Universul murakamian: muzică prin versuri și stare de bine

Stări necontrolate care nu-și găsesc definiție, suspans, emoție, reverie, muzică, liniște, calm. Episoade care nu au puterea de a construi un puzzle, ci doar să le trăiești separat, pentru că legătura dintre ele nu se poate umaniza și concretiza.

Însă, într-un tărâm al căutării și al regăsirii, ilustrat în cele mai mici detalii, poți fi de toate. Un om care nu-și cunoaște trecutul, dar care-l descoperă prin pași mărunți. Sufletul care nu recunoaște emoția, dar care suspină când luna e plină. Sau omul care trăiește într-o reverie continuă pe acorduri de jazz.

Acest Univers pictat în metafore este descrierea unei lumi pe care, dacă nu o înțelegi, cauți să îi descoperi avantajele. Citești și asculți până sufletul își găsește alinarea, să nu mai fie izbit de realități clar definite.

murakami

Și cum poți evada pentru a te regăsi, dacă nu printre rânduri?

Cele de mai sus ilustrează o viață care este alcătuită din fapte ce au fost trăite și experimentate, până când magia din ele a vrut să fie cunoscută. Pe toate le găsești întruchipate în operele lui Haruki Murakami, un scriitor care vorbește în aceeași limbă pentru fiecare, dar care îți dă șansa să ai propria traducere.

Murakami vorbește simplu, dar cu o greutate literară care te nu te lasă cu mintea limpede. Are grijă să ți-o descompună în cele mai mici cămăruțe, unele cu multe geamuri, să cauți mereu sensul, logica și răspunsul.

Când mă îndrept spre Murakami, o fac pentru a-mi liniști gândurile acumulate în neștire, un soi de haos care tot încearcă să își găsească un loc pentru a se descompune. A fost magie de la prima întâlnire cu Pădurea Norvegiană și a rămas, chiar s-a triplat, când am ajuns să îi citesc aproape toate operele. Le iau treptat și le păstrez pentru episoadele de nesiguranță, când rândurile lui îmi sunt ca un pansament.

Vorbește de seri cu jazz, de lună plină sau de oameni care prind viață prin picturi, cum a fost cazul în Uciderea Comandorului, roman care m-a trimis în opera lui Wilde, Portretul lui Dorian Gray.

Umorul își face apariția în fiecare poveste a lui, gata să dezamorțească momentele când inima ți s-a transformat într-un artificiu gata să explodeze.

De fapt, când îl citești pe Murakami, pășești într-o călătorie care nu are o destinație clară, dar pe parcurs, vei ajunge să cunoști toate drumurile pe care le-ai străbătut. Este ziua care începe cu ploaie, continuă cu soare și se termină cu stele.

Pe lângă toate astea, în lumea lui Murakami ești pândit de muzică la aproape fiecare pagină consumată. Câteva dintre operele sale poartă nume de cântec, ce te îndeamnă să asiști la un concert de stări și visuri care se pot împlini, dacă ești înzestrat cu latura poetică aare se desprinde din lume.

Mi-am început frumoasa călătorie în lumea lui Murakami alături de Pădurea Norvegiană, titlu ce ascunde melodia celor de la The Beatles, Norwegian Wood. Rămâne una dintre cele mai cunoscute povești ale lui Haruki Murakami, unde a îmbinat autobiografia și realismul pentru a sublinia o poveste de la finalul anilor 1960.

„Am un milion de lucruri despre care aş putea să îţi vorbesc. Tot ce îmi doresc în această lume eşti tu. Vreau să te văd, să îţi vorbesc, vreau să începem totul de la zero.”

În Pădurea Norvegiană găsești părți din complexitatea vieții pe care Murakami o trăiește intens și fără dorințe de a evada: referințe la muzică bună, o poveste care te trasformă la fiecare punct și personaje construite din mii de bucăți de realitate, care declanșează scenarii neimaginate.

„Atunci când te îndrăgosteşti, normal este să te dăruieşti total. Asta cred. Este doar o formă de sinceritate.”

Dans, Dans, Dans (după melodia celor de la The Dells) continuă muzica versurilor, printr-un stil simplu al narațiunii, dar ancorat în propria experiență de viață, care nu este descrisă prin pași simpli. Un bărbat anonim, care nu dorește să își dezvăluie identitatea, pornește în căutarea iubitei lui dispărute. Călătoria pe care o face pentru a o găsi, prin diferite părți (Sapporo, Tokyo și Hawaii) se descrie ca într-un ring de dans. Nu cunoaște toți pașii, la final dorind, totuși, să formeze o coregrafie. În tot acest dans, are parte și de coregrafi care îl ajută să obțină pași demni de aplaudat, construiți din misterul nedescoperit al lumii. Căutarea iubitei este, în fapt, o căutare a propriului eu, neplanificată. Cu fiecare pas dansant pe care îl face, își creează o hartă a propriei identități.

„Trebuie doar să dansezi. Trebuie să dansezi bine, să te admire toată lumea. Dacă faci asta, atunci poate că o să te pot ajuta. Aşa că dansează. Dansează cât ţine muzica”.

Pur și simplu despre muzică – Povestea unui om însetat de frumusețea pe care compania muzicii o poate aduce în fiecare gest rațional pe care îl facem, alături de un specialist care cunoaște sensul fiecărei note.

Un serial în care episoadele sunt descrise prin discuții sincere între Murakami și dirijorul Seiji Ozawa, care se afla într-o pauză muzicală.

O introspecție acordată pasiunii scriitorului despre muzica care îi e prieten în fiecare roman și profesionalismul dirijorului, fac din Pur și simplu despre muzică o notă intimă adusă plăcerii și pasiunii.

Subiectivitatea alegerii celor trei marchează începutul unui traseu pe care îl vei lua la pas necontrolat, dar prinzând un control neimaginat, vers cu vers și notă cu notă, când dai play la o melodie care să îți acompanieze lectura.

Universul murakamian creează o lume potrivită pentru orice stare. O limbă care poate fi înțealeasă până la ultimul neologism, și traduceri simple pentru cuvinte de neînțeles. Toatea acestea acompaniate de muzică, pentru o intesificare a emoțiilor.

„Avem nevoie şi de o cantitate de lucruri inutile în viaţa noastră imperfectă. Dacă n-am avea parte de lucruri inutile, viaţa noastră şi-ar pierde până şi imperfecţiunea.”

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *