2017 a trecut cu bune și cu rele, iar una din metodele de supraviețuire necesare a fost refugierea la evenimente care ne făceau să uităm de orice altceva și să ne lăsăm cufundați în muzică, filme și povești care nu se pot uita prea ușor. Ni le mai amintim o dată și apoi ne pregătim de edițiile care vor veni anul acesta.
BEST EVENT
O seară petrecută uitându-mă la scurtmetraje pe plajă, asta a însemnat Fiesta del Cine. M-am cufundat într-un bean bag sub căldura unei pături și am urmărit filme într-o atmosferă minunată de sfârșit de vară. – Alexandra Dumitrana
BalKaniK Festival a scăpat de moarte ca prin urechile acului, așa că în sfârșit am ajuns să văd și eu cu ochii mei o bucățică din el, suficient cât să vreau să mă întorc și la anul. Chiar dacă e departe, Gara Regală Băneasa pare o locație potrivită, că poți sta și în iarbă la soare, dar ai și pavaj pe care poți dansa în ploaie fără să intri în nămol până la gât. Viață lungă și faină îi doresc în continuare, că pare o pată de culoare destul de necesară printre griurile Bucureștiului. – Andreea Cornilă
Între 13-22 octombrie a avut loc a opta ediție Les Films de Cannes à Bucarest, extinsă până-n decembrie la nivel național. Nouă orașe diferite și Q&A-uri cu invitați precum Andrey Sviagintsev, Lynne Ramsey, Robin Campillo sau Béla Tarr, împachetate sub o umbrelă de filme internațional aclamate: The Shape of Water, Happy End, L’Amant Double, Ava, The Square, Satantango, etc. – Eliza Niță
Deși mă credeam cât se poate de pregătită, festivalul de film Pelicam m-a surprins și afectat enorm. Când stai în sală, pe întuneric, ai toată atenția îndreptată către ecran unde-ți sunt prezentate probleme actuale de mediu, întrebări și soluții. Și deși ești conștient de importanța lor, confruntarea cu imensitatea lor în cinema e o experiență memorabilă, și un reality check extrem de necesar. – Ingrid Enache
În 2017, a fost cel mai mișto line-up la Summer Well de la cel din 2014 încoace: The Kills, Glass Animals, Interpol, Editors și Metronomy, Birdy, Nothing But Thieves, Honne și Roosevelt; mie The Kills și Glass Animals mi-au furat inima.
Alison Mosshart (VV) de la The Kills a apărut ca o zeiță desprinsă din anii ’90, anii de glorie ai groupie-urilor rock’n’roll: o tipă androgină și melancolică, cu părul nepieptănat, care scuipă pe scenă și cântă răgușit despre moarte și dragoste. Jamie (Hotel) era opusul ei: composed și stylish, cu un tricou pe care scria DOING IT TO DEATH, peste care avea o jachetă sclipicioasă, cu influențe de Kate Moss, și cânta la chitară folosind microfonul pe post de slide.
VV și Hotel sunt un duo care se complementează, care te fac să aluneci în tripul lor: Alison se aruncă pe scenă, se zvârcolește (de câteva ori și-a rupt și piciorul sărind la concerte), iar Jamie este calm, înalt, elegant și statuesque. Cred că sunt una dintre puținele trupe care încă mai fac un adevărat show rock’n’roll, care încă au alura aceea a trupelor garage rock ale anilor ’90: angsty, grunge, care își încep cariera în pub-uri underground populate de adolescenți cu unghii negre și păr de Ziggy Stardust. Una dintre trupele care încă o do it to death.
Glass Animals e o trupă relativ nouă – dat atât de mișto. Au fost ca desprinși dintr-o poveste: au venit cu disco-ananași enormi (ananașii sunt trademark-ul lor), cu palmieri și cu tobe care aveau formă de pepene. Este fascinant să îl privești pe Dave Bayley, solistul și principalul songwriter, pentru că interpretează muzica. Privindu-l cum se unduiește pe muzică, sau cum se urcă și cântă de pe tobe, cum se tăvălește și se rostogolește pe scenă, înțelegi ce înseamnă fiecare cântec pentru el. Poți să intuiești ce, cum și de ce le-a scris. Câteva fete de pe lângă mine au venit și ele cu ananași (și le-au aruncat pe scenă, iar Dave a aruncat și el ananași înapoi.
Highlight-ul concertului a fost, pentru mine, Agnes. E un cântec de pe noul lor album, How to Be a Human Being, la care a și apărut un videoclip la început de august, în care Dave ne arată ce înseamnă un human centrifuge. Versurile sunt triste și frumoase: Life is long when soaked in sadness on borrowed time from Mr. Madness. Dave s-a urcat pe tobe și a cântat răgușit și am plâns.
(BONUS: Anul ăsta o să vină Cigarettes After Sex și The Kooks, deci cred că nici ediția asta nu e de pierdut!) – Tea Nicolae
BEST PROJECT
Prin iunie 2017, când a avut loc premierea musicalului Romeo & Julieta, am realizat cât de mult apreciez trupa de teatru AICI din Constanța. În momente ca astea îmi doresc să nu am limită de cuvinte deoarece e greu să scriu în câteva rânduri despre ceva atât de complex. Niște adolescenți care nu încetează în a mă surprinde cu energia și talentul lor. Anul acesta au lansat două piese, au participat la patru fest-uri și au organizat festivalul Seathre cap-coadă. Dacă vreodată aveți ocazia să îi vedeți, nu îi ratați! – Alexandra Dumitrana
Minitemu Art Camp: Zilele petrecute în tabăra de artă contemporană Minitremu au fost probabil cele mai frumoase din viața mea de om pasionat de artă. Ne curgea libertate, inspirație și dorință prin vene și artiștii invitați, prin workshop-urile lor, asigurau întreținerea acestei stări ideale la care încă mai tânjesc. Ce-am făcut la Minitremu ar trebui predat în școli și cultivat în fiecare dintre noi, dar până atunci rămâne un vis care devine realitate în fiecare vară la Săcădat.
One World Romania la Școală: Deși am organizat doar trei proiecții până acum, pot spune că aducerea documentarelor One World la liceul meu a fost o decizie extrem de bună. E genul de proiect complicat, care smulge priviri îndoielnice de la paznici și urlete de frustrare când nu funcționează proiectorul, dar foarte rewarding când vezi că cei din sală, oricât de puțini ar fi, au privit cu atenție. – Ingrid Enache
Ideea clubului de film Palombella Rossa din Cluj-Napoca răsărea în urma unei glume între profesorul Horea Poenar și studenții săi de la cursul de Literatură Comparată. Alături de colegul său, Cornel Vîlcu, a deschis ușile cabinetului 131, iar din 2013 încoace organizează în fiecare sâmbătă întâlnirile cineclubului la care toată lumea este binevenită. – Eliza Niță
