Interviul de 12: Georgina Oana Gabor, despre Ştiinţele Comunicării

Interviul de 12: Georgina Oana Gabor, despre Ştiinţele Comunicării

Avatar
noiembrie 30, 2020
11 min read
Georgina Oana Gabor despre stiintele comunicarii
ce sunt stiintele comunicarii
Ilustrație cover de Adela Holdon

Sunt studentă în anul 2 la Comunicare şi Relaţii Publice în Timişoara. O specializare destul de grăitoare încă din numele pe care îl poartă. Ar trebui să fie simplu de înţeles, însă nu este chiar aşa.

Ştiinţele Comunicării sunt un domeniu tânăr pentru România, apărut abia după ’89, care încă se luptă pentru recunoaştere şi autonomie. Înfiinţată pentru prima dată la Bucureşti, de câtre Mihai Coman, specializarea trăia în umbra Jurnalismului. S-a extins ulterior şi în celelalte mari centre universitare, ca o anexă fie a jurnalismului, fie a filosofiei sau a ştiinţelor politice.

Era precum un copil purtat în toate direcţiile şi îmbrăţişat de diverşi „părinţi”. Cu timpul, însă, copilul a devenit adult şi a fost nevoit să se mute la casa lui. Să îşi găsească independenţa mult râvnită.

„Ce e ăla PR, măi mamă?”

„Ce învăţaţi voi acolo?”

„Ce faci după facultatea asta?”

Întrebări pe care m-am săturat să le aud. Întrebări care se nasc dintr-o confuzie şi dintr-o lipsă a informaţiilor despre această ramură profesională. Este uşor de căutat în „Clasificarea ocupaţiilor din România” (COR) posibile meserii de urmat, însă cred că problemele nu se rezumă doar la găsirea unui job. Dificultăţile întâmpinate sunt legate de legislaţie, de societate, de ignoranţă.

Zilele trecut am avut minunata ocazie de a discuta cu  Georgina Oana Gabor, profesor universitar, tocmai despre aceste probleme care gravitează în jurul ştiinţelor comunicării. Dânsa, cu o vastă experienţă profesională şi personală, este una dintre puţinele persoane care militează în ochiul public pentru recunoaştere, pentru independenţă şi pentru o lume universitară mai bună.

Este un om dedicat şi dornic să vadă mai departe de orizonturile care ni se impun. Este un spirit liber şi neînfricat. Este o profesoară care nu doar vorbeşte, ci şi acţionează. „Interviul de 12”, primul din seria lui, găsește răspunsul la multe întrebări despre Ştiinţele Comunicării prin intermediul cuvintelor doamnei profesoare. Porinţi la drum precauţi, nu uitaţi că răspunsurile de obicei nasc şi mai multe întrebări. Nu vă limitaţi. Citiţi, cercetaţi, învăţaţi. Fiţi mai buni decât aţi fost ieri.

ce sunt stiintele comunicarii

 Pentru început, ca cititorii să vă cunoască mai bine, aş vrea să vă prezentaţi în nu mai mult de cinci fraze.

Draga mea, sunt o persoană ca oricare alta. Nu am nici un fel de calități deosebite. Am avut însă șansa să întâlnesc în viață mulți oameni cu totul deosebiți, majoritatea preocupați de educație. De aceea, mi-am dorit de timpuriu să contribui, după limitatele mele puteri, la împlinirea visului lor al unei lumi în care educația înseamnă credință, speranță și dragoste.

Am avut onoarea de a vă avea ca profesoară la materia Comunicare internă. Aşa v-am cunoscut pentru prima dată, în ipostaza profei care îşi dorea să adune studenţii, să îi facă să funcţioneze ca un colectiv şi care mai presus de orice, îşi dorea comunicare liberă, lipsită de inhibiţii. Deşi, personal, am aflat câte ceva despre parcursul dvs. educaţional, am să vă rog să îl împărtăşiţi încă o dată.

Învăț de când mă știu. Am fost o elevă conștiincioasă, tipul „tocilarei”. Îmi petreceam mai tot timpul între patru pereți, fie cu o carte în mână fie cu creionul mecanic și un caiet, rezolvând probleme de matematică. La timpul potrivit, mi-am urmat ambele pasiuni în același timp, urmând în paralel cursurile facultății de Matematică și ale facultății de Filosofie la UVT. La o lună după susținerea lucrării de licență la Filosofie am plecat cu o bursă de studii în SUA unde am descoperit că mă înscrisesem cu mâna mea la un doctorat în Comunicare. Pe atunci, nu auzisem că ar exista un asemenea domeniu. Preț de 4 ani cât am locuit în America, am învățat pornind literalmente de la zero despre un domeniu nou pentru mine, însă cu o istorie de aproape un secol, la data respectivă, în locul său de origine. Mi-a fost foarte greu, dar am reușit să închei programul cu succes, apoi în prima clipă de libertate, după ce susținusem teza, m-am întors în România, împlinind astfel gândul cu care plecasem din țară cu patru ani în urmă. Curând am primit o invitație de a candida pe un post de preparator cu discipline în Filosofie la UVT, am acceptat, dat concurs și obținut postul, iar peste un an am candidat din nou pentru un post superior, de lector cu discipline în științele comunicării. De atunci (ianuarie 2005) mă ocup în fiecare zi de construcția domeniului comunicării la Timișoara după chipul și asemănarea mea. Glumesc și nu prea. Personal, am o viziune asupra domeniului în ansamblu și deci nu pot vorbi decât din interiorul ei. Atât cursurile pe care le predau, între care comunicarea internă, dar și comunicarea interculturală, retorica si teoriile comunicării, cât și cărțile pe care le-am scris în acești ani, 11 publicate, cu tot cu teza de doctorat, dar și cele 4 în curs de publicare la aceleași edituri cu care lucrez din România, Marea Britanie și SUA fac parte din efortul meu de a comunica un mesaj simplu – construcția unui domeniu nou presupune medierea culturală, care la rândul său implică un proces permanent de traducere și transpunere a sensurilor (înțelesurilor) dintr-un context cultural în altul. Pe scurt, trebuie să cunoaștem comunicarea așa cum arată în SUA ca să putem să ne găsim identitatea, ca domeniu nou în România. Pe undeva, e firesc să nu fim încă un domeniu autonom. Oare cu toții, cei ce activăm în domeniul comunicării, știm exact cine suntem? Atunci de ce să ne așteptăm să știe alții mai bine?

De ce profă de comunicare, şi mai ales de ce România?

Vă spun ce îmi spun mie, căci nu știu nici eu mai bine sau mai mult: pentru că așa a binevoit Dumnezeu.

În vasta dvs. experienţă, atât profesională cât şi personală, unde aţi observat cele mai mari hibe atunci când vine vorba de Ştiinţele Comunicării în România? Există o problemă de câştigare a unui statut autonom care să fie recunoscut tacit?

Care să fie recunoscut explicit. Ați pus degetul pe rană, și încă repede. Problema cea mai urgentă a domeniului științelor comunicării în România este într-adevăr aceea a recunoașterii statutului său autonom. Pe scurt, căci pe larg am descris argumentele mele în cam toate cărțile pe care le-am scris, oricare ar fi rațiunea efortului de a păstra lucrurile în starea curentă de amestec al altor domenii în și cu cel al comunicării, asta nu schimbă faptul că științele comunicării diferă de orice alt domeniu de studii prin obiectul cercetării, prin subiectul angajat în actul de cercetare și, mai ales, prin metodele specifice de cercetare, iar ca urmare a înțelegerii acestei stări de fapt, ar fi firesc ca oamenii să accepte adevărul. Din păcate, există interesul opus, de a păstra lucrurile în confuzia de acum. Nu reușesc să-l înțeleg. Ce poate fi mai de preț decât adevărul?

Credeţi că asta are de-a face cu mentalitatea noastră ca popor?

Dacă doriți neapărat să spuneți „noi ca popor”. Oare nu există mai multe Românii? Dar păstrând terminologia pe care ați propus-o, observați cât de greu ne urnim și ne unim pentru orice cauză, chiar oricare ar fi ea. Atitudinea cea mai răspândită, atunci când vine vorba de rezolvarea de probleme – și viața, în mare parte, e făcută din așa ceva -, a celor mai mulți dintre noi este să spunem pas, să facă altul, aștept și dispare (problema respectivă), sau alte variații de aceeași natură, opuse din principiu atitudinii sănătoase care este una singură: apare o problema, te pui și o rezolvi. Când nu te descurci singur, ceri ajutor. Nu înainte. Și nici nu stai pe margine așteptând să o rezolve alții pentru tine. Nu merge și așa.

Comunicarea interpersonală şi intrapersonală, alături de raţiune, ne deosebeşte de celelalte mamifere. Cu toate acestea, acest proces tinde să fie şi cel mai deficitar, fie că vorbim despre comunicarea între un soţ şi o soţie sau între cei mai puternici conducători politici. Care credeţi dvs că este cauza, şi mai ales, ce soluţii există?

Cauza fundamentală a tuturor eșecurilor în comunicare este mândria. Oamenii nu-și rezolvă problemele prin comunicare, însănătoșindu-se astfel pe ei înșiși și unii pe alții din punct de vedere social – căci există și această dimensiune a sănătății, cea socială (nu poți fi membru sănătos al unei societăți bolnave!) – tocmai pentru că sunt prea orgolioși să înțeleagă și mai ales să accepte că nu suntem cu toții specialiști în Comunicare, tot așa cum nu suntem cu toții specialiști în IT sau drept sau medicină sau orice altceva. Odată înțeles acest lucru, oamenii nu s-ar mai simți răspunzători de rezolvarea unor probleme pe care nu le pot rezolva (și nici vinovați pentru că nu o pot face). Ar apela la specialiști, la fel cum apelează la experți pentru fiecare altă categorie de probleme cu care se confruntă. Mai e până ajungem acolo. Deocamdată, atitudinea generală este, „Toată lumea se pricepe la comunicare”. Dacă ar fi așa, atunci nu ar exista problemele la care vă referiți, și nici multe altele mai generale.

Cum aţi explica, aşa „băbeşte” ce sunt de fapt Ştiinţele Comunicării şi de ce există o astfel de specializare în mediul universitar?

„Băbeşte”? Ok, încerc. Nu le-aș spune „științe” – studii mai degrabă sau pur și simplu comunicare. Ce e de fapt comunicarea? Este domeniul de studii care se ocupă cu înțelegerea modului în care noi oamenii construim lumi cu ajutorul cuvintelor, respectiv trăim în cele la a căror construcție am contribuit și nu trăim în toate celelalte. De ce există în mediul academic? Pentru că oamenii au înțeles că o educație temeinică (universitară) presupune înțelegerea faptului că, deși cu toții ne angajăm în astfel de construcții, nu oricine e sincer interesat de motivele pentru care o facem, de scopurile care ne ghidează, de resursele cu care „construim” etc. Nu trebuie să fii arhitect ca să locuiești confortabil într-un apartament, însă ca să locuiești confortabil în căminul tău, un arhitect sau mai mulți s-au ocupat cu seriozitate de siguranța și confortul tău.

Cât de importante sunt, de fapt, Ştiinţele Comunicării?

Personal – dar sunt părtinitoare – , cred că nu există ceva mai important. Știu că în România e nevoie de spitale, autostrăzi și multe altele, însă din unghiul din care privesc lumea, nimic nu e mai important decât recunoașterea statutului autonom al comunicării. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, cred că în România am avea în sfârșit o revelație colectivă: ne-am da seama că nu trebuie să fim „buni la toate” și ne-am mulțumi – am fi fericiți – să ne facem fiecare treaba la locul unde ne-a lăsat Dumnezeu. Altfel, n-o să se întâmple. Nu vedeți câtă lume crede că a fi un soț bun de pildă înseamnă să știi să bați un cui sau să repari mașina singur când se strică. Bărbați și femei îndeobște. Toate nu sunt altceva decât stereotipii, construcții standard ale noțiunilor de „bărbat” și „femeie”. De fapt, marea înțelegere, care nu se întâmplă fără renunțarea la orgoliu, este că e mare lucru să fii bun la ceva, la un singur lucru pe lumea asta. Nu trebuie să fii bun la toate. Această mutație în gândire nu poate avea loc fără deconstrucția si reconstrucția mai tuturor sensurilor termenilor cu care lucrăm în cultura noastră, iar „educație” este unul dintre cele mai importante. Cu toții credem că știm perfect ce înseamnă „educație”. Pandemia Covid19 ne-a dovedit – ne dovedește – că nu e chiar așa.

Sute de studenţi au trecut prin mâinile dvs, să spunem aşa, şi sunt convinsă că dintre ei există o parte cu care aţi ţinut sau încă ţineţi legătura. Sunt curioasă dacă, tinerii absolvenţi ai specializării Comunicare şi Relaţii Publice, au ajuns să profeseze în domeniu sau în unul dintre cele conexe.

Veți fi uimită să aflați că, după știința mea, puțini sunt cei care profesează în domeniu? Sigur, există și cazuri fericite – de pildă când un absolvent de Jurnalism devine un priceput reporter sau când un absolvent de Comunicare devine mediator – însă relativ la alte domenii de studiu, aici poveștile de succes sunt excepția și nu regula. Ați auzit de mulți absolvenți de medicină care să devină ingineri software? Nu cred.

Sunteţi optimistă privind domeniul comunicării? Există oare speranţă ca lumea să se trezească şi să conştientizeze importanţa pe care specialiştii în ştiinţele comunicării o au?

Da, cu condiția să nu renunțăm niciodată, noi cei care ne-am ales acest domeniu de activitate, la cauza noastră comună, a eliberării comunicării de sub tutela altor domenii de studii. Este nevoie de mult efort si perseverență, însă vocile noastre vor fi auzite la momentul potrivit, nu am nici o îndoială. Prin momentul potrivit înțeleg momentul pe care îl aducem mai aproape de noi cu fiecare acțiune simbolică ce comunică unui public cât mai larg, academic sau nu, urgența rezolvării acestei mari probleme. Ca interviul dumneavoastră, bunăoară. Vă felicit pentru inițiativă.

Tinerii sunt deschişi şi vizionari, ca orice tânăr de altfel. Însă, din păcate, văd mult potenţial înghiţit şi secat de către societatea aparent incapabilă să evolueze. Este foarte frustrant. Cum credeţi dvs că un tânăr îşi poate păstra individualitatea şi curajul de a se (auto)afirma?

Prin încercări. Trebuie să-și propună lucruri imposibile și să le realizeze. Pe măsură ce reușesc, azi un imposibil, mâine altul, vor prinde încredere în ei înșiși  și vor deveni oameni pregătiți pentru marele imposibil – a trăi. Viața este o sumă de ocazii de a învăța cine suntem, fiecare dintre noi, și cine nu am putea deveni vreodată. E important însă să și acceptăm adevărurile despre noi pe care le descoperim. Respectiv să le respectăm în alții fără a-i judeca pentru alegerile lor.

Cum ar arăta un top 3 recomandări de lectură pentru cei interesaţi să aprofundeze subiectul dezbătut?

Dacă mă întrebați pe mine, vă voi recomanda trei texte în care cred, pentru că eu le-am scris:

  • O perspectivă asupra teoriilor comunicării, E. Griffin, Editura Universității de Vest, 2019, 640 p. (în traducerea mea)
  • Politicul în paranteză: Metode de cercetare calitativă în comunicarea interculturală, G. Gabor, Institutul European Iași, 2014, 250 p.
  • Criticismul retoric în științele comunicării: Atelier pentru un vis, G. Gabor, Institutul European Iași 2015, 300 p.

Iată, dintr-un foc, mai bine de o mie de pagini de citit „pentru început”. Desigur că apoi călătoria e lungă, pentru cel căruia sau căreia îi face plăcere.

În încheiere aş vrea să vă întreb dacă există vreun motto după care vă ghidaţi şi pe care aţi vrea să îl împărtăşiţi?

Îi apartine lui H. L. Goodall, unul dintre primii eliberatori ai domeniului american al comunicării de sub tutela metodologică a științelor sociale: „Sincer, nu cred că starea de disconfort a minții constituie o problemă. Sunt de părere că a pune mintea în situații inconfortabile este chiar definiția și sarcina întregii activități științifice. Aceasta trebuie să fie periculoasă. Trebuie să lărgească orizonturile. Trebuie să descuie lacăte, să deschidă poteci, să ofere un limbaj capabil să inspire libertate personală, socială și instituțională. Cred că trebuie să îi ajute pe oameni să gândească și să se comporte diferit, dacă aleg să o facă”.

Interviul de 12 este o serie de interviuri cu oameni obişnuiţi despre lucruri deosebite, ce cuprinde 12 întrebări și 12 răspunsuri sincere. O serie de Tamara Pop.
Ilustrație cover de Adela Holdon.
Categorii:
Avatar
Tamara Pop

Cele mai noi articole

S Read More

Filmmartie 27, 2024

Sărmane Oscar-uri

Cum se face că scriu mereu în perioada decernării premiilor, chiar dacă nu pot spune că acestea îmi captează interesul? Mai au oare relevanță aceste […]

C Read More

Teatrufebruarie 26, 2024

Copii în haine de adulți – SF (SUPER FRAGIL) la Teatrul Excelsior

Mi se întâmplă rar ca la finalul unui spectacol să mă ridic în picioare la aplauze, gândindu-mă „Mai vreau. De ce s-a terminat?”. Trăiesc însă […]

A Read More

Spotlightfebruarie 23, 2024

A discuta sau a nu discuta? Bujor la Teatru Dramatic Fani Tardini Galați

Aceasta-i întrebarea pe care o ridică spectacolul Bujor, regizat de Leta Popescu la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați, în cadrul PROIECT 9. TEATRU ROMÂNESC […]

P Read More

Teatrufebruarie 14, 2024

Pe cale de dispariție – Pterodactili la Teatrul Excelsior

Nu știm sigur de ce au dispărut dinozaurii. Dar știm sigur că noi ne autodistrugem încet și sigur. Bine, poate nu e vorba neapărat despre […]

Begin typing your search above and press return to search. Press Esc to cancel.

Sau caută un cunvânt cheie