion, salvează rețete de prăjituri ca să uite de ele și se relaxează făcând inventarul bibliotecii sale.

Cele mai noi articole

S Read More

Filmmartie 27, 2024

Sărmane Oscar-uri

Cum se face că scriu mereu în perioada decernării premiilor, chiar dacă nu pot spune că acestea îmi captează interesul? Mai au oare relevanță aceste […]

C Read More

Teatrufebruarie 26, 2024

Copii în haine de adulți – SF (SUPER FRAGIL) la Teatrul Excelsior

Mi se întâmplă rar ca la finalul unui spectacol să mă ridic în picioare la aplauze, gândindu-mă „Mai vreau. De ce s-a terminat?”. Trăiesc însă […]

A Read More

Spotlightfebruarie 23, 2024

A discuta sau a nu discuta? Bujor la Teatru Dramatic Fani Tardini Galați

Aceasta-i întrebarea pe care o ridică spectacolul Bujor, regizat de Leta Popescu la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați, în cadrul PROIECT 9. TEATRU ROMÂNESC […]

P Read More

Teatrufebruarie 14, 2024

Pe cale de dispariție – Pterodactili la Teatrul Excelsior

Nu știm sigur de ce au dispărut dinozaurii. Dar știm sigur că noi ne autodistrugem încet și sigur. Bine, poate nu e vorba neapărat despre […]

Begin typing your search above and press return to search. Press Esc to cancel.

Sau caută un cunvânt cheie