Granny Project & Stream of Love – Nevoia dialogului intergenerațional explorată prin intermediul filmului documentar

reactor de creatie si experiment

Pentru spectatorii clujeni, Reactor de creație și experiment s-a transformat, de la înființarea sa în anul 2014, în nucleul teatrului independent din orașul lor. Pentru noi, spectatorii pe care sute de kilometri îi despart de spațiul fondat de Oana Mardare și de Doru Taloș, acesta reprezintă un fenomen teatral, cu proiecte îndrăznețe, din ce în ce mai vizibile la nivel național. Ceea ce mă leagă cel mai tare de Reactor e admirația pentru direcția lor asumată, pentru orientarea spre tot ce înseamnă contemporan – dramaturgie contemporană, echipă tânără care încurajează activ dezvoltarea artei tinere și focalizarea curajoasă pe narațiuni problematice.

Luna noiembrie marchează la Reactor sfârșitul proiectului – Focus: Decalaj. Narațiuni intergeneraționale, dezvoltat pe parcursul ultimilor doi ani. Născut din dorința de a înțelege și de a explora artistic fenomenul din ce în ce mai vizibil al conflictului dintre generații, proiectul s-a manifestat pe mai multe direcții creative – producții de teatru, o rezidență de creație, ateliere și evenimente realizate în parteneriat cu alte instituții de cultură. Așadar, în această lună, Reactor a pregătit o micro-stagiune online, orientată în special pe rezultatele acestui focus, programul spectacolelor și al evenimentelor conexe putând fi urmărit aici.

reactor de creatie - naratiuni intergenerationale - granny project

Dacă ne-am asculta unii pe ceilalți, ne-am da seama că distanțele dintre noi sunt mai mici decât par. Asta este senzația cu care am rămas la ceva timp după ce listele de credits ale filmelor Nagyi projekt (trad. Granny Project) și Szerelempatak (trad. Stream of Love) au dispărut de pe ecranul telefonului (acest device-minune care, în ultimele luni, mi-a devenit substitut pentru sala de cinema, pentru sala de teatru, dar și pentru sala de clasă.) Cele două filme prezentate online în parteneriat cu Cinema ARTA fac parte din focus-ul Reactor și ridică simultan întrebarea: în ce măsură poate deveni filmul documentar unealtă de micșorare a distanțelor dintre generații?

Granny Project (r. Bálint Révész) s-a născut ca răspuns la nevoia a trei tineri de a înțelege istoriile propriilor familii și influențele acestora asupra lor. Incursiunea în trecut se realizează din perspectiva bunicilor lor – o fostă spioană britanică (Rosanne Colchester), o dansatoare născută în Germania nazistă (Gudrun Dechamps) și o supraviețuitoare a Holocaustului din Ungaria comunistă (Lívia Révész), fiecare având experiențe de viață ieșite din comun. Bálint Révész, Merredith Colchester și Ruben Woodin Dechamps transformă această investigație în trecut într-un road-trip down memory lane movie, pe parcursul căruia se petrece un coming of age al celor trei tineri și un coming out of age al celor trei bunici. Istoriile personale ale bătrânelor devin mici piese de puzzle în istoria bizară și complicată a secolului XX, însă cu fiecare piesă care-și găsește locul, cei șase sunt cu un pas mai aproape de a crea o punte între generații. Procesul se dovedește însă anevoios, căci cele 89 de minute de film cuprind material înregistrat pe parcursul a șapte ani, perioadă încărcată cu întrebări atât pentru octogenare, cât și pentru cei trei prieteni. Totuși, ceea ce se petrece simultan este o imersiune a celor tineri în trecutul bunicilor și o pătrundere timidă la început, dar din ce în ce mai încrezătoare pe parcurs, a celor trei bătrâne în universul nepoților lor (Merredith citește fragmente din jurnalul lui Rosanne, fragmente ce surprind teenage crush-ul pe care aceasta îl dezvoltase pentru Hitler, dar, mai apoi, o duce pe aceasta la o sală de arcade games unde se joacă împreună jocuri video, Ruben vede pentru prima dată filmări din copilăria lui Gudrun și vizitează împreună cu aceasta o sală de balet, iar Livia și Balint parcurg împreună o mică parte din drumul pe care femeia a fost nevoită să-l parcurgă în tinerețe, înainte de a fi transportată într-un lagăr de concentrare). Cu toate acestea, piedicile încă există și probabil nu vor dispărea complet niciodată. Merredith, Ruben și Balint recunosc că încetineala bătrânelor îi scoate din minți, dând vina pe incapacitatea acestora de a ține pasul cu o lume în continuă mișcare pentru prăpastia care se cască între ei. De cealaltă parte, bunicile le reproșează superficialitatea de care dau dovadă atunci când se discută subiecte serioase (într-o scenă din începutul filmului asistăm la jocul celor trei de-a ofițerii naziști și evreii, joc ce reprezintă singura metodă prin care ei ar putea experimenta, la scară micro, atmosfera tensionată a celui de-al Doilea Război Mondial, dar care probabil declanșează amintiri traumatice bătrânelor).

Apropierile sunt, de obicei, dificile. În contextul actual, aproape imposibile. Însă poate simpla analiză a rădăcinilor acestei fisuri intergeneraționale reprezintă primul pas spre o posibilă apropiere.

reactor de creatie - naratiuni intergenerationale - stream of love

Dacă prin Granny Project mi-am dat seama cât de greu e să te apropii cu adevărat de o persoană de care ești legată prin sânge, Stream of Love mi-a demonstrat cât de ușor se deschid oamenii în fața ta, dacă le oferi ocazia. Apropierea de oamenii cărora urmează să le documentezi câteva zile din existență poate fi un proces complicat. Însă Ágnes Sós și camera sa-cameleon reușesc să se integreze perfect în nucleul unui sat transilvănean de etnie maghiară. Deși mulți dintre locuitori au ajuns la vârste înaintate, camera nou pătrunsă în universul lor nu pare să-i stânjenească (aici trebuie menționat și efortul documentaristei de se apropia de săteni, pe care îl intuim, dar nu îl vedem niciodată pe ecran). Sub incidența acestui unghi mereu obiectiv se întrepătrund poveștile localnicilor, majoritatea orbitând în jurul unor subiecte considerate tabu precum explorarea propriei sexualități, relațiile intime sau dinamica rolurilor în cuplu. Conceptul inedit pe care îl propune documentarul reprezintă și pragul peste care trebuie să sari (tu, spectatorul neobișnuit să auzi oameni trecuți de o anumită vârstă vorbind deschis despre astfel de subiecte). Da, s-ar putea să ai o senzație dubioasă la anumite scene (pentru că, deși n-ar trebui să fie așa, asta e realitatea – toți privim persoanele în vârsta ca pe niște obiecte de muzeu, incapabile de dirty thoughts sau de sentimente carnale). Cred că tocmai aici se ascunde complexitatea filmului – reușește să submineze senzația asta de inconfortabil pe care o provoacă subiectele considerate tabu. Și odată ce sari acest prag, s-ar putea să nu mai vezi satul ca locul ăla unde timpul stă pe loc, ci drept spațiul în care dorința și dragostea sunt cât se poate de prezente în mințile celor trecuți de prima tinerețe. Cadrele cu specific rural devin suport pentru istoriile personale tragi-comice ale acestora – de exemplu, Feri, unul dintre protagoniștii filmului, este o versiune 80+ a romanticului incurabil care nu se sfiește să-și caute adevărata dragoste printre cele 25 de văduve ale satului (deși doar pe 2-3 mărturisește că le consideră drăguțe). Destul de lent pe alocuri, Stream of Love surprinde tocmai prin diferitele perspective care, puse cap la cap, construiesc imaginea pestriță a acestui sat – câteva voci susțin chiar egalitatea dintre femei și bărbați, în timp ce altele, reticente, se opun vehement ideii, unele femei se declară fane ale explorării propriului corp, în timp ce altele nici nu vor să audă de aceste „manifestări” – totul după vorba „câte gospodării, atâtea obiceiuri”.

Așadar, cele două filme confirmă ideea că arta ne poate aduce mai aproape unii de ceilalți. Nu imediat și, probabil, nu permanent. Dar poate micșora distanțe și poate cataliza dialoguri necesare. Granny Project și Stream of Love nu oferă o soluție clară pentru rezolvarea conflictului intergenerațional. Oferă doar un „poate”. Poate că ar trebui să lăsăm prejudecățile la o parte. Poate că vom găsi un numitor comun în experiențele noastre de viață diferite. Poate că trebuie să ne acordăm timp unii altora, timp să ne deschidem și timp să ne cunoaștem – poate doar așa am comunica în mod real. Poate că avem de învățat unii de la ceilalți – nu numai eu de la tine sau tu de la mine. Doar de noi depinde cum alegem să exploatăm acest „poate”.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *