„Pink Freud” sau despre darul nemuririi

bunicul mi-a spus întotdeauna că

m-am născut pentru a salva vieți

de aceea m-am făcut

poet

Cred că acest mănunchi de versuri sunt cele care cuprind întreaga esență a noului volum de poezii semnat de Gabriel Bota, Pink Freud. Fiindcă, de fapt, aceasta este esența oricărui scriitor, fie el poet sau prozator: să salveze vieți. Să ia sufletele oamenilor și să le ofere nemurire printre rânduri.

Gabriel Bota nu încetează să surprindă datorită caracterului său inovativ. Cu toate că i se poate observa clar semnătura în fiecare creație a sa, în același timp se reinventează cu fiecare nou volum lansat. Felul în care vede viața și o așterne pe hârtie este unul care cu greu poate să fie comparat. Am putea spune că poeziile sale au un caracter abstract a la Nichita Stănescu, dar și sensibilitate pe care o putea transmite Eminescu și imagini vizuale demne de Blaga. Asta dacă este să ne orientăm spre poeții români. Dacă trecem granița însă, putem spune că împrumută din suprarealimsul lui Robert Desnos sau face jocuri de cuvinte asemenea poetului francez Jacques Prevert.  Însă aceste comparații nu-și au rostul, deoarece Gabi Bota creează propriile sale universuri, fură fărâme de viață, de suflet, le presară cu puțină filozofie și coace poeziile mult timp până să le scoată la lumină.

Gabriel Bota în volumul Pink Freud a luat copilăria, viața, începutul, învățăturile, moartea și le-a pus în versuri pentru a zdruncina sufletele cititorilor. Încă de la primul poem ne dăm seama că urmează zeci de pagini care ne vor umple de momente de fericire, dar, în același timp ne vor sfâșia pe interior.

– e tot ce îmi doresc!

asta i-am spus bunicii mele înainte să împlinesc 11 ani, că doar atât vreau

chiar dacă știam că cer prea mult,

aproape imposibilul,

și i-am promis că voi fi cel mai silitor

copil din clasă dacă-mi ia și chiar am

fost

Povești aparent banale, care într-un fel sau altul se regăsesc în amintirile fiecăruia dintre noi, pe care parcă le-am mai trăit sau pe care parcă le-am mai trăit, dar, care, în același timp, parcă nu au mai fost spuse nicicând, până acum, când Gabriel Bota le-a dat viață prin versurile sale.

Poeziile din volumul Pink Freud alternează între trei planuri temporale – cel al copilului, cel al adolescentului și cel al adultului, dar toate au același subiect comun – întoarcerea la origini, la familie, la seri de povești, la muncă, la iubirea bunicilor. Astfel, într-o poezie putem citi despre copilul înspăimântat care a fost martor la un infarct pe care l-a făcut bunicul și care a devenit micul lor mare secret, despre adolescentul frustrat că nu are „bani de trabucuri, whisky și țigăncușe” sau adultul care înjură și vrea să dea foc fânului care s-a răsturnat de câteva ori din car.

Poeziile din acest volum par să aibă un singur scop, acela de a învinge timpul:

de-atunci însă mi-a fost

întotdeauna teamă de infinit

teamă că ceva nu se poate termina

sau

teamă că eu mă termin

și lumea continuă

fără mine

nu-s sigur

nici acum.

Foto: Andreia Ioana Cismașiu

Poeziile lui Gabriel Bota din volumul Pink Freud nu au fost scrise pentru a fi savurate în liniște înainte de culcare, când simțim nevoia să ne cuibărim sub pilotă. Nu, poeziile acestea trebuie citite când suntem împrăștiați și nu mai știm să ne adunăm, când avem nevoie de un echilibru, când simțim că ne-am pierdut undeva și nu mai știm cum să ne regăsim. Poeziile lui Gabi Bota din volumul Pink Freud au fost scrise ca să ne ajute să ne reîntregim.

Comentarii

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *